Home » D:News » Perioada ianuarie-noiembrie 2014, cea mai caldă din lume din anul 1880 până acum

Perioada ianuarie-noiembrie 2014, cea mai caldă din lume din anul 1880 până acum

Publicat: 17.12.2014
Perioada ianuarie-noiembrie din acest an a fost cea mai caldă înregistrată pe planeta noastră de la debutul măsurătorilor de temperatură, în 1880, a anunţat, joi, agenţia americană National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), care prevede un record de căldură pentru 2014, relatează AFP.

Însă noiembrie 2014 a ocupat doar locul al şaptelea în topul celor mai călduroase luni de noiembrie din înregistrările anuale, cu o temperatură medie care a depăşit cu 0,65 grade Celsius media secolului al XX-lea, a precizat aceeaşi agenţie americană.

Pentru primele zece luni ale anului, temperatura medie de la suprafaţa oceanelor şi a uscatului a fost cu 0,7 grade Celsius mai mare decât media înregistrată în secolul trecut şi, de asemenea, cea mai caldă înregistrată vreodată după anul 1880, depăşind cu 0,01 grade Celsius precedentul record de temperatură pentru acelaşi interval de timp, stabilit în 2005.

Suprafaţa medie a gheţurilor arctice a fost în luna noiembrie cu 5,7% (6.216 kilometri pătraţi) mai mare decât media înregistrată între 1981 şi 2010, precizează NOAA.

Suprafaţa gheţei din Arctica a ocupat locul al nouălea în topul celor mai mici suprafeţe arctice acoperite cu gheaţă de după anul 1979, când au început măsurătorile realizate cu ajutorul sateliţilor, a dezvăluit o altă agenţie americană, National Snow and Ice Data Center (NSIDC).

În Antarctica, suprafaţa acoperită cu gheţuri a fost în luna noiembrie cu 2% (3.367 kilometri pătraţi) mai mare decât media înregistrată între 1981 şi 2010. Ea ocupă locul al optulea în topul celor mai mari suprafeţe antarctice acoperite de gheaţă măsurate vreodată.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens

Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?

Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman

Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece

Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023

Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”

Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare