Home » D:News » Cum să scoţi apă din piatră seacă: NASA vrea să trimită pe Lună un robot capabil să extragă apă din solul selenar

Cum să scoţi apă din piatră seacă: NASA vrea să trimită pe Lună un robot capabil să extragă apă din solul selenar

Publicat: 30.01.2013
Robotul va transforma, de asemenea, compuşi chimici din praful selenar în aer şi combustibil - un proces extrem de important în perspectiva stabilirii unor colonii umane pe alte corpuri cereşti.

 

Robotul – de fapt o adevărată uzină în miniatură – se numeşte RASSOR (Regolith Advanced Surface Systems Operations Robot).

Specialiştii NASA cred că RASSOR – aflat în prezent în faza de dezvoltare a prototipului – este modelul unei uzine care ar opera, în cursul misiunilor de colonizare a altor planete, pentru a procura coloniştilor apă, aer şi carburant, indispensabile vieţii şi activităţilor curente.

RASSOR urmează să fie testat pe sol selenar, dar, teoretic, va putea opera şi pe alte corpuri cereşti care au un sol de aceeaşi natură, prăfos, aşa cum se găseşte şi pe Marte, de exemplu.

Construirea unui asemenea robot este foarte dificilă, deoarece trebuie să se ţină seama de multe aspecte, nu mai de capacităţile lui tehnice.  Trebuie să fie suficient de uşor pentru a putea fi transportat în mod convenabil cu o navă spaţială (în condiţiile în care, conform declaraţiilor NASA, costul transportului spaţial este de cca. 4.000 USD/livră; 1 livră = 453,59 grame).

Pe de altă parte, trebuie să fie suficient de greu pentru a putea opera în condiţiile unei forţe gravitaţionale mai scăzute decât pe Pământ (pe Lună, atracţia gravitaţională reprezintă mai puţin de 20% din cea terestră) şi pentru a avea stabilitate, pentru a putea săpa în sol fără a se răsturna şi pentru a face diverse alte lucruri, de vreme ce ar trebui să fie o  maşinărie multifuncţională. 

RASSOR îşi poate schimba forma pentru a îndeplini diferite funcţii.

Problema multifuncţionalităţii a fost rezolvată în bună măsură în actualul prototip, ale cărui dispozitive pentru adunarea solului pot deveni şi picioare pentru deplasare şi mai servesc şi la stabilizarea robotului în timp ce sapă. Totuşi, NASA se gândeşte să înzestreze următorul prototip cu roţi, pentru o capacitate de deplasare mai bună. RASSOR 2 – următoarea generaţie de roboţi multifuncţionali, capabili să-şi schimbe forma şi să scoată apă din piatră, ar putea fi gata de testare în 2014.

Sursa: The Atlantic

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase