Home » Cultură » Stagiunea estivală din cadrul teatrului Ion Creangă se deschide cu un program dedicat Centenarului Marii Unirii

Stagiunea estivală din cadrul teatrului Ion Creangă se deschide cu un program dedicat Centenarului Marii Unirii

Stagiunea estivală din cadrul teatrului Ion Creangă se deschide cu un program dedicat Centenarului Marii Unirii
Publicat: 11.05.2018
Teatrul Ion Creangă din Bucureşti deschide stagiunea estivală, sâmbătă, în Parcul Carol I, cu un program special dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, intitulat "România dodoloaţă", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Intitulat „România dodoloaţă”, programul este susţinut de Teatrul Ion Creangă pe durata stagiunii estivale (mai – septembrie) în mai multe parcuri din Capitală, publicul fiind invitat să se bucure de activităţi care abordează noţiuni şi teme istorice într-o manieră interactivă, spectacolul de teatru omonim, pus în scenă de Radu Gabriel, dar şi ateliere susţinute de istorici şi artişti plastici, informează Mediafax.
 
Un moment istoric transpus într-un spaţiu familiar copiilor – parcul, sala de festivităţi, sala de sport sau chiar curtea şcolii -, aceasta este provocarea pe care o lansează spectacolul „România dodoloaţă”. Oricare dintre aceste spaţii neconvenţionale poate fi următoarea scenă pe care actorii Teatrului Ion Creangă vor aduce la viaţă povestea Marii Uniri, vorbind despre libertate, egalitate şi democraţie, despre pace şi război, despre lupta pentru valorile naţionale, fără a deveni o lecţie de istorie.
 
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Paul Cimpoieru, care semnează şi mişcarea scenică, Silviu Man/George Dumitrescu, Ionel Barac, Silviu Oltean, Beatrice Rubică, Dana Paraschiv, Daniela Niculae, Veronica Stoian, Alexandru Mustaţă, Oleg Apostol, Ştefan Pavel, Maria Radu, Ana Odagiu şi Monica Odagiu.
 
Programul „România dodoloaţă” a fost inaugurat în luna noiembrie 2017, peste 5.000 de elevi din şcolile din Bucureşti luând parte în cele cinci luni de la lansare la reprezentaţiile şi atelierele prevăzute în cadrul acestuia.
 
Activităţile se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani, iar accesul este gratuit.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase