Home » D:News » Misterul „Pacientului Berlin”. Cercetătorii vor să afle cum s-a vindecat de SIDA acest bărbat, caz unic în lume

Misterul „Pacientului Berlin”. Cercetătorii vor să afle cum s-a vindecat de SIDA acest bărbat, caz unic în lume

Misterul „Pacientului Berlin”. Cercetătorii vor să afle cum s-a vindecat de SIDA acest bărbat, caz unic în lume
Publicat: 29.09.2014
Încă din anii 1980, cercetătorii încearcă să găsească un tratament care să vindece SIDA şi să anihileze virusul HIV. Singura soluţie este deocamdată terapia antiretrovirală, care împiedică virusul să se mai reproducă.

Nu există încă un medicament care să vindece această boală şi până acum o singură persoană a fost declarată vindecată: Timothy Ray Brown, numit „pacientul Berlin”.

Experţii cred că bărbatul s-a vindecat datorită unei combinaţii de tratamente pe care a urmat-o după ce a fost diagnosticat cu leucemie. Ulterior, virusul HIV nu a mai fost detectat în organismul lui.

Timothy a făcut radioterapie pentru distrugerea celulelor canceroase şi apoi un transplant de măduvă osoasă, pentru ca organismul său să poată produce globule albe sănătoase.

Din fericire, bolnavul a scăpat şi de cancer şi de HIV, iar acum este sănătos şi nu mai trebuie să facă nici măcar terapia antiretrovirală.

Nimeni nu ştie exact cum de s-a vindecat pacientul. De aceea, cercetătorii de la Universitatea Emory din Atlanta au realizat trei experimente pe maimuţe.

O expicaţie a acestui miracol medical este că radioterapia a distrus virusul. O altă variantă este cea conform căreia noua măduvă transplantată a distrus virusul şi toate celulele afectate de acest virus.

Cea mai surprinzătoare teorie este însă cea legată de bagajul genetic al donatorului de măduvă. Acesta avea o mutaţie care a dus la inactivarea genei CCR5, care este responsabilă cu codificarea unei proteine care ajută virusul HIV să intre în celulele umane.

În urma experimentelor, niciuna din cele 6 maimuţe folosite nu s-a vindecat după ce a fost infectată cu HIV. Cercetătorii au folosit toate metodele posibile, mai puţin grefarea de măduvă de la un donator cu respectiva mutaţie genetică.

O altă explicaţie posibilă pentru vindecarea lui Brown este reacţia organismului în urma transplantului de măduvă, reacţie care ar fi putut avea un rol important în distrugerea virusului.

În alte două cazuri similare, în care pacientul a avut o reacţie în urma transplantului, medicii nu au mai detectat virusul HIV timp de 3-8 luni.

Sursa: Medical Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase