Home » D:News » Misterul Discului Nebra, cel mai vechi calendar astronomic din lume (FOTO)

Misterul Discului Nebra, cel mai vechi calendar astronomic din lume (FOTO)

Publicat: 23.12.2014
Discul Nebra a fost descoperit în Germania în 1999 şi este considerat primul calendar astronomic creat vreodată, datând din jurul anului 1600 î.e.n.

Discul este din bronz, are un diametru de 32 cm şi are un desen realizat cu aur, care reprezintă Luna şi câteva stele.

Cu ajutorul lui, oamenii din Epoca Bronzului puteau calcula perioadele pentru recoltă, primăvara şi toamna.

În Germania, perioada ideală de semănat era atunci când Pleiadele, un grup de stele foarte vizibile pe cer, erau aproape de Luna nouă, moment care însemna începutul primăverii.

Când aceste stele erau aproape de Luna plină, era începtului toamnei, deci timpul pentru adunarea recoltei.

Discul a fost descoperit alături de alte artefacte din bronz, printre care săbii, topoare, o foarfecă şi fragmente de brăţări.

Obiectele au putut fi datate pentru că în interiorul unei săbii a fost găsită o bucată de lemn.

Discul Nebra este un calendar lunar, iar pentru acurateţe era adăugată la un anumit interval de timp o a treisprezecea lună a anului. Acest disc este foarte complicat, arheologii fiind impresionaţi de complexitatea lui.

Deşi există calendare mai vechi, cum sunt cele descrise pe pereţii piramidelor egiptene, acestea nu sunt aşa de detaliate.

În iunie 2013, Discul Nebra a fost declarat de UNESCO drept una din cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului XX.

Discul a fost găsit întâmplător, de doi căutători de comori, cu ajutor unor detectoare de metal, într-o pădure de lângă oraşul Nebra, la 160 km sud-vest de Berlin.

Hoţii de comori, alături de doi arheologi amatori, au încercat să vândă ilegal discul, dar au fost arestaţi.

Sursa: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase