Prima pagină Cultura

INTERVIU. Dan Doboş, autorul celui mai cunoscut roman SF românesc. ''Cred sincer că în următoarea sută de ani omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei''

Alexandru Voiculescu | 03.28.2017 | ● Vizualizări: 2650
Credit: fansf.wordpress.ro     + zoom
Galerie foto (1)

În următoarea sută de ani se vor întâmpla două lucruri care vor modifica radical fiinţa umană: energia va deveni practic gratuită, ceea ce va duce la dispariţia proprietăţii şi implicit a consecinţelor ei politice, vechi de zece mii de ani. A doua transformare va fi aceea că omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei, este de părere Dan Doboş, scriitor de SF şi jurnalist, autorul celebrei trilogii ''Abaţia'', care a acordat un interviu Descopera.ro.

Interviul prezintă astfel o reconciliere între ştiinţele umaniste şi ştiinţele exacte, greu de „digerat” în paradigma actuală.

Dan Doboş (47 de ani) va fi prezent la cel mai mare târg de carte SF, Final Frontier, la sfârşitul acestei săptămâni (1-2 aprilie), care va avea loc la Bucureşti.

Vă prezentăm mai jos interviul pe care Dan Doboş l-a acordat Descopera.ro:

1. Pentru început, spuneţi-ne vă rog câteva cuvinte despre dumneavoastră
 
M-am născut la Iaşi, în 1970, într-o familie de profesori de istorie. Tatăl meu preda la Institutul Politehnic, iar mama la o şcoală din cartier. Amândoi aveau în ceea ce mă priveşte o singură certitudine: trebuia să ajung medic. Ambii au plecat dintre noi nu numai cu regretul că nu am urmat Medicina, ci şi cu convingerea, mărturisită măcar săptămânal, că mi-am irosit cumva viaţa. Celălalt pilon al educaţiei mele a fost faptul că nu mi se accepta decât locul I la învăţătură. Mă rog, la nivel de principiu, fiindcă am mai dat şi rateuri... Am crescut deci rupt între pasiunea mea pentru literatură şi presiunea părinţilor şi a profesorilor care îmi cereau performanţe în domeniile fizicii şi chimiei.
 
Am realizat repede că, pentru a avea liniştea şi timpul necesare pentru scris, e mai bine să învăţ la cele două obiecte şi să fur apoi câteva ore pentru scrierile mele. Cu alte cuvinte, am crescut frânt între ştiinţele naturii şi cele umane. 
 
Complicate şi extrem de diverse motive personale m-au făcut să termin facultatea de inginerie chimică. Am o diplomă în tehnologia producerii parfumurilor. Am o diplomă, fiindcă nu ştiu dacă mai pot face o distilare ca lumea... Începând cu ultimul an de facultate a urmat o perioadă de aproape două decenii în care am fost ziarist, de la simplu reporter, la redactor-şef, la un singur cotidian regional din Iaşi. La patruzeci şi ceva de ani am simţit nevoia să fac altceva în viaţă, am devenit manager al Bibliotecii Judeţene Iaşi şi am absolvit un master de literatură comparată. Pe drum, s-a mai strecurat şi un atestat de manager cultural.
 
2. De ce, dintre toate tipurile de literatură, aţi ales SF-ul?
 
E greu de zis, în sensul că nu aş putea indica o convingere sau un eveniment care să mă fi îndreptat decisiv către SF. Sunt însă extrem de multe care au contribuit...
 
Întâi de toate, ar trebui să vorbesc însă despre credinţa mea că arta are nevoie de sinceritate. La 15, la 25 de ani nu ai destule experienţe de viaţă pentru a ajunge în locurile esenţiale pe care le simţi ca fiind sursa adevăratei valori literare. Aşa că schimbi reguli, inventezi peisaje, scorneşti credinţe, modifici legi şi reguli, ciopleşti personaje bizare, cu motivaţii nepământene.  În plus, multă vreme, activitatea de editorialist mi-a consumat cea mai mare parte a energiei vitale. Dacă m-aş fi orientat spre subiecte din realitatea imediată, mi-ar fi fost extrem de greu să mă depărtez de tonul publicistic şi de mizele cu iz politic ale editorialelor mele.
 
Pe de altă parte, încă de mic am fost revoltat de găunoşenia acelora care au duble măsuri culturale. Pe tot parcursul vieţii mele am avut de-a face cu oameni care cred că şi-au atins nemărginirea culturală şi importanţa intelectuală fiindcă ştiu toate nuanţele supinului, dar habar n-au ce e ciclul Otto.
 
Încercaţi să întrebaţi asemenea oameni dacă ştiu principiul al doilea al termodinamicii sau chiar legea lui Ohm! Ştiu cazuri în care chiar şi cea mai palidă îndemânare tehnică este asociată a priori cu un spirit rudimentar.
 
La noi, degeaba explici unora că crezi în forţa primordială care a pocnit din degete în momentul Big Bang sau îl identifici pe Dumnezeu mergând pe calea neotomistă a lanţului cauzal. Dacă nu te laşi împroşcat cu zeama care se scurge dintr-un şomoiog de buruieni şi nu-ţi freci izmenele de nişte moaşte, eşti un ateu nenorocit! Mi-am dorit întotdeauna să mă feresc de asemenea personaje şi am afirmat manifest că scrierile mele SF nu li se adresează. Dau un singur exemplu: n-ai cum să înţelegi felul în care clonele au câştigat prima lor planetă în Abaţia, dacă nu ştii ce e ăla un punct Lagrange. În amănuntul ăsta stă diferenţa între abordarea mea şi modul automat în care se rezolvă chestiunile astea în producţiile de tip Marvel sau în proza efremovistă. 
 
Scriu SF şi fiindcă s-a întâmplat să primesc propunerea asta din partea editurii Nemira, la mai bine de un an de când publicasem „Elefantul în bostănărie” un young adult fiction inspirat de liceenii cu care lucram la ziar. Nu în ultimul rând, scriu SF fiindcă revin în matca lui după rătăciri în domeniul literaturii pentru copii, a celei umoristice sau a celei poliţiste.
 
3. Care sunt temele principale apărute în universul creat de dvs.?
 
Ca să fiu sincer, e una singură. Scriu despre o omenire a viitorului care are curajul să se smulgă din narcisismul consumatorist al individualismului feroce care ne domină concepţia despre noi înşine. Aştept ca omenirea să reînveţe să accepte riscurile care vin odată cu necunoscutul, după reţeta europenilor care au colonizat întreaga planetă, dar care ştiau că au doar o şansă din trei de a ajunge vii la capătul călătoriei. Scriu despre o omenire conştientă că, indiferent cine ne va fi creat, avem o datorie mai mare faţă de univers în general decât să trăim mult şi degeaba într-un trup mobilat excepţional cu muşchi sau silicoane, dar înstrăinat de valorile gândirii.
 
4. Concentrându-ne pe Trilogia Abaţiei, un lucru care mi-a atras atenţia a fost că organizarea omenirii are o puternică rezonanţă medievală sau mai veche:  apar împăraţi, teocraţii, lumi agrare; de ce această asociere între o astfel de organizare şi progresul tehnologic şi ştiinţific?
 
Puterea are extrem de puţine canoane. Poate cineva să spună ce diferenţă esenţială de natură practică există între jurământul medieval de credinţă al unui nobil către un altul, de rang superior, şi puncul al cincilea al tratatului NATO? O să spuneţi că în NATO, partenerii sunt egali... Ştiu şi eu? Împăraţii zilelor noastre nu mai sunt unşi, ci votaţi fiindcă nu mai suntem dispuşi să acceptăm că ordinea socială e de natură divină.
 
Nietsche ne-a convins că Dumnezeu a murit, aşa că astăzi sămânţa de dumnezeire pe care simţim în noi ne face să credem în propria putere de a ne guverna. Pentru un om obişnuit, ca mine, să aibă o perspectvă istorică mai largă, nevoia noastră sublimă de a şti că avem un glas care contează în concertul social este o consecinţă a aceluiaşi individualism de care vorbeam mai sus şi, ca atare, e o modă trecătoare. 
 
Cred sincer că în următoarea sută de ani se vor întâmpla două lucruri care vor modifica radical fiinţa umană: energia va deveni practic gratuită, ceea ce va duce la dispariţia proprietăţii şi implicit a consecinţelor ei politice, vechi de zece mii de ani. A doua transformare va fi aceea că omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei. Trebuie să adăugăm aici şi tendinţa de creare a tot felul de minorităţi, de grupuri care se identifică exclusiv prin ideologii periferice, prin orientare sexuală, prin religie, prin atitudinea faţă de forma corporală. Părerea mea este că toate aceste lucruri vor simplifica enorm ecuaţia societăţilor mari, care se vor atomiza şi vor intra în făgaşe de tip feudal.
 
Cu Lumile Agricole e altceva. Acolo lucrau „duplicate” ale unor originale care ar fi trebuit teoretic să se îndeletnicească asiduu cu creaţia, cu explorarea necunoscutului. E o problemă de teologie augustiană: poate o clonă a unui artist să creeze şi altceva decât variaţiuni pe temele abordate de „original”? Koronna a decis că nu şi de aceea Lumile Agricole nu aveau voie să consume potenţialul inovator al populaţiei. 
   
5. Interesantă este şi dezvoltarea pe partea genetică a Abaţiei, pe care o putem numi, cel puţin în termeni superficiali, o teocraţie. Există  pentru ei o mistică concentrată pe genetică/clonare aşa cum se vede spre exemplu la Tleilaxu în romanul Dune?
 
Păi chiar aşa şi era: o teocraţie superficială, una care îşi uitase până şi scopul, darămite credinţa, una care ajunsese să exercite puterea de dragul puterii. Mistica fraţilor augustinieni e una a misterului şi a dogmei, e ceea ce a rămas în „pustiul” Pământului, e o credinţă care, culmea!, acceptă şi încurajează îndoiala, fiindcă ateismul celor O Mie de Voluntari a devenit credinţă fanatică.
 
Ordinul augustinian este păstrător fără voie al unei populaţii cu un helix triplu al ADN, care poate coda amintiri pe care apoi să le aducă în pragul conştienţei. Taina religiei neoaugustiniene este o informaţie care va acţiona cândva pe căi pe care ea nu le poate controla. La Tleilaxu, în Dune, lucrurile stau cumva pe dos, fiindcă ştim că vestitele „cuve” erau de fapt femelele acestei populaţii, care fuseseră transformate în adevărate laboratoare biologice, care puteau sintetiza mirodenie sau naşte clone cu amintiri reziduale. Sunt două manifestări asemănătoare ale unor mecanisme destul de diferinte.
  
6. Dintre toate chestiunile ştiinţifice, australul a părut cel mai interesant - un element greu, dar în acelaşi timp cu nucleu stabil. Conform cunoaşterii ştiinţifice de astăzi, un asemenea element chimic  poate fi posibil, chiar şi teoretic (în natură sau eventual creat în laborator)?
 
Poate fi posibil, şi el ar trebui să fie situat în grupa a VIII-a principală, a gazelor rare. Teoretic, e nevoie de o stea cu mult mai mare decât soarele nostru pentru a fi create condiţiile apariţiei acestui mineral în formă stabilă, în univers. Dar cine ştie?, poate că există pe undeva, iar noi, în loc să-l căutăm, stăm aici şi ne vindem unii altora aparate de fitness.
   
7. Având în vedere discuţiile recente cu privire la existenţa şi contactarea civilizaţiilor extraterestre, există voci, inclusiv Stephen Hawking, care avertizează despre pericolele pe care le-ar reprezenta un astfel de demers. Din punctul dumneavoastră de vedere, cum ar trebui să abordeze omul această problemă?
 
Cu mare încredere! Răspunsul la această întrebare ar putea fi el însuşi o carte. Sau, mă rog, este una nenumăratele cărţi nescrise care mi se învolburează în minte. 
 
Părerea mea este că suferim de un antropocentrism ilar în sinistroşenia lui. Se zice că viaţa nu poate fi decât derivată a carbonului, cel mult a siliciului, într-un mediu apos. Aşa să fie? Viaţa presupune un individ autosuficient din punct de vedere energetic, care face schimb de energie şi de masă cu mediul înconjurător şi care se reproduce prin copierea şi/sau combinarea informaţiei care îi permite să existe. Hai să ne imaginăm un cristal de metal X, cu impurităţi de Y, Z, A, B, C aflat într-un mediu de sulfură de carbon, saturat de X, şi cu vagi urme din celelalte elemente. Să mai presupunem că acest mediu se află într-un câmp EM variabil, cu oscilaţii a căror amplitudine este constantă şi care produce curenţi electrici slabi în cristal.
 
Eu cred că, după un miliard de ani, ar putea apărea un cristal în care să se creeze reţele neuronale pe baza impurităţilor şi care nu neapărat să aibă conştiinţă de sine, dar să poată să existe şi să se reproducă. Dacă mergem şi mai departe cu experimentul nostru, să ne imaginăm că acest cristal capătă conştiinţă de sine şi constată că trăieşte într-un borcan, alături de trei alte cristale. Această rasă ar fi una cu indivizi care nu intră în competiţie pentru resurse, nu îşi permite propriului mediu de viaţă şi deci nu are nici un interes pentru explorare şi pentru comunicarea cu alte rase. Viaţa pe Pământ a evoluat în cheia competiţiei pentru resurse şi părerea mea e că nu suntem nici măcar capabili să ne imaginăm alte paradigme. Ca atare, e greu de crezut că vom recunoaşte alte civilizaţii, chiar dacă ne-am uita cu un telescop la ele.
 
Omuleţii mici, verzi şi dinozaurii care îşi depun ouă în pântecele fecioarelor pământene sunt simboluri sau legende urbane ale secolului nostru, uşor de digitizat sau de construit din spumă de aceea cu care se fixează geamurile. De aceea, întâlnirea cu viaţa extraterestră cred că va fi mult mai complicată şi mai neaşteptată decât o credem. Asta dacă nu cumva avem ghinionul fantastic de a întâlni o altă rasă croită pe acelaşi tipar certăreţ al umanităţii. 
Dar chiar şi aşa: ce să ia de la noi? De ce să bată atâta drum? N-au auzit că putem virusa orice navă intergalactică?

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Este primul MEMBRU construit în laborator. ''Este o transpunere în realitate a science fiction-ului.'' FOTO+VIDEO

50 de filme SF pe care toată lumea ar trebui să le vadă cel puţin o dată - VIDEO

Dincolo de science-fiction: regenerarea umana

Star Trek - fizica viitorului