Home » Cultură » Programul Centenar: comori arheologice româneşti vor fi expuse la Madrid

Programul Centenar: comori arheologice româneşti vor fi expuse la Madrid

Programul Centenar: comori arheologice româneşti vor fi expuse la Madrid
Publicat: 17.11.2017
Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) şi Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid, intenţionează să inaugureze la Madrid, în toamna anului 2018, o expoziţie de anvergură dedicată civilizaţiei romane dezvoltate la nord de Dunăre după războaiele daco-romane.

Expoziţia este inclusă în seria evenimentelor prilejuite de aniversarea Centenarului Marii Uniri şi vizează consolidarea legăturilor culturale între spaţiul românesc şi cel iberic, în contextul aniversării, în acest an, a 1900 de ani de la moartea împăratului Traian, născut în apropiere de Sevilia actuală. În plus, aduce în faţa publicului rezultatele cercetărilor recente făcute în aşezările romane de pe teritoriul României.

Expoziţia de la Madrid îşi propune să prezinte evoluţia civilizaţiei dacice în preziua cuceririi romane, cucerirea Daciei şi consecinţele ei politice, economice şi culturale în spaţiul dacic, continuitatea romană, începutul romanizării vizigoţilor şi a altor popoare migratoare, care aveau să se aşeze în Peninsula Iberică. Cele aproximativ 450 de seturi de piese arheologice din patrimoniul MNIR şi al altor muzee româneşti de specialitate vor acoperi o perioadă foarte mare de timp, între primele prezenţe romane la Dunărea de Jos şi prăbuşirea frontierei romano-bizantine la Dunăre.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase