Invatata Hildegard din Bingen – Sibila Rinului

In secolul al XII-lea, Europa occidentala era o lume condusa de barbati. Lumea profana era dominata de figura cavalerului razboinic; cea bisericeasca – de figura calugarului, adesea asociat intelectualismului. In aceasta lume a reusit sa-si faca loc, capatand o aura de erudita si, in acelasi timp de sfanta, o femeie cu un destin neobisnuit: Hildegard din Bingen, stareta vizionara, supranumita Sibila Rinului.

Un copil cu un dar ciudat

• Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică
• Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită”…

Hildegard s-a nascut in 1098, intr-o familie germana nobila, se crede. Era al zecelea copil al familiei si, dupa un obicei medieval, a fost menita vietii monastice. Era un copil plapand, bolnavicios, inzestrata insa, cu un dar aparte: viziuni mistice despre care ea insasi spune, in insemnarile autobiografice care ni s-au pastrat, ca ar fi inceput pe la varsta de trei ani. Multa vreme, a ascuns de cei din jur aceste intamplari. La varsta de opt ani a fost data in grija unei alte femei remarcabile – desi prea putin cunoscuta: Jutta, o calugarita care alesese calea aspra a schivniciei, traind inchisa intr-o camaruta a manastirii din Disibodenberg si primind cele necesare traiului printr-o ferestruica, petrecandu-si timpul in rugaciuni si contemplare. De la ea a primit Hildegard educatia religioasa, invatand sa citeasca si sa vorbeasca latina, desi nu a stiut niciodata sa scrie prea bine.

Pictura din secolul XV, Hildegard este copilul ingenunchiat care primeste invatatura

A avut sansa de a fi ajutata de calugari stiutori de carte, care i-au servit drept secretari, punanad pe pergament ceea ce le dicta ea (foto jos). Hildegard a considerat mereu ca a primit o educatie insuficienta si a suferit din cauza acesta, desi lacunele de care se plange sunt legate mai degraba de imensa ei dorinta de cunoastere, decat de niste deficiente veritabile in educatie, de vreme ce, fata de nivelul general de instructie din vremea aceea, invatatura ei era de-a dreptul uimitoare. Faptul ca se auto-definea drept o membra a „sexului slab”, referindu-se la ea insasi ca la o femeie neinvatata si neinstare de a intreprinde cercetari teologice, a facut ca, paradoxal, vocea ei sa fie ascultata cu mai multa atentie, caci astfel, viziunile ei, elaborat descrise, se infatisau ca fiind cu adevarat aparitii miraculoase, iar ea insasi, aparea in ochii contemporanilor, ca o persoana aleasa de Dumnezeu, in ciuda „simplitatii” ei. Viziunile ei, in cele din urma marturisite si ulterior recunoscute si „validate” de catre autoritatile bisericesti ale vremii si locului, au fost transcrise, devenind admirabile mostre de scrieri religioase ale secolului al XII-lea. Opera ei cea mai cunoscuta este Scivias, in care vorbeste despre ea insasi si isi descrie viziunile.

Secretele lumii naturale

De s-ar fi marginit la acestea, ar fi fost doar o calugarita vizionara medievala, unul dintre acele spirite nelinistite, aflate intr-o relatie aparte cu divinitatea, asa cum au aparut multe din Evul mediu si pana in epoca moderna. Dar Hildegard era mult mai mult decat atat. Era o fire aplecata spre cunoasterea si intelegerea lucrurilor din jur, spre admirarea si cercetarea minunilor Creatiei – asta insemnand, pentru ea, Natura -, dar si spre sporirea si raspandirea cunostintelor folositoare.

Asa a ajuns sa scrie despre tot felul de animale, plante, pietre, ca si despre boli si despre leacurile acestora. Cartile ei de stiinte naturale si medicina (Physica, Cause et curae) sunt pline de recomandari privind remediile diferitelor boli si impregnate de ceea ce azi am numi conceptia holistica in medicina: organismul considerat ca intreg, psihicul nefiind privit separat de trup, ci intr-un joc de influente reciproce. Ca stil, sunt diferite fata de scrierile ei religioase; sunt scrise intr-un limbaj mai simplu, deosebit de limbajul poetic, profetic si alegoric din Scivias si alte scrieri cu substrat mistic, si nu se fac referiri la vreo sursa de inspiratie de natura divina.

Totusi, se regaseste si in ele aceeasi conceptie filosofico-religioasa care i-a dominat intrega viata intelectuala: omul este realizarea de varf a Creatiei si tot ceea ce exista in lumea inconjuratoare a fost creat pentru a fi de folos omului si pentru a fi cercetat de el. Scrierile ei sunt redacate in latina mediavala dar, in aceste lucrari de stiinte naturale, ori de cate ori nu cunostea denumirile latine ale unor vietuitoare, Hildegard foloseste numele in dialectul german din regiune, ceea ce face din aceste scrieri pretioase documente de limba germana medievala. Multe dintre leacurile recomandate de ea – tratamente empirice cunoscute si larg folosite in Evul Mediu – au fost studiate in secolul al XX-lea, cu mijloace moderne, de medici si biologi, care le-au confirmat eficienta.

Armonii celeste

Dar spiritul lui Hildegard nu s-a multumit cu stiinta; alaturi de aplecarea spre studiul naturii, existau in ea si puternice inclinatii artistice. Iar acestea s-au concretizat in compozitiile sale muzicale, gratie carora a devenit unul dintre cei mai de seama compozitori medievali. A depasit – din nou – bariera impusa de sex: lumea compozitorilor este o lume dominata de barbati, pana in vremurile moderne. Compozitiile ei au fost, ca si scrierile ei medicale, redescoperite de curand, interpretate si inregistrate. Sunt canturi liturgice, cu melodii de o suavitate rascolitoare, si multi au vazut in ele expresia muzicala a viziunilor ei ceresti, intr-atat sunt de apropiate de ceea ce isi imaginau oamenii medievali drept „cantarea ingerilor”.

In scrierile ei, Hildegard isi impartaseste propria conceptie asupra aparitiei si dezvoltarii muzicii: inainte de caderea in pacat, Adam ar fi avut o voce minunata si, in Rai, isi unea adesea glasul cu cel al ingerilor. Dupa alungarea din Paradis, oamenii au inventat instrumentele muzicale pentru a-l slavi pe Creator si, astfel, s-a ajuns la inaltatoarele armonii ale muzicii crestine.

Hildegard a inventat chiar un alfabet si un limbaj aparte (vezi foto) – Lingua Ignota – poate ca un limbaj secret destinat a fi folosit de grupul de calugarite condus de ea, intarindu-le astfel coeziunea, poate doar ca un exercitiu intelectual produs de spiritul ei iscoditor. Multe dintre cuvintele noi, nascocite de ea si transcrise intr-un alfabet creat tot de ea insasi, se regasesc si in descrierile viziunilor ei si dau, azi, mari batai de cap cercetatorilor medievisti, confruntati cu aceasta latina straniu modificata, foarte dificil de interpretat.

Faimei ei de vizionara, eruditiei si talentului muzical li s-a adaugat o reputatie de inteleapta. Devenita stareta a manastirii intemeiate de ea la Bingen, pe malul Rinului (foto), Hildegard a calatorit mult prin ceea ce azi este teritoriul Germaniei, dar a si primit nenumarati oaspeti. Mii de oamenii au venit sa o vada, de-a lungul anilor, pentru a auzi de la ea cuvinte intelepte si alinatoare. Sfaturile sale erau cerute si ascultate chiar de monarhi si inalti prelati, iar intre ea si contemporanii sai a circulat o corespondenta foarte bogata, din care s-au pastrat fragmente revelatoare.

Trupul dominat de spirit

Uimitor este destinul acestei femei care, desi inzestrata o sanatate fragila, mai mereu suferinda, a trait totusi peste optzeci de ani (o performanta in sine, daca ne gandim ca in acele vremuri speranta de viata, in Europa, era sub 40 de ani) si a reusit sa-si umple lunga-i viata cu atatea realizari remarcabile.

Ca a fost o persoana cu mari probleme de sanatate, e limpede; notele sale descriu simptome violente, dureri, tulburari de vedere, dar si stari de bine surprinzatoare la cineva atat de bolnav. Ce maladie ciudata va fi fost acea de care suferea? Astazi, multi cercetatori sunt de acord cu teoria ca Hiledgard din Bingen a suferit de migrena, o boala cu crize cumplite, in care se regasesc simptome asemanatoare celor evocate de ea: dureri de cap atroce, tulburari de vedere (acele puncte luminoase si pete intunecate pe care le descrie ea). Caracteristic bolii e faptul ca, dupa trecerea crizei, bolnavii adorm, de obicei, si se trezesc bine dispusi, intr-o stare aproape euforica. Seamana indeajuns de bine cu ceea ce se desprinde din notele autobiografice lasate de Hildegard. Insa nu poti sa nu te intrebi: oare ce ar fi infaptuit femeia aceasta extraordinara daca nu ar fi suferit, o viata intrega, de aceasta boala chinuitoare?

Desi nu a fost niciodata canonizata, ci doar beatificata (o treapta intermediara spre declararea oficiala, de catre Biserica, drept „sfanta”), stareta Hildegard a ramas, totusi, in istorie, ca „Sfanta Hildegard din Bingen” (foto). Au numit-o asa cei miscati de legatura ei stranie cu cele nevazute, cei pe care stiinta ei i-a ajutat sau pe care intelepciunea si blandetea ei i-au consolat. Viziunile ei, muzica ei, prodigioasa ei activitate de naturalist si scriitor, sunt manifestari ale unui spirit agitat, ale unui suflet de o sensibilitate neobisnuita, tulburat de framantari stranii pe care, insa, a avut forta de a le converti in manifestari intelectuale de o vigoare impresionanta.

CITESTE SI:

• Fantasmele Evului Mediu
• Procesele animalelor – ciudatele apucaturi ale justitiei
  
• Templierii, slujitori ai diavolului?