Home » D:News » Cum arată viaţa în ţara în care persoanele care iubesc câinii sunt nevoite să se ascundă? (FOTO)

Cum arată viaţa în ţara în care persoanele care iubesc câinii sunt nevoite să se ascundă? (FOTO)

Publicat: 08.06.2013
Autorităţile iraniene sporesc în ultima perioadă presiunile asupra persoanelor care deţin câini, animale percepute drept „murdare” de către Islam, însă Soroush Mobaraki, un comerciant iranian, afirmă că vânzările sale sunt în creştere, în ciuda temerilor că animalele vor fi „arestate” iar proprietarii amendaţi.

„În ultimii ani s-a înregistrat o creştere semnificativă a cererii pentru câini. Vindem 15-20 de câini pe lună, dar cunosc alţi comercianţi care vând mult mai mulţi”, a explicat farmacologul veterinar în vârstă de 34 de ani.

Timp de decenii bune a ţine un câine ca animal de companie era ceva foarte rar în Iran, astfel că acest obicei era tolerat. În această ţară în care crezul musulman este adoptat de vasta majoritate, iranienii tradiţionalişti consideră câinii a fi „najis”, adică murdari.

Câinii de pază şi cei folosiţi de ciobani sunt acceptaţi, însă numărul tot mai mare de animale de companie achiziţionate de membrii clasei de mijloc ce doresc să imite cultura occidentală a alarmat autorităţile în ultimii ani.

Oficialii iranieni au incriminat plimbarea câinilor prin spaţii publice şi plimbarea lor cu maşina prin oraş.

„Înţelegeţi, pentru mine ea nu este doar un animal de companie, ci un membru al familiei”, a comentat o tânără în vârstă de 28 de ani, Nahal (ce a refuzat să-şi dea numele de familie), despre câinele său Pomeranian în vârstă de 2 ani.

Mobaraki afirmă că mulţi iranieni se laudă cu animalele lor de companie, unii chiar afişându-se cu căţeii. „Vor să aibă un câine ca să se laude, aşa cum vor să aibă o maşină scumpă”, spune comerciantul.

Informaţiile referitoare la căţeii îmbrăcaţi în haine de marcă occidentale şi dotaţi cu accesorii scumpe care erau plimbaţi prin parcurile din cartierele bogate ale Teheranului sau care erau conduşi cu maşina în jurul oraşului au înfuriat clericii musulmani din această ţară.

În iunie 2010, Marele Ayatollah Naser Makarem Shirzi a proclamat că adoptarea câinilor ca animale de companie este „o imitaţie în orb” a culturii occidentale, avertizând că acest comportament va duce la coruperea familiilor şi la distrugerea valorilor societăţii.

„Mulţi oameni din occident îşi iubesc câinii mai mult decât soţiile şi copii”, a avertizat ayatollahul.

Aceste declaraţii, alături de un decret emis de Shirzi, a permis ministerului culturii şi îndrumării islamice să interzică tuturor mijloacelor de comunicare în masă să publice reclame pentru animalele de companie.

Restricţiile adoptate în anul 2010 a forţat mulţi crescători să-şi ascundă câinii.

„Nu ne este permis să îi ţinem în pet shop-uri”, a comentat Mobaraki, care a mărturisit că îşi ţine câinii într-o grădină aflată în afara Teheranului. „Îi aduc aici doar când am ajuns deja la o înţelegere cu cumpărătorul”, a explicat farmacologul.

Popularitatea acestei tendinţe ne-islamice a forţat poliţia să aplice legile anti-câini.

„Poliţiştii îi vor confrunta pe cei care îşi plimbă câinii pe străzi. De asemenea, maşinile care poartă câini vor fi sechestrate”, a comentat Ahmard Reza Radan, adjunctul şefului Poliţiei.

Cu toate acestea, activiştii ce pledează în favoarea drepturilor animalelor contestă legalitatea acestor acţiuni. „Nu există nicio lege care să interzică deţinerea câinilor sau transportarea lor”, au susţinut reprezentanţii Societăţii Iraniene pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale într-o scrisoare deschisă către Esmail Ahmadi Moqadam, şeful Poliţiei.

Plângerile depuse de ONG împotriva a ceea ce a numit „un fenomen răspândit de «arestare» a câinilor”, în care zeci de patrupede au fost capturate şi mutate în locaţii secrete, nu au avut parte de răspunsuri din partea autorităţilor.

Bahman Keshavarz, fostul şef al Uniunii Naţionale a Avocaţilor Iranieni, a declarat că animalele pot fi confiscate legal doar în cazul în care stăpânii nu respectă standardele de igienă.

„Confiscarea animalelor de companie fără un verdict al justiţiei este inacceptabil”, a comentat Keshavarz pentru ziarul Bahar, afirmând că stăpânii pot da poliţia în judecată pentru a solicita daune dacă animalul de companie le-a fost confistcat ilegal.

În trecut, poliţia returnau căţeii după ce stăpânii plăteau o amendă şi semnau o declaraţie în care se obligau să respecte codul moral. Acum, însă, acest lucru nu se mai întâmplă.

„Stăpânilor li se spune că animalele lor vor fi ucise, iar poliţiştii nu le dau nicio hârtie ca să confirme că le-au confiscat câinele”, a explicat Payam Mohebi, şeful unei clinici pentru animale din Teheran.

Pentru moment, avertismentele lansate de poliţie au reuşit să sperie persoanele care deţin câini, forţându-i pe oameni să-şi ţină animalele în zone izolate şi să solicite veterinarilor să efectueze vizite la domiciliu.

Nahal spune că îşi plimbă câinele noaptea pentru a evita riscul confiscării, însă unii stăpâni nu au prea multe opţiuni.

„Nu mai îndrăznesc să iau câinele afară cu mine”, a comentat o femeie de vârstă mijlocie, ce a cerut să nu fie numită, ce se afla la un picnic cu familia în parc. „Aşa că am lăsat câinele acasă astăzi”, a mai spus femeia.

Interdicţia adoptată în 2010 în ceea ce priveşte reclamele referitoare la animalele de companie, ce includea mâncarea pentru animale, i-a făcut pe unii fani ai animalelor să se reorienteze către Internet.

„Majoritatea clienţilor noştri intră pe site pentru a-şi alege câinele dorit”, a comentat Mobaraki, care a refuzat să dezvăluie adresa site-ului său de teamă că autorităţile se vor răzbuna. „Pe site-ul nostru pot găsi informaţii utile despre diferite rase şi cum să ai grijă de animalul tău”, spune Mobaraki.

Site-ul a început să aibă mai mulţi vizitatori după ce parlamentarii au propus în 2011 o lege pentru a interzice câinii în spaţiile publice şi chiar în apartamentele private, afirmând că deţinerea câinilor reprezintă „o problemă culturală” şi totodată „o ameninţare pentru sănătatea publică”.

Legislaţia propunea „confiscarea animalelor” în cazul în care „numărul tot mai mare de proprietari de câini” ar fi încălcat prevederile sale. Cu toate acestea, opoziţia unor parlamentari şi a unor activişti a făcut ca legea să nu fie adoptată.

Tranziţia către Internet are şi dezavantaje. Amirhossein, un comerciant din Isfahan, afirmă că unii dinte competitorii săi îşi ţin animalele în cuşti înghesuite şi murdare, fără a oferi câinilor toate îngrijirile veterinare necesare.

„De asemenea, există şi site-uri cu reclame false. Acestea atrag publicul cu imagini irezistibile şi promisiuni false, dar câinele pe care îl primeşti nu este neapărat cel pe care l-ai ales”, a concluzionat Amirhossein.

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase