Home » Descopera in Romania » Orăşelul din România în care toţi europenii vor să ajungă. Vestigiile unice în UE care au uluit pe toată lumea

Orăşelul din România în care toţi europenii vor să ajungă. Vestigiile unice în UE care au uluit pe toată lumea

Orăşelul din România în care toţi europenii vor să ajungă. Vestigiile unice în UE care au uluit pe toată lumea
Publicat: 01.01.2018
Zone din întreaga ţară au concurat pentru titlul de ”destinaţie europeană de excelenţă”,iar întrecerea a avut ca temă ”turismul cultural tangibil”.

MESAJE DE ANUL NOU ŞI REVELION. Cele mai frumoase felicitări, mesaje, texte, urări şi sms-uri pentru cei dragi, familie, prieteni şi colegi

Oraşul Suceava a câştigat această cursă, într-un proiect al Comisiei Europene, fiind singurul obiectiv turistic cu expoziţii pe ruine, potrivit ONE

Cetatea de Scaun a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, domn al Moldovei între 1375 şi decembrie 1391, iar apoi a fost întărită de Ştefan cel Mare pentru a rezista atacurilor otomane. În prezent, Cetatea este cel mai vizitat obiectiv din Suceava, fiind şi singura atracţie turistică din România care are expoziţii pe ruine.

Una dintre principalele puncte de atracţie este una dintre camere, unde vizitatorii se pot costuma,virtual, în haine medievale boiereşti; te aşezi în faţa panoului, cu ajutorul unui buton îţi alegi vestimentaţia, iar apoi faci poză. Zidurile au fost restaurate recent cu 15 milioane de euro, fonduri europene.

Zidurile Cetăţii au fost restaurate cu fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro

Tot în Suceava puteţi vizita Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou, cu biserica Sfântul Gheorghe, obiectiv UNESCO, iar la 30 de km distanţă este Gura Humorului, de unde mai faceţi puţin până la faimoasele mănăstiri Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi Putna.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase