Home » Cultură » Evocare a insulei Ada Kaleh la Istanbul

Evocare a insulei Ada Kaleh la Istanbul

Evocare a insulei Ada Kaleh la Istanbul
Publicat: 22.11.2017
ICR Istambul organizează joi, de la ora 18.30, pornind de la volumul "Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept" un dialog inedit cu autoarele cărţii: Carmen Mihalache şi Magda Andreescu.
În cadrul întâlnirii, Carmen Mihalache va susţine prelegerea cu titlul „Insula din suflet. Un paradis în variantă dunăreană şi rolul terapeutic al memoriei”.
 
Carmen Mihalache este cercetător ştiinţific şi şef de secţie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. Din anul 2000 coordonează activitatea bibliotecii Muzeului şi a Arhivei etnologice, iar din anul 2006, activitatea Secţiei Documentare şi valorificare. În anul 2007 a înfiinţat în cadrul muzeului Editura Martor, a cărei activitate o gestionează. Este licenţiată în Filologie la Universitatea Bucureşti, a absolvit un master de Etnologie şi Folclor la aceeaşi universitate, iar din 2003 este doctor în Filologie – folclor literar al Universităţii din Craiova.
 
În perioada 1997-2016, Carmen Mihalache a iniţiat şi a coordonat sau a participat la numeroase proiecte de cercetare şi culturale destinate identificării, gestionării, conservării, valorificării şi promovării patrimoniului cultural din diferite regiuni ale României. Dintre acestea, cinci au primit granturi naţionale câştigate prin concurs, patru au fost finanţate din fonduri UE, iar unul a fost finanţat de Universitatea Indiana, Bloomington, SUA.
 
În aceeaşi perioadă, Carmen Mihalache a coordonat sau a participat ca membru în echipă la organizarea unui număr de 34 de expoziţii temporare în Bucureşti, în ţară şi în străinătate.
 
Carmen Mihalache a obţinut finanţări nerambursabile din partea Administraţiei Fonfului Cultural Naţional pentru cinci proiecte editoriale pe care le-a coordonat în perioada 2012 – 2017, finalizate cu nouă volume apărute la Editura Martor. De asemenea, este autor sau coautor a 25 de cărţi şi volume colective.
 
Cealaltă autoare, Magda Andreescu, va susţine prelegerea cu titlul: „Ada Kaleh sau istoria de sub ape”.
 
Magda Andreescu a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, apoi s-a angajat ca muzeograf la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, unde lucrează din anul 1997, informează Mediafax.
 
Pe lângă activităţile derulate ca specialist în etnologie, Magda Andreescu a îndeplinit şi diferite alte funcţii (şef secţie Muzeografie, şef Birou Patrimoniu Recent, Manager proiect). În plus, în anul 2005 Magda Andreescu a îndeplinit în paralel şi rolul de consilier colaborator la Ministerul Culturii şi Cultelor, derulând activităţi din domeniul patrimoniului imaterial şi legate de programele instituţiilor subordonate Compartimentului Patrimoniu Imaterial şi Aşezăminte culturale.
 
În sfera activităţilor curente pe care le-a desfăşurat la Muzeul Naţional al Ţăranului Român se numără evidenţa patrimoniului (între 1997-2005); cercetare de teren, organizarea de expoziţii, în ţară şi în străinătate.
 
Magda Andreescu este coautor la trei cărţi: „Măşti”, Irina Nicolau, Georgeta Roşu, Magdalena Molnar, Muzeul Ţăranului Român, 2002; „Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept”, Carmen Mihalache, Magda Andreescu, Ed. Martor, 2012; „Ghid de bune practici în protejarea şi promovarea colecţiilor publice locale”, Aurelia Duţu, Vivian Dragomir, Angelica Mihăilescu, Emanuel Costoiu, Magda Andreescu, 2010, şi a făcut parte din colectivul de redacţie a cinci lucrări colective.
 
Magdalena Andreescu a mai publicat articole (17) în publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate (Italia, Ungaria). A participat la peste opsprezece conferinţe, simpozioane şi workshop-uri din România, Italia, Franţa, Ungaria, Polonia. Magdalena Andreescu a coordonat patru proiecte printre care: Once upon a time… Ada Kaleh (Istanbul, Râşnov, 2011); Ada Kaleh, insula din suflet. Istoria de sub ape, (Bucureşti, Constanţa, Drobeta Turnu Severin, Sibiu, 2012) Ada Kaleh – Insula visului şi a uitării (Bucureşti, 2013).
 
Din 2005, Magdalena Andreescu este membru al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din Romania (ASER),iar din 2001, Preşedinte al Comisiei naţionale de evaluare la Concursul naţional de cultură si civilizaţie în România, organizat anual de Ministerul Educaţiei. Din anul 2007, Magdalena Andreescu a activat ca formator la cursurile de formare profesională organizate de CPPC şi este membru în comisiile de evaluare a absolvenţilor cursurilor pentru muzeografi si custozi. Ca expert independent a evaluat proiecte culturale în cadrul sesiunilor de selecţie lansate de AFCN începând din 2009 până în prezent, iar din 2017 evaluează şi pentru sesiunile lansate de ARCUB.
 
Acţiunea propusă de ICR Istanbul se înscrie într-un demers de conservare a memoriei insulei Ada Kalehşi a locuitorilor săi.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase