Home » Istorie » Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist

Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist

Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28.08.2023
În 28 august 1749, s-a născut Johann Wolfgang von Goethe, personalitate a culturii universale, poet, dramaturg şi filosof al culturii: “Faust”, “Afinităţi elective”, “Suferinţele tânărului Werther” (m. 22 martie 1832).

Johann Wolfgang a fost fiul lui Johann Kaspar Goethe, înalt funcţionar de stat, şi al Catharinei Elisabeth Textor.

 

 

De-a lungul întregii sale vieţi, Johann Wolfgang von Goethe a scris şi trimis peste 10.000 de scrisori.

De timpuriu, a început să iubească literatură, pe care o putea găsi în vasta bibliotecă de circa 2000 de volume a tatălui său. Fascinat era şi de teatru, în casa părintească anual se prezenta un spectacol de teatru de păpuşi.

În anul 1763,  a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea şapte ani.

Cu ocazia unei călării în Sessenheim, tânărul Goethe a ajuns într-o casă parohială ospitalieră unde s-a îndrăgostit de fiica pastorului, Friederike Brion. Poeziile pe care i le-a dedicat, care mai târziu au fost numite „Sesenheimer Lieder” au fost prin puterea lor expresivă „începutul revoluţionar al unei epoci lirice noi”.

În vara anului 1771, Goethe şi-a susţinut disertaţia juridică. Nu i-a fost aprobată deoarece conţinea opinii contrare doctrinelor bisericii.

În mai 1778, în timpul unei călătorii de oficiu la Ilmenau cu Ducele Carl-August spre Berlin, Goethe descoperă prezenţa unei mine vechi de argint şi speră ca comorile acesteia să-i rezolve dificultăţile financiare. Astfel geologia şi mineralogia au devenit ocupaţii plăcute ale lui.

În anul 1823, Goethe, se îmbolnăveşte de inflamaţie a pericardului inimii. După ce s-a însănătoşit, a devenit mai preocupat de spiritualitate decât înainte. În Karlsbad, face cunoştinţă cu tânăra de 19 de ani, Ulrike von Levetzow, pe care o cere în căsătorie. Ea însă îl respinge.

La 22 martie 1832, Goethe a murit de pneumonie. Ultimele sale cuvinte, care se pare că ar fi fost: „Mai multă lumină!”, sunt relatate de medicului său, Carl Vogel.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 28 august:

1885 – S-a născut Vance Palmer, scriitor, considerat unul dintre întemeietorii teatrului australian (m. 15 iulie 1959).

1899 – S-a născut Charles Boyer, actor de film american de origine franceză; distins cu Premiul Oscar în 1942 pentru promovarea relaţiilor culturale franco-americane („Lumina de gaz”, „Cum să furi un milion”) (m. 26 august 1978).

1917 – A încetat din viaţă poetul Anton Naum, membru al Academiei Române (n. 17 ianuarie 1829).

1917 – A încetat din viaţă prozatorul Calistrat Hogaş: „În Munţii Neamţului”, „Pe drumuri de munte” (n.19 aprilie 1848).

1917 – S-a născut dramaturgul Horia Lovinescu, nepotul criticului Eugen Lovinescu: „Citadela sfărâmată”, „Moartea unui artist” (m. 16 septembrie 1983).

1939 – S-a născut Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste: „Cocoşatul are alibi”, „Bună seara, Melania!” (m. 2 septembrie 2002).

1987 – A încetat din viaţă scenaristul şi regizorul de film John Huston, laureat al Premiului Oscar pe anul 1948 pentru „Comoara din Sierra Madre” şi al Premiului „Leul de argint” – „Moulin Rouge”: „Noaptea iguanei”, „Omul în mantaua de ploaie”, „Şoimul maltez” (n. 5 august 1906).

1993 – A avut loc o remaniere guvernamentală a cabinetului Nicolae Văcăroiu. Noii miniştri: Mircea Coşea – ministru de stat, preşedinte al Consiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reformă Economică; Cristian Ionescu – ministrul comerţului; Petre Sălcudeanu – ministrul culturii şi Alexandru Mironov – ministrul tineretului şi sportului.

2006 – Portugalia a început să elibereze primele paşapoarte biometrice.

2006 – Ministrul israelian de Externe, Tzipi Livni, a cerut, la Berlin, comunităţii internaţionale să se opună „ameninţării” Iranului care încearcă, potrivit lui, „să câştige timp” pentru a se dota cu arma nucleară.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase