Zece mituri antice şi evenimentele reale care le-au inspirat

Patrick Nunn a studiat legătura dintre miturile antice şi fenomenele naturale din trecut, considerând că legendele pot oferi savanţilor informaţii importante despre evenimente la care povestitorii au asistat, dar despre care oamenii de ştiinţă nu au prea multe informaţii.

Iată care sunt cele mai cunoscute 10 mituri antice şi evenimentele pe care le-ar putea prezenta.

• Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică
• Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită”…

Arca lui Noe şi potopul

Unul din cele mai cunoscute şi tulburătoare mituri este cel al potopului, căruia îi supravieţuieşte doar Noe, cu familia sa. Urmând indicaţiile date chiar de Dumnezeu, Noe construieşte o arcă uriaşă, pe care ia câte o pereche din fiecare specie de pe Pământ, asigurând astfel biodiversitatea după retragerea apelor.

Poveşti despre potopuri se regăsesc şi în legendele altor culturi, nu doar în Biblie, dar oamenii de ştiinţă nu cred că a existat vreodată o inundaţie care să acopere cu apă întreaga planetă.

Cu siguranţă au fost însă cazuri izolate, evenimente dramatice care au produs o puternică impresie asupra oamenilor. Un exemplu cunoscut este inundaţia catastrofală din jurul anului 5.000 î.e.n, care a avut loc în zona Mării Negre.

Oamenii au tendinţa să exagereze atunci când relatează diferite amintiri, prin urmare nu este greu de înţeles că un fenomen care a dus la inundarea unei regiuni să fie extins la scară globală, ca şi când pe întreaga planetă ar fi fost numai apă, fără să mai existe vreun petic de uscat.

Nunn crede că mitul lui Noe este de fapt o relatare despre valuri uriaşe, care au acoperit o anumită regiune pentru câteva săptămâni, timp în care în acea zonă nu a mai existat uscat.

Descoperirea unor fosile de scoici pe vârful unor munţi nu sugerează neapărat că acea zonă a fost cândva inundată. Acum, cercetătorii ştiu că plăcile tectonice ridică rocile de pe fundul mării, prin urmare vorbim despre un alt fenomen, nu despre inundaţie, precizează Adrienne Mayor, istoric la Universitatea Stanford.

Oracolul din Delfi şi preoteasa care prezice viitorul

În Antichitate, Oracolul din Delfi, aflat pe Muntele Parnas din Grecia, era foarte cunoscut. Aici, într-un templu dedicat zeului Apollo, o preoteasă numită Pithia intra într-o stare de extaz şi astfel putea „vedea” evenimente care vor avea loc în viitor. Ea respira aburii emanaţi dintr-o fisură din podea, intra în transă şi atunci rostea lucruri aparent fără sens. Dar aceste cuvinte nu puteau fi interpretate decât de un preot, care le înţelegea şi le traducea în profeţii.

Templul există în realitate, fiind un obiectiv turistic important în Grecia. Aici, geologii au descoperit două falii care se află chiar sub ruinele templului. Probabil că prin acestea ieşea gazul care producea acea stare euforică, dar deocamdată cercetătorii nu ştiu exact ce conţinea acest gaz. Ar putea fi vorba de etilen, benzen sau un amestec de dioxid de carbon şi metan.

Scufundarea Atlantidei

Poate cel mai cunoscut mit este cel al Atlantidei, insula înfloritoare care s-a scufundat în mare în urma unui cataclism. Potrivit lui Platon, care a vorbit pentru prima dată despre această legendă, pe Atlantida locuiau oameni care erau pe jumătate zei şi care puseseră bazele unei civilizaţii foarte avansate, iar insula lor era construită sub forma unor cercuri concentrice.

Chiar dacă Atlantida nu a existat cu adevărat aşa cum este descrisă în povestea filozofului grec, soarta tristă a unei civilizaţii reale a inspirat această legendă.

Este posibil ca scufundarea unei părţi a insulei Satorini să fi stat la baza mitului. Santorini este acum un arhipelag, dar în urmă cu mii de ani era o singură insulă vulcanică numită Thera.

Acum aproximativ 3.500 de ani, vulcanul de aici a erupt, fiind una din cele mai puternice erupţii vulcanice din istorie. Insula a fost distrusă, au avut loc tsunami-uri, iar recoltele au fost afectate ani de zile din cauza dioxidului de sulf ajuns în atmosferă.

Este posibil ca această situaţie să fi dus la declinul civilizaţiei minoice, care domina zona Mediteranei de pe insula învecinată, Creta, cred unii istorici.

Pele, zeiţa geloasă din Kilauea

Potrivit legendei, zeiţa Pele a venit în Hawaii alături de surorile ei, iar aici s-a îndrăgostit de un bărbat pe nume Lohi’au. După ce zeiţa şi-a stabilit locuinţa într-un crater al vulcanului Kilauea, a rugat-o pe sora ei, Hi’iaka, să-l aducă la ea pe Lohi’au. Pentru că sora a întârziat, Pele a crezut că probabil cei doi au fugit împreună şi, ca să se răzbune, a încendiat pădurea, care era foarte dragă lui Hi’iaka.

Când a văzut ce s-a întâmplat, sora lui Pele a făcut dragoste cu Lohi’au, iar zeiţa, furioasă, l-a ucis pe bărbat şi i-a aruncat trupul în crater. Hi’iaka a sărit după el în crater şi l-a salvat, iar apoi au plecat împreună.

Această poveste stranie de dragoste descrie metaforic activitatea vulcanică din Kilauea, cred oamenii de ştiinţă. Pădurea a ars probabil din cauza unui şuvoi de lavă. Un fenomen de acest fel a avut loc în secolul al XV-lea, când lava a curs continuu timp de 60 de ani, acoperind peste 430 de kilometri pătraţi din insula Hawaii.

O asemenea distrugere ar fi afectat serios viaţa locuitorilor de atunci, care au inventat astfel legenda.
La fel, gestul lui Hi’iaka, care sare şi sapă în crater pentru a recupera trupul bărbatului, poate reprezenta formarea craterului nou, după revărsarea lavei.

Podul lui Rama

În epopeea hindusă „Ramayana”, soţia zeului Rama, Sita, este răpită şi dusă pe insula Lanka, în Regatul Demonilor. Maimuţele şi urşii îi ajută pe Rama şi pe fratele său, construind un pod plutitor, între India şi Lanka, pentru ca eroul să-ţi poată salva soţia.

Imagini prin satelit surprinse recent arată că a existat un pod lung de 29 de kilometri între India şi Sri Lanka. Acesta probabil s-a scufundat când nivelul apelor a crescut, în urmă cu aproximativ 4.500 de ani.

Recent, o altă catastrofă a scos la lumină ruinele unor temple scufundate, dovedind astfel adevărul din spatele legendei oraşului Mahabalipuram. Acesta a fost un oraş-port pe coasta de nord-est a Indiei şi legenda spune că avea 7 pagode. În prezent, aici s-a păstrat un singur templu, dar valul tsunami care a lovit India în decembrie 2004 a îndepărtat sedimentele de pe fundul oceanului şi a scos la iveală ruinele mai multor temple.

Lacul care ucide

O legendă din Camerun prezintă povestea tribului Kom, care a trăit un timp în ţinutul tribului Bamessi. Liderul Kom a aflat că şeful tribului Bamessi vrea să-l ucidă şi atunci a decis să se răzbune. S-a spânzurat, iar din fluidele trupului său a luat naştere un lac.

Înainte să moară, i-a spus surorii lui că membrii tribului său nu trebuie să se atingă vreodată de acel lac sau de peştii care vor înota acolo. Într-o zi, când tribul Bamessi a vrut să pescuiască în lac, acesta a explodat şi toţi pescarii au murit.

Povestea ar putea avea un substrat real. În anul 1986, Lacul Nyos din Cameron a eliberat o cantitate mare de dioxid de carbon, ucigând 1.700 de oameni care dormeau în satul din apropiere.

Acest gaz toxic se adună în apele vulcanice, iar activitatea seismică poate provoca o eliberare bruscă a gazelor, care ajung la suprafaţă şi ucid pe oricine se află în zonă.

Somnul gigantic Namazu

Potrivit legendelor japoneze, Namazu, un somn uriaş, este îngropat chiar sub acest arhipelag. Zeul Kashima îl ţine nemişcat pe Namazu cu ajutorul unei pietre, dar uneori zeul alunecă şi atunci peştele îşi mişcă aripioarele sau coada şi produce cutremure.

Desigur, nu este nevoie de un peşte gigantic pentru a provoca un cutremur mare în Japonia. Această ţară este situată pe mai multe plăci tectonice, are şi activitate vulcanică şi de aceea aici au loc cele mai multe seisme.

Totuşi, somnii sunt prezenţi în mitologia populară şi din alt motiv. Aceşti peşti pot prezice cutremurele, cred japonezii.
Cu toate acestea, cercetările nu au putut demonstra o legătură între comportamentul somnilor şi cutremure.

Autorităţile folosesc o tehnologie de ultimă oră pentru a afla cu câteva secunde înainte când vor avea loc marile seisme, ca să poată alerta din timp populaţia. Aparatele sofisticate detectează undele seismice şi apoi trimit mesaje oficialilor, care decid încetinirea trenurilor, pentru a putea reduce pagubele şi riscul pierderii unor vieţi.

Himera, monstrul care scuipă foc

În epopeea „Iliada”, de Homer, apare o creatură de coşmar, numită Himera. Este un monstru care are caracteristicile unui leu, dar şi ale unui şarpe şi scoate flăcări pe gură. Creatura a fost ucisă de eroul Bellerofonte, dar limba ei a ramas în bârlogul Himerei, arzând în continuare.

Astăzi, în Turcia, turiştii pot vizita Yanartas, locul unde ard flăcările eterne ale Himerei. Aici, prin fisuri din pământ iese gaz metan, care arde probabil de mii de ani. Mult timp, acest foc permanent a fost folosit de marinari, pe post de far, pentru orientarea pe mare.

Legenda Himerei este însă mai veche decât „Iliada”, datând probabil din perioada hitiţilor. În folclorul hitit, Himera era un monstru cu trei capete – unul uman, un cap de leu şi unul de şarpe, aflat la coadă.

Naşterea Lacului Crater

Ciudata poveste a formării lacului Crater a fost spusă europenilor de către amerindienii din tribul Klamath, cu sute de ani în urmă. Aceştia refuză chiar şi acum să se uite spre lac, de teamă că astfel vor invita moartea să-i ia.

Potrivit legendei, lacul Crater s-a format în urma unei lupte între Llao, stăpânul Lumii de Jos şi Skell, stăpânul Lumii de Sus. Cei doi aruncau cu pietre incandescente, iar în timpul bătăliei cerul a fost mereu negru, întunecat.

În final, Llao, care lupta de pe Muntele Mazama, a fost aruncat înapoi în lumea subterană, după ce muntele s-a prăbuşit. Ploaia a umplut apoi locul fostului munte, formând astfel lacul Crater.

Povestea nu este foarte departe de realitate, deşi, evident, formarea lacului nu implică prezenţa unor zei. În urmă cu 7.700 de ani, Muntele Mazama, care era de fapt un vulcan, a erupt. Pietre incandescente au zburat prin aer, iar muntele s-a prăbuşit, craterul fiind apoi umplut cu apă provenită din ploaie. Iată evenimentul care a inspirat probabil legenda tribului Klamath, crede Adrienne Mayor.

Patrick Nunn remarcă însă un detaliu interesant. Un mit rezistă de obicei câteva sute de ani, nu peste 7.000 de ani, cum a fost în cazul acesta. Legendele transmise prin viu grai un timp aşa de îndelungat sunt ceva foarte rar.

Insula dispărută

Locuitorii din Insulele Solomon spun cu plăcere povestea insulei Teonimanu, care a dispărut sub ape. Totul a început când un bărbat pe nume Rapuanate a răpit o femeie de pe această insulă, dar fratele ei a reuşit s-o ia înapoi. Furios că nu a putut fi alături de femeia iubită, Rapuanate a apelat la vrăjitorie ca să se răzbune.

A folosit trei plante – două au fost lăsate pe insulă, iar o plantă o ţinea asupra lui. Când a văzut că acestei plante îi cresc frunze noi, era semn că insula începea să se scufunde.  După ce locuitorii au fugit de pe insulă, Teonimanu a fost acoperită de ape şi a dispărut.

Cercetări recente făcute în arhipelangul Solomon au arătat câteva insule scufundate la sute de metri sub apă. Este posibil ca acestea să fi fost acoperite de ape în urma unui cutremur care a provocat o alunecare de teren, în urmă cu mii de ani.

Patrick Nunn precizează că şi acest mit este transmis prin viu grai, spre deosebire de cele din Biblie sau din mitologia greacă. El se teme că din această cauză multe poveşti, care au la bază un eveniment real, vor fi uitate pentru totdeauna. Nu se va pierde însă doar o parte din cultura lumii, ci şi avertismente serioase despre trecutul zbuciumat al acestei planete, informaţii de care oamenii de ştiinţă ar putea beneficia.

Sursa: Smithsonian