Prima pagină Cultura

Una dintre cele mai importante scriitoare SF, Ursula K. Le Guin, a decedat la vârsta de 88 de ani

01.24.2018 | ● Vizualizări: 324
Credit: YouTube/PCC Videos     + zoom
Galerie foto (1)

Romanciera americană Ursula K. Le Guin, considerată unul dintre cei mai importanţi autori de literatură SF din lume, a murit luni, la vârsta de 88 de ani, a anunţat, marţi, familia ei pe contul său oficial de Twitter, transmite AFP.

Născută în Berkeley, California, pe 21 octombrie 1929, Ursula K. Le Guin a scris 20 de romane - care explorează natura umană plasând omul în situaţii şi universuri diverse -, poezii, cărţi pentru copii şi eseuri, scrie Mediafax.

Fiică a antropologului Alfred L. Kroeber şi a scriitoarei Theodora Kroeber, era licenţiată în limbi romanice la Universitatea Columbia. Ursula K. Le Guin a studiat apoi în Franţa, unde şi-a întâlnit viitorul soţ, istoricul Charles Le Guin.

Celebră pentru măiestria stilului literar şi pentru explorarea temelor legate de taoism, anarhie, feminism, psihologie şi sociologie, a debutat ca romancier în 1966, cu "Rocannon's World", şi este considerată una dintre cele mai bune autoare de science fiction şi fantasy din literatura modernă.

Ursula K. Le Guin a câştigat, pentru toate categoriile literare, zece premii Hugo şi Nebula, cele mai însemnate fiind pentru romanele "Mâna stângă a întunericului", "Deposedaţii" şi "Tehanu". În ultimii ani, s-a vorbit despre ea ca despre un posibil laureat al premiului Nobel pentru literatură.

Trilogia sa "Earthsea", în care un ucenic vrăjitor se luptă cu forţele răului, precede celebra serie "Harry Potter" a lui J.K. Rawling, motiv pentru care unii specialişti o numesc "bunica" lui Harry Potter.

Cărţile sale - care, în România, se găsesc la editura Nemira şi la Grupul editorial Art - au fost vândute în milioane de exemplare.

Scriitorul american Stephen King a scris, pe platforma online Twitter, că Le Guin a fost o autoare "printre cele mai mari", "nu numai o scriitoare de SF", ci şi "un simbol al literaturii".