Home » D:News » Personal navigant de la Air France a refuzat să se îmbarce către ţări afectate de Ebola

Personal navigant de la Air France a refuzat să se îmbarce către ţări afectate de Ebola

Publicat: 21.08.2014
Membri ai personalului navigant de la Air France "nu au dorit să-şi efectueze misiunea" către Guineea, Sierra Leone sau Nigeria, ţări afectate de epidemia de Ebola, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, confirmând o informaţie Parisien-Aujourd'hui en France, scrie Le Monde online.

„În toate cazurile, toate zborurile au plecat cu echipaje în deplină conformitate – ca număr şi calificare – cu reglementările”, a anunţat compania, subliniind că „nu a existat niciun impact”.

Sindicatul Naţional din Grupul Air France (SNGAF), minoritar, a lansat luni o petiţie în care solicită „oprirea imediată a deservirii ţărilor afectate de virusul Ebola”.

„Ştim că avem o meserie riscantă, dar cu riscuri măsurate. În acest caz, situaţia a scăpat total de sub control, informaţiile evoluează de la o zi la alta”, a deplâns Sophie Gorins, secretara generală a SNPNC, al treilea sindicat al personalului navigant. „Dacă nu suntem capabili să asigurăm un nivel mai mare de igienă sau un cordon sanitar, ar trebui ca zborurile să fie anulate, mai puţin în cazul în care suntem rechiziţionaţi pentru a acorda ajutor (…). Distribuirea de mănuşi este paliativă, nu avem nicio certitudine că nu transportăm o victimă sau că nu purtăm chiar noi boala„, a adăugat ea.

Un reprezentant al SNGAF, Patrick Henry-Haye, totodată însoţitor de zbor, a declarat într-un duplex, pentru BFM Story, că, spre deosebire de alte companii, Air France continuă să asigure legături la Conakry (Guineea) şi Freetown (Sierra Leone), în ţările cele mai afectate de virus. Însoţitoarele şi însoţitorii de bord se tem că ar putea ar fi expuşi febrei hemoragice, iar sindicatul solicită oprirea acestor zboruri pentru securitatea personalului, a spus el.

Potrivit Air France, compania nu obligă niciun membru al personalului navigant comercial să efectueze misiuni către Conakry, Freetown, şi Lagos, oraşe considerate „destinaţii cu risc” de către Comitetul pentru igienă, securitate şi condiţii de muncă (CHSCT) al Air France.

Un comandant de zbor poate să invoce dreptul de a se retrage, în cazul în care consideră că riscă un „pericol grav şi iminent” la adresa vieţii sau sănătăţii sale. Acest drept este aplicat întregului echipaj, care este înlocuit cu un echipaj de rezervă. Dacă se confruntă cu aceeaşi situaţie, însoţitoarele şi însoţitorii de bord pot invoca „clauza oboselii”. În 2009, din cauza gruipei porcine, echipaje Air France şi-au utilizat dreptul de a se retrage de pe zboruri către Mexic.

OMS: Epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.350 de persoane

Epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.350 de persoane, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a precizat că încă 106 bolnavi au murit în două zile, la 17 şi 18 august, relatează AFP.

Pe lângă cele 106 decese, OMS anunţă că s-au înregistrat încă 221 de cazuri confirmate, probabile sau suspecte în cele patru ţări din Africa de Vest (Liberia, Guineea, Sierra Leone şi Nigeria) afectate de virusul Ebola.

În total, de la declanşarea epidemiei, OMS a identificat 2.473 de cazuri, dintre care 1.350 mortale.

Liberia, plasată su interdicţii de circulaţie de miercuri în contextul răspândirii epidemiei, a înregistrat cele mai multe noi decese (95) şi încă 126 de cazuri de infectare cu Ebola. În total, 972 de cazuri au fost înregistrate în Liberia, dintre care 576 mortale.

În Sierra Leone, nouă persoane atinse de Ebola au murit şi 59 de noi cazuri au fost înregistrate. Bilanţul acestei ţări este de 907 cazuri înregistrate, dintre care 374 mortale.

În Guineea, unde s-a înregistrat primul caz, există două noi decese şi alte 36 de cazuri. Bilanţul în această ţară este de 579 de cazuri, dintre care 396 mortale.

În ceea ce priveşte Nigeria, OMS anunţă că nu a înregistrat vreun alt caz. Ţara cea mai populată din Africa de Vest a înregistrat 15 cazuri, dintre care 5 mortale.

La 8 august, OMS a decretat o urgenţă de sănătate publică la nivel mondial contra acestei epidemii de febră hemoragică fără precedent şi a recomandat luarea unor măsuri de excepţie în ţările afectate.

Coordonatorul ONU pentru Ebola, doctorul David Nabarro, a anunţat marţi că se va deplasa în această săptămână în regiune, unde intenţionează să mobilizeze 7.500 de membri ai Căştilor Albastre în lupta contra epidemiei.

„O delegaţie de rang înalt a OMS se află la momentul actual în ţările afectate, unde lucrează la adaptarea unor planuri de răspuns (…) Reuniuni sunt prevăzute cu liderii Liberiei şi statului Sierra Leone, unde nivelul de transmitere rămâne ridicat”, a anunţat miercuri OMS într-un comunicat.

O vindecătoare locală ar fi favorizat răspândirea virusului Ebola din Guineea în Sierra Leone

Ebola face ravagii în Sierra Leone, provocând sute de morţi, dar fără scânteia aprinsă de o vindecătoare care pretindea că tratează febra hemoragică, atrăgând bolnavi din Guineea vecină, virusul nu ar fi trecut probabil frontiera, comentează AFP.

Această femeie care vindea plante medicinale în Sokoma, un sat izolat situat în apropiere de frontiera cu Guineea, „susţinea că poate vindeca Ebola”, povesteşte pentru AFP Mohamed Vandi, oficialul medical cu cel mai înalt grad din Kenema, în estul statului Sierra Leone, epicentrul epidemiei.

„Bolnavii din Guineea traversau frontiera pentru a fi vindecaţi” de această femeie, adaugă el. „Ea s-a infectat şi apoi a murit. În timpul funeraliilor ei, femei din împrejurimi s-au infectat la rândul lor”.

Participanţii la aceste funeralii s-au dispersat apoi pe dealuri în regiunea frontalieră, declanşând decese în lanţ, apoi înhumări publice, propice unor noi contaminări.

Focarul s-a transformat în epidemie atunci când a ajuns la 17 iunie în Kenema, un oraş multietnic cu 190.000 de locuitori care deţinea deja un record mondial trist de febră de Lassa, o altă formă de febră hemoragică similară Ebola.

Dar în pofida experienţei cu acest tip de boală, spitalul vechi din Kenema nu a putut rezista brutalităţii noului virus.

Fotografii şocante cu infirmiere decedate fixate pe un panou agăţat de pereţii instituţiei etalează înspăimântorul tabou al luptei împotriva Ebola.

Douăsprezece infirmiere figurează printre cei 227 de morţi înregistraţi de la primul caz internat la spitalul din Kenema. Alte aproximativ zece au fost contaminate dar s-au vindecat.

Instituţia adăposteşte singura secţie din lume de izolare în caz de febră de Lassa, distinctă de clădirea principală, şi are acum o secţie de izolare pentru Ebola, construită în grabă.

„Infirmierele decedate şi cele care au supravieţuit nu puteau şti că sunt infectate. Ducem o bătălie nouă. Virusul Ebola este nou aici şi învăţăm pe parcurs”, recunoaşte Vandi.

Responsabilă de peste 25 de ani de sala de tratamente pentru febra de Lassa, Mbalu Fonnie a supravieţuit acestei febre hemoragice dar nu şi Ebola, pe care a contractat-o în iulie de la un pacient. Ea a murit câteva zile mai târziu.

Acest deces şi cel al altor două infirmere, precum şi moartea unui membru al personalului de pe ambulanţă au provocat o grevă în rândul celor aproximativ 100 de infirmiere împotriva proastei gestionări a centrului anti-Ebola.

„Peste tot unde loveşte virusul Ebola pentru prima dată ajunge la un procent ridicat în rândul personalului medical”, subliniază Mohamed Vandi. „Virusul este mortal şi implacabil. La cea mai mică eroare, te contaminează”.

Virusologul Umar Khan, erou al luptei împotriva Ebola în Sierra Leone, a decedat în iulie după ce a salvat circa 100 de vieţi şi, de atunci, au murit cel puţin nouă infirmiere.

Unitatea anti-Ebola numără 80 de paturi, aproape dublul capacităţii sale. Personalul este format din voluntari şi multe infirmiere au refuzat să lucreze aici.

Unii afirmă că au lucrat fără încetare timp de săptămâni întregi, câte 12 ore pe zi.

Soţul infirmierei Rebecca Lansana, decedată în august, Emmanuel Karimu, precizează pentru AFP că ea a fost transferată de la maternitate în această secţie după o formare scurtă de o săptămână.

Într-o zi, după muncă, ea a început să facă febră şi, temându-se de era mai rău, a mers să facă un test care s-a dovedit pozitiv.

„Au internat-o în aceeaşi zi în secţia anti-Ebola şi după patru zile a murit”, a declarat Emmanuel Karimu, care acuză spitalul că nu a furnizat material de protecţie adecvat.

De atunci, formarea personalului a fost net ameliorată, cu ajutorul agenţiilor umanitare internaţionale şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), asigură spitalul.

După ce o vindecătoare locală obscură le-a promis salvarea victimelor epidemiei declanşate la începutul anului în Guineea, virusul a contaminat 848 de persoane în Sierra Leone, provocând moartea a 365, potrivit ultimului bilanţ al OMS.

Statisticile „ne arată un lucru: Ebola este aici printre noi şi impactul său asupra noastră este real”, a amintit responsabilul guvernamental petru regiunea de est, Maya Kaikai, în cadrul unei conferinţe de presă la Kenema.

„Este o boală care se răspândeşte foarte repede”, a avertizat el, „fără să-i pese de nivelul de studii, de statutul economic, de apartenenţa politică, de vârstă, de grupul etnic, de sex sau religie”.

Carantina impusă din cauza Ebola declanşează confruntări între localnici şi soldaţi, la Monrovia

Soldaţii liberieni au deschis focul miercuri asupra unei mulţimi de tineri care încercau să iasă din zona de carantină instituită în cartierul West Point, din capitala Monrovia, unde s-au înregistrat mai multe cazuri de Ebola, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică.

Aceste confruntări arată că o criză de sănătate în Liberia, o ţară încă marcată de cei 14 ani de război civil, se transformă rapid într-o criză de securitate.

Cei 75.000 de locuitori din West Point au constatat miercuri dimineaţă că forţele de securitate au primit ordin să instituie carantina în cartier, ceea ce înseamnă că nici un locuitor nu avea voie să părăsească acest perimetru situat în apropiere de coasta Atlanticului. Nave rapide din cadrul Pazei de Coastă patrulau în larg în cadrul măsurilor de securitate.

Cei 75.000 de locuitori din West Point au constatat miercuri dimineaţă că forţele de securitate au primit ordin să instituie carantina în cartier, ceea ce înseamnă că nici un locuitor nu avea voie să părăsească acest perimetru situat în apropiere de coasta Atlanticului.     (Foto: AFP)Cei 75.000 de locuitori din West Point au constatat miercuri dimineaţă că forţele de securitate au primit ordin să instituie carantina în cartier, ceea ce înseamnă că nici un locuitor nu avea voie să părăsească acest perimetru situat în apropiere de coasta Atlanticului.

„Aceste măsuri sunt menite să salveze vieţi”, a declarat preşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, care a impus aceste măsuri, potrivit site-ului administraţiei prezidenţiale.

Miercuri seara, grupuri de tineri au încercat să forţeze cordonul de securitate aruncând cu pietre spre forţele de ordine, pe motiv că nu aveau suficientă mâncare, potrivit unor localnici. „Ei spun că West Point este afectat de Ebola, dar eu nu văd (nici un caz de) Ebola. Ceea ce mă îngrijorează este cum voi putea să obţin mâncare? Nimeni nu ne aduce mâncare”, a declarat Gerald Moore, un localnic. „În acest moment nu avem apă, mâncare. Lucrurile de bază. Nu putem scăpa”, a spus şi fiica acestuia, Sarah.

Confruntările au reprezentat o provocare pentru poliţiştii şi militarii din Liberia, care abia de curând au început să poarte arme, după încheierea războiului civil în 2003. Mai mulţi locuitori au declarat că forţele de securitate au tras cu muniţie reală. „Nici măcar un foc de avertisment. Au tras direct spre mulţime”, a afirmat Lawrence Kollie.

Medicul american infectat cu Ebola va fi externat joi

Medicul Kent Brantly, care s-a infectat cu virusul Ebola în Africa de Vest în timp ce participa la eforturile de limitare a epidemiei de febră hemoragică, va fi externat joi din spitalul universitar Emory din statul american Atlanta, a anunţat purtătorul de cuvânt Vince Dollard, citat de CNN.

Spitalul va susţine o conferinţă de presă la ora 11.00 (18.00 ora României), iar Brantly va face o declaraţie înainte de a părăsi spitalul.

Emory are, de asemenea, informaţii despre misionara Nancy Writebol. Ambii americani au fost evacuaţi din Liberia la începutul lunii la bordul unui avion echipat special cu un cort izolator şi însoţiţi de personal medical în costume de protecţie.

Pentru ca Brantly să poată părăsi izolatorul, i-au fost efectuate două teste de sânge în interval de două zile şi ambele au fost negative.

Virusul Ebola se răspândeşte prin contact direct cu fluidele corporale, precum sângele, transpiraţia şi materiile fecale. Cele ale lui Brantly nu vor mai prezenta pericol de contaminare. Există însă o mică posibilitate ca virusul să mai persiste până la trei luni în spermă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Pe lângă îngrijirile obişnuite, precum administrarea de lichide, monitorizarea semnelor vitale şi răspunsul la crizele medicale acute, Brantly şi Writebol au primit şi un medicament experimental numit ZMapp, administrat şi altor trei lucrători umanitari din Liberia. Toţi cinci par să îşi revină.

Sursa: Mediafax / Foto: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase