Prima pagină Descopera in Romania

Nouă zimbri suedezi au fost aduşi în Munţii Ţarcu

05.01.2017 | ● Vizualizări: 570

Nouă zimbri, şapte femele şi doi masculi, au fost aduşi în Munţii Ţarcu, judeţul Caraş-Severin, din rezervaţia Avesta, Suedia, urmând ca peste două luni să fie lăsaţi în libertate,

Potrivit Rewilding Europe, cele nouă exemplare au fost aduse în comuna Armeniş, din judeţul Caraş-Severin, în urmă cu câteva zile, în cadrul unui proiect iniţiat în anul 2012 de repopulare cu zimbri a Carpaţilor Meridionali, relatează Mediafax.
 
Zimbrii provin din rezervaţia Avesta, din Suedia, şi vor sta într-o zonă de aclimatizare timp de aproximativ două luni. Aici se vor adapta la mediul sălbatic şi vor învăţa să supravieţuiască în natură.
 
„Un nou grup de nouă bizoni europeni a ajuns în regiunea de repopulare din Carpaţii Meridionali, marcând cu succes cea de-a patra iniţiativă de eliberare a zimbrilor de către Rewilding Europe şi WWF-România. Înainte de a li se permite să circule liberi şi astfel se vor alătura populaţiei de zimbri care au fost eliberaţi în sălbăticie începând cu anul 2014, noul grup va fi supus unei perioade de aclimatizare de două luni”, transmite Rewilding Europe, prin intermediul unui comunicat de presă.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Tag-uri: suedia | munte | caras severin | zimbri