Home » Cultură » Discotecile comuniste, expoziţie inedită în cadrul Palatului Ştirbei din Capitală

Discotecile comuniste, expoziţie inedită în cadrul Palatului Ştirbei din Capitală

Discotecile comuniste, expoziţie inedită în cadrul Palatului Ştirbei din Capitală
Publicat: 04.10.2017
Expoziţia "Disco BTT – Discotecile Comuniste" va putea fi vizitată în incinta Palatului Ştirbei din Bucuresti (Calea Victoriei nr. 107) în perioada 21 octombrie - 11 noiembrie.
Expoziţia îşi propune să redea, cu ajutorul unor multiple mijloace vizuale, o parte din istoria recentă a României, despre care nu există în prezent o documentaţie foarte clară, ea rămânând doar în memoria generaţiilor care au trăit-o: perioada anilor ’70-’80, informează Mediafax.
 
Expoziţia „Disco BTT” (unde BTT este acronimul Biroului de Turism pentru Tineret) este o creaţie artistică originală, inspirată din elementele acelor vremuri, ce îşi propune să poarte vizitatorul prin diverse spaţii neconvenţionale. Expoziţia imaginează un traseu senzorial prin mai multe camere, concepute fiecare pe baza unei realităţi din acele vremuri. Spaţiul expoziţional e format din opt încăperi pe care vizitatorul le parcurge, ghidat scenografic. Fiecare încăpăre reprezintă un capitol important în formarea unei imagini de ansamblu asupra a ceea ce a însemnat această perioadă din istoria comunistă. Nu există ghid, vizita e individuală, nu se formează grupuri de vizitatori, fiecare putând zăbovi oricât în oricare dintre încăperi. Expoziţia e construită cu ajutorul diverselor elemente audio-vizuale, combinate pentru a reda o emoţie concretă: muzică, proiecţii video, fotografii, decor, obiecte de recuzită, tipărituri, interviuri.
 
Expozitia va putea fi vizitată în incinta Palatului Ştirbei din Bucuresti (Calea Victoriei nr. 107) în perioada 21 octombrie – 11 noiembrie 2017, între orele 18,00 – 20,00 (în timpul săptămânii) şi 18,00 – 22,00, sâmbăta şi duminica. Programul de vizitare merge pe modelul orarului de funcţionare al discotecilor din perioada comunistă (între orele 18,00 – 20,00 în timpul săptămânii şi 18,00 – 22,00, sâmbăta şi duminica), la fel ca şi alte elemente supriză din cadrul expoziţiei, pe care vizitatorii sunt invitaţi să le descopere în traseul lor. Intrarea este liberă.
 
Conceptul expoziţiei îi aparţine regizoarei de film Iulia Rugină, cunoscută pentru filmele sale „Breaking News” (lansat în cinematografele din România în această toamnă, pe 29 septembrie), „Love Building” (2013) şi „Alt Love Building” (2014)
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase