Home » Cultură » Ucrainenii îl revendică pe Feodor Mihailovici Dostoievski

Ucrainenii îl revendică pe Feodor Mihailovici Dostoievski

Ucrainenii îl revendică pe Feodor Mihailovici Dostoievski
Publicat: 16.01.2017
Potrivit declaraţiilor unui expert rus despre „ucraineanul Dostoievski”, naţionalismul împiedică dezvoltarea culturii. „Chiar şi în cazul în care cercetătorii vor stabili că Feodor Dostoievski avea rădăcini ucrainene, aceasta în niciun caz nu va schimba atitudinea noastră faţă de marele scriitor, întrucât cultura trebuie privită în ansamblu, fără să ne bazăm doar pe faptul de unde se trag rădăcinile şi orginea autorului”, a declarat scriitorul şi criticul literar din Rusia, Pavel Bacinski.

Viktor Iuşcenko l-a decarat pe Dostoievski reprezentant al „civilizaţiei ucrainene”. Fostul preşedinte ucrainean, Viktor Iuşcenko, a declarat recent, în cadrul unei prelegeri susţinută în faţa studenţilor de la Universitatea  Culturală din Kiev, că pictorul Ilia Repin este originar din gubernia Harkiv, fiind descendent al cazacilor, notează Rador.

La fel el i-a declarat şi pe Piotr Ciaikovski şi pe Dostoievski reprezentanţi de vază ai culturii naţionale ucrainene. „Dostoevski este scriitor de-al nostru, ucrainean. Pe lista respectivă pot include mii de alte nume de personalităţi culturale”, a declarat fostul lider de la Kiev. Feodor Dostoievski s-a născut în anul 1821, la Moscova, după linia paternă acesta provine din nobilimea poloneză a dinastiei Dostoievski.

Bunicul şi un unchi al scriitorului au fost preoţi în localitatea Voitoviţî, astăzi regiunea Vinniţa din Ucraina, unde s-a născut şi tatăl scriitorului. „Este o perioadă a unui bizar naţionalism, unul distructibil pentru dezvoltarea culturii. Cultura trebuie tratată per ansamblu. Ce importanţă are, ce fel de origini are Dostoievski, chiar dacă ar fi ucrainean şi ce dacă? Gogol are origini ucrainene, Soljeniţin la fel … Dacă vor demonstra că Dostoevski a avut origini ucrainene, s-o facă, aceasta nu va schimba în niciun fel atitudinea noastră faţă de Dostoievski”, a declarat Bacinski

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Microsoft pariază pe Inteligența Artificială și investește într-o companie din Abu Dhabi
Microsoft pariază pe Inteligența Artificială și investește într-o companie din Abu Dhabi
Ducesa de Sussex a dezvăluit primul produs din brandul său American Riviera Orchard
Ducesa de Sussex a dezvăluit primul produs din brandul său American Riviera Orchard
FMI a redus prognoza de creștere economică pentru România în 2024
FMI a redus prognoza de creștere economică pentru România în 2024
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Anunțul meteorologilor ANM! Vremea se răcește și revin ploile
Anunțul meteorologilor ANM! Vremea se răcește și revin ploile
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj