Home » Descopera in Romania » Imagini spectaculoase în Munţii Apuseni: O cascadă îngheţată de două săptămâni, atracţia turiştilor – GALERIE FOTO

Imagini spectaculoase în Munţii Apuseni: O cascadă îngheţată de două săptămâni, atracţia turiştilor – GALERIE FOTO

Publicat: 06.01.2017
Cascada Miresii, una dintre cele mai spectaculoase din România, este îngheţată de două săptămâni, după ce frigul s-a menţinut neîntrerupt timp de o lună, iar razele soarelui au ajuns rar în zona în care se află. Imaginea polară a devenit atracţie pentru turişti şi localnici.

Cascada Miresii s-a transformat, în urma temperaturilor foarte scăzute, într-o perdea de gheaţă de 18 metri înălţime, după ce temperaturile au coborât în mai multe zile sub minus 20 de grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VEZI AICI GALERIA FOTO!

Imaginea polară a devenit atracţie pentru localnicii şi turiştii care vin în Munţii Apuseni, majoritatea pentru practicarea sporturilor de iarnă. Cei care vin să o vadă nu pleacă până nu îşi fac fotografii cu impresionanta creaţie a naturii, în zonă aflându-se mai multe unităţi de cazare.

Cascada Miresii, denumită şi cascada „Pişoaia”, este declarată rezervaţie peisagistică şi se întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare, aflându-se pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică, într-o pădure de fag şi arbori izolaţi de răşinoase.

Apa cade de la aproape 20 de metri înălţime şi oferă, în zilele călduroase, un ”spectacol” răcoritor şi privelişti liniştitoare. Cascada se află în comuna Vidra, sat Nemesi, pe Arieşul Mic, la confluenţă cu pârâul Slatina, în imediata apropiere a drumului judeţean Mihoieşti-Avram Iancu.

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Care este cea mai mare cascadă din lume?

Primul pas in restaurarea centrului istoric din Rosia Montana

Uluru, celebra stâncă din deşertul Australiei, a devenit o cascadă imensă

Oprirea cascadei Niagara din1969 le-a dat o lecţie inginerilor: ”Nimic nu scapă de moarte”. FOTO

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ