Revoluţia genului – spre o societate fără inimă? Feminismul, între politică şi ştiinţă

Dacă, de-a lungul istoriei, roluri de „mână de fier” au fost îndeplinite de câteva regine, acum aceste roluri au devenit ceva „popular”, cu remarcabile exemple ca Margaret Thatcher şi Angela Merkel.

Conflictualismul şi feminismul extremist a trecut la un nou nivel cu activistele FEMEN care aparent susţin ideile de eliberare a femeilor, cum sunt cele anti-pornografie şi anti-prostituţie (Nair, 2013), prin metoda contradictorie şi controversată a expunerii publice a sânilor sau a întregului corp nud. Cel mai probabil, însă, utilizatorii de pornografie apreciază ţinuta protestatarelor, care sunt toate femei tinere şi cu înfăţişare de fotomodel. Iar dacă această formă de protest face exact ceea ce condamnă, atunci ea nu numai că nu e eficientă, ci reuşeşte să ducă în derizoriu întreaga mişcare feministă.

• „Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
• Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului

Discuţiile despre problemele de gen au rămas de multe ori superficiale, axându-se doar pe nivelul fizic, ceea ce explică modul de protest al FEMEN, criticat chiar de alte feministe. Putem concluziona doar că, dacă libertatea nu are un sens, atunci devine auto-distructivă.

Revoluţia genului s-a produs la presiunea politică, ignorând bazele ştiinţifice şi ducând la extrem sloganul: „cine e împotrivă are prejudecăţi”. De fapt, însă, acest slogan introduce chiar el o prejudecată: că femeile şi bărbaţii ar trebui să aibă neapărat aceleaşi munci şi roluri în societate. Dar încă nu s-a dovedit ştiinţific că o societate unde dispare graniţa între rolurile feminine şi masculine mai poate funcţiona normal. Dincolo de orice prejudecată, acest articol invită la o reflexie raţională pe această temă.

Militantele feministe la locul de muncă

Ca urmare a emancipării, femeile au cucerit drepturi egale şi au devenit înalt productive la locul de muncă. Dar feminismul a schimbat cu totul percepţia asupra genului. Femeile au intrat în concurenţă cu bărbaţii şi, pentru a fi mai productiv din punct de vedere economic, „sexul slab” a trebuit să gândească, să simtă şi să se comporte ca „sexul puternic”. Competiţia la locul de muncă a dus la masculinizarea comportamentală a femeilor.

În loc să se înţeleagă, atât de către femei, cât şi de către bărbaţi, că rolul emoţional al femeilor este la fel de important ca şi rolul raţional al bărbaţilor, femeile cu atitudini feministe au devenit „mai puternice”, prin luarea unei poziţii competitive şi raţionale, devenind apoi modele de rol pentru celelalte femei, iar astfel masculinizarea femeii a devenit un fenomen de masă în întreaga societate occidentală.

O abordare transdisciplinară a unei teme complexe

Pentru o abordare ştiinţifică vom face câteva precizări.

Sexul este un dat de trăsături fizice care se dezvoltă pe baza materialului genetic, dar sociologii vorbesc despre gen referindu-se la întreagă gamă de caracteristici ale feminităţii şi masculinităţii pe care le manifestăm în societate, trăsături care ne definesc modul de viaţă şi care se cristalizează în cultura pe care o avem. Dacă medicina recunoaşte existenţa bolilor psihosomatice, se pare că puţină lume este preocupată că pentru buna funcţionare a psihicului masculin şi a celui feminin există de asemenea condiţii de igienă şi factori de risc.

Problematica foarte complexă a transformării genului în epoca modernă nu poate fi limitată la o singură ştiinţă, ci trebuie abordată din prisma mai multora; această lucrare foloseşte perspective din:

•    istorie,
•    antropologie,
•    fiziologie,
•    psihologie
•    sociologie,
•    demografie,
•    simbologie şi
•    politologie.

Preţul identităţii

De mii de ani, dobândirea egalităţii cu cei privilegiaţi a fost cel mai adesea nu o integrare în care cei puternici să înţeleagă calităţile celor slabi şi să le adopte; nu a fost deci o evoluţie din care ambele părţi să iasă în câştig, ci doar o asimilare: cei anterior discriminaţi au renunţat la identitatea lor de dragul privilegiilor. Iată un exemplu actual: dintre ţigani, cei neintegraţi poartă mereu îmbrăcămintea lor tradiţională prin care arată că respectă „legea de ţigan”, pe când cei „integraţi” renunţă la acest port şi adoptă modul de viaţă occidentalizat al majoritarilor, abandonând astfel o bună parte din identitatea lor. De altfel, imensa majoritate a ţăranilor Europei şi-au pierdut portul tradiţional în favoarea uniformizării la „standardele europene”.

Pare explicabil, aşadar, că mişcarea femeilor pentru cucerirea egalităţii legitime cu bărbaţii le-a făcut să-şi piardă o mare parte din identitatea lor şi în schimb să imite bărbaţii. Însă masculinizarea femeii afectează profund viaţa de familie şi ameninţă însăşi continuitatea rasei umane.

Reinventarea vieţii de familie

De-a lungul istoriei şi până nu demult, sexul copilului era de cele mai multe ori considerat ceva fix, iar părinţii se străduiau să-i creeze o identitate de gen. Astfel, ei realizau primul pas către integrarea în societate a acestui copil, o condiţie pentru ca el să-şi asume apoi formarea unei cuplu şi să aducă pe lume urmaşi, care să cinstească memoria strămoşilor.

Acest ciclu a fost însă întrerupt în societatea noastră, pe măsură ce ritmul de dezvoltare al societăţii s-a intensificat, iar informaţia a căpătat o importanţă tot mai mare, fiind concretizată în inovaţii şi într-un standard de viaţă mai ridicat. Invenţiile nu s-au aplicat doar în domeniul tehnic: modul tradiţional de viaţă a fost contestat în toate aspectele lui, iar oamenii au încercat să îmbunătăţească inclusiv viaţa lor de familie, reinventând-o.

Societatea patriarhală, care funcţionase timp de milenii cu defecţiunile ei, a fost considerată dintr-o dată un model depăşit, care trebuie îmbunătăţit pentru a funcţiona după reguli moderne. Dar noile reguli au ajuns atât de moderne, încât pun în pericol însăşi existenţa familiei, care nu poate să-şi modifice parametri de funcţionare la fel ca o maşină, după cum vom arăta în continuare.

Scurtă istorie a feminismului

Feminismul a început ca o mişcare pentru egalitatea femeilor cu bărbaţii. În secolul al XIX-lea, feminismul s-a concentrat asupra dreptului de vot pentru femei. Apoi, s-a cerut dreptul femeilor de a avea o educaţie înaltă. A urmat mişcarea în sprijinul intrării femeilor pe piaţa muncii, dreptul lor de a se asocia sindicatelor, de a face parte din curţile cu juri, de a obţine controlul asupra naşterilor şi asupra propriei sexualităţi etc.

Femeile au fost rugate să participe la efortul de război şi să efectueze sarcini rezervate bărbaţilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar ceea ce trebuia să fie un lucru temporar continuă şi astăzi, de dragul veniturilor ridicate pentru familie, al independenţei femeii etc.

Obţinerea unor drepturi mai largi înseamnă o libertate mai extinsă, ceea ce pare de dorit. Însă folosirea greşită a libertăţii poate produce efecte nedorite, iar în cazul unor libertăţi la nivel social aceste efecte au loc pe termen lung.

Schimbarea cea mai evidentă: vestimentaţia

În Europa, îmbrăcămintea tradiţională feminină era pudică, lăsând să se vadă puţin din picior şi din conturul lui. Mai nou, însă, femeile au adoptat stilul vestimentar masculin, însă schimbările exterioare au fost însoţite şi de schimbări de atitudine. Astfel, părăsind stilul tradiţional de a se îmbrăca, femeile au renunţat şi la una dintre valorile lor de bază – pudicitatea: ele poartă acum pantaloni, ca şi bărbaţii, dar pantalonii feminini lungi sunt strânşi pe picior, iar cei scurţi, cu care bărbaţii ies în drumeţii, sunt purtaţi de femei pe stradă. Ele par acum a spune că nu mai au nimic de ascuns.

Femeile au luptat pentru drepturile lor pe baza unor calităţi superioare avute, la nivel intelectual, afectiv, uman şi spiritual; dar vestimentaţia care le expune femeilor corpul şi stimulează interesul sexual masculin nu sugerează o preocupare înaltă, ci doar intenţia de a fi trezi instinctele primare ale unui număr mare de bărbaţi; putem presupune că aceasta se repercutează negativ asupra stabilităţii relaţiilor pe care aceste femei le dezvoltă.

Marie Leszczinska, regină a Franţei (1703-1768) – „Regina Marie”pictură de Charles van Loo, 1748

Milla Jovovich, coperta revistei Vogue Germania, 2011 / Sursa: http://www.millaj.com/new/0911.shtml

E şocantă diferenţa între îmbrăcămintea a două femei celebre şi reprezentative pentru epoca lor: o regină a Franţei din secolul al XVIII-lea şi un fotomodel din secolul XXI: prima are o ţinută foarte feminină, în timp ce a doua are un costum şi o coafură de inspiraţie masculină, iar gestul ei nu este o greşeală, ci e perfect asumat, ea făcând reclamă la o revistă de modă.
Îmbrăcămintea medievală şi tradiţională feminină, cel puţin din Europa, accentua specificul corpului feminin: rochiile şi fustele puneau în evidenţă distanţa dintre şolduri, care e mai mare decât în cazul bărbaţilor. Dacă femeile s-au îmbrăcat ca bărbaţii, stilul vestimentar feminin s-a masculinizat, dar aceasta este doar partea cea mai evidentă a masculinizării idealului feminin de frumuseţe.

Femeile considerate frumoase sunt acum mai masculine

Izbitor este că masculinizarea femeii a trecut de vestimentaţie. Deşi femeile au fost mereu considerate „sexul frumos”, mai nou idealul feminin de frumuseţe este masculinizat.
Un studiu online din 2008, efectuat de Dienekes Pontikos pe blogul său de antropologie, a dorit să pună în evidenţă cum s-a schimbat acest ideal de frumuseţe feminin din anii 1940 încoace. Pontikos a prezentat o imagine facială compozită a câştigătoarelor Oscar-ului pentru actriţă în rol principal din anii 1940.

 Sursă: Pontikos (2008)

Acea imagine facilă compozită urma să fie comparată cu o alta, realizată pe baza chipurilor a 8 femei din topul99 creat de AskMen.com, ediţia 2008.

Sursă: Pontikos (2008)

Întrebarea pusă de Pontikos a fost „Care dintre aceste două femei este mai atractivă?”

 
Sursă: Pontikos (2008)

Rezultatele au fost:

BĂRBAŢI: stânga: 369 (77%), dreapta: 109 (23%)
FEMEI: stânga: 125 (58%), dreapta: 89 (42%)

Este clar că frumuseţea modernă a câştigat în detrimentul celei din anii 1940. Acum urmează analiza din punctul de vedere al feminităţii şi masculinităţii.

Următoarele figuri generate computerizat arată influenţa testosteronului (principalul hormon masculin), care creşte din stânga înspre dreapta, în paralel cu descreşterea influenţei estrogenului (principalul hormon feminin).

Sursă: Arash Afraz 1

Testosteronul determină creşterea maxilarului, iar arcada devine mai proeminentă (Macrae, 2012). Estrogenul împiedică dezvoltarea oaselor faciale, reduce lăţimea nasului şi a bărbiei, ducând la ochi mai mari, buze mai groase şi depuneri de grăsime din zona obrajilor (Highfield, 2005).

Acum, să privim din nou cele două feţe compozite luate spre comparaţie. Faţa anului 2008 este evident mai masculină decât cea a anilor 1940, din toate punctele de vedere.

Femeia din 2008 are linia sprâncenelor mai joasă, iar curbura lor nu urmează linia ochiului, ci este mai orientată spre lateral. Ea are ochii mai puţin deschişi. Obrajii sunt mai puţin rotunjiţi, sugerând mai puţină grăsime depusă în această zonă. Buzele ei sunt uşor mai subţiri, iar maxilarul e mai proeminent şi formează un unghi între ureche şi bărbie.

Femeia din 2008 are nasul mai îngust, ceea ce este mai feminin, însă relevanţa acestui indiciu este scăzută, pentru că operaţiile estetice asupra nasului sunt frecvente la femeile din industriile bazate pe aspect, în societăţile dezvoltate economic.
Dacă expresia femeii din 1940 are ceva afectiv, femeia din 2008 pare mai degrabă independentă şi individualistă.
Concluzia este că, atât femeile dar mai ales bărbaţii, consideră mai atractive femeile masculine decât cele feminine. Feminitatea autentică şi-a pierdut atractivitatea la nivel fizic.

Comportamentul şi postura dominante cresc nivelul de testosteron

Faptul că femeile renunţă la reperele clasice ale feminităţii şi preiau din atitudinile masculine a creat efectul complementar din partea bărbaţilor – şi ei au preluat din atitudinile feminine. Iar asta a avut asupra bărbaţilor un efect mai profund decât ne-am aştepta.

Un studiu realizat de Carney, Cuddy şi Yap (2010) a confirmat că atitudinile non-verbale de înaltă putere produc schimbări neuroendocrine şi de comportament pentru persoanele de ambele sexe:

•    cei care exprimă prin atitudine o mare putere au experimentat ridicarea nivelului de testosteron, scăderea cortizolului şi creşterea sentimentului de putere şi de toleranţă la risc;
•    cei care exprimă o putere scăzută au urmat tiparul opus.

Aceste rezultate sugerează că exprimarea atitudinilor de putere înaltă are un impact dincolo de simpla gândire şi simţire, influenţându-ne la nivel fiziologic, iar astfel determinând anumite comportamente şi alegeri.

Efectul complementar al masculinizării femeii

Masculinizarea femeii a mers în paralel cu apariţia unor bărbaţi lipsiţi de masculinitate. Şi iată care sunt dimensiunile feminizării bărbatului.

În Statele Unite, în anii 1940, s-a raportat un nivel mediu al testosteronului de 700 ng/dl, intervalul normal al nivelului de testosteron fiind 350-1.200ng/dl. Însă, pentru bărbaţii din 2011 media a scăzut la 400 ng/dl, cu 300 ng/dl mai mică!

Aceasta este scăderea în valori absolute, dar scăderea nivelului de testosteron este însemnată şi  relativ la vârstă, având loc mai timpuriu. Nivelul maxim de testosteron apare la bărbaţi la începutul celei de-a doua decade de vârstă (peste 20 de ani). Dar, în 2011, până la 50% dintre bărbaţii de 40 de ani testaţi au avut un nivel de testosteron sub 450 ng/dl. Dacă, în trecut, scăderea nivelului de testosteron la 250 ng/dl era rareori identificată la bărbaţi sub 80 de ani, în 2011 această valoare nu este neobişnuită nici pentru bărbaţii de vârstă mijlocie (Lichten, 2011).

Fără a avea pretenţia unui studiu la fel de sistematic în privinţa nivelului de estrogen la femei, vom remarca doar că idealul feminin de frumuseţe contemporan este cel al femeii slabe. Însă celulele adipoase umane secretă estrogen (Teta, 2013). Aşadar, o femeie slabă va avea mai puţin estrogen decât una grasă şi deci va fi mai masculină.

Rata căsătoriilor scade

Feminizarea bărbatului şi masculinizarea femeii are consecinţe grave. Dacă femeia îşi ia asumă roluri masculine, iar bărbatul – roluri feminine, atunci căminul familial devine o arenă de confruntare şi de negociere a acestor roluri. Atunci nu mai există o unitate bazată pe complementaritate, ci apare concurenţa pentru îndeplinirea anumitor roluri şi critica pentru performanţa în rolurile îndeplinite. Toate acestea se reflectă într-o legătură mai slabă între parteneri, iar astfel numărul căsătoriilor scade, pe când cel al divorţurilor creşte.

Sursă: imagine prelucrată şi tradusă după Eurostat 2

După cum se poate observa din graficul de mai sus, numărul căsătoriilor a scăzut continuu în ultimele decenii pe teritoriul Europei occidentale.

Simbolistica masculinului şi a femininului

Având în vedere cele menţionate până acum, vom căuta câteva repere legate de esenţa genului, a tradiţiilor despre comportamentul feminin şi masculin. Aceste baze ne pot îndrepta către o reconstrucţie a genului într-un mod funcţional.

Simbolic, femeia şi bărbatul au fost mereu consideraţi ca o pereche de elemente complementare, ca cei doi poli ai magnetului, care se atrag datorită faptului că au sens opus. Merită menţionată concepţia chineză a energiei Yin, feminină, şi a celei Yang, masculină, care ar trebui să fie mereu într-o armonie.

Dar, dacă femeile devin masculine, iar bărbaţii – feminini, atunci ce atracţie între genuri şi chiar între sexe mai poate exista?
Există şi o simbolistică a vieţii cotidiene feminine şi masculine:

•    Maternitatea face femeile foarte conştiente că rolul lor este să îngrijească şi să protejeze, un rol care înseamnă poate renunţarea la obiceiuri dăunătoare şi în mod sigur o participare afectivă. Uterul matern este primul cămin al unei fiinţe umane, deci pare oportună zicala: „femeia este sufletul casei”. Dacă acest „suflet” devine bărbatul, apare o inversiune cu rolul tradiţional de gen feminin.

•    Similar cu maternitatea, alăptarea produce un impact fizic şi emoţional asupra femeii. În mod tradiţional, acesta este primul mod de alimentare al unei fiinţe umane. Rolul „de hrănire” al femeilor se reflectă în viaţa de zi cu zi atunci când ele gătesc.

•    Anumite munci sunt considerate specific masculine şi nu e vorba doar de o discriminare. Producţia de testosteron care creşte datorită efortului fizic (cum e munca în construcţii), sau prin acceptarea provocărilor (Gray, 2014), iar situaţiile riscante, unde provocarea este adoptarea unor decizii rapide, au şanse mari să intervină de exemplu în timpul condusului, o ocupaţie considerată tipic masculină.

După cum pune în evidenţă studiul lui Carney et al. (2010), atitudinile de mare putere cresc nivelul de testosteron. Activităţi care implică astfel de atitudini sunt cele de conducere, ocupate în mod tradiţional de bărbaţi, iar femeile care fac o astfel de muncă îşi ridică nivelul de testosteron şi devin astfel mai masculine.

•    În mod tradiţional, femeile sunt cele care transformă copiii în adevărate fiinţe umane. Aceasta înseamnă putere de sacrificiu şi capacitatea de a descoperi calităţi în psihicul încă nedezvoltat al copiilor. Cel puţin din această perspectivă, femeile privesc „în jos”, arătând compasiune şi iubire către ceea ce le este inferior ca dezvoltare. Ele sunt înclinate către relaţii bazate pe afectivitate, relaţii „orizontale”, de egalitate.

Bărbatul, însă, îşi poate transmite genele dacă se luptă pentru o anumită femeie şi înlătură concurenţa altor bărbaţi. Studiul lui Carney et al. (2010), citat anterior, arată că puterea şi testosteronul sunt corelate. Bărbaţii procedează invers decât femeile: ambiţia lor îi face să privească „în sus”, dorind să-şi depăşească competitorii şi să evolueze profesional şi din toate celelalte puncte de vedere. Astfel, ei ajung în organizaţii ierarhizate, bazate pe relaţii de subordonare şi supraordonare.

Cercetările lui Geert Hofstede (2011) confirmă aceste interpretări. Hofstede face o comparaţia între ceea ce defineşte drept culturi naţionale masculine şi feminine. Masculinitatea conduce către competitivitate, evidenţiere personală şi valorizarea în societate a succesului, eroismului, asertivităţii şi recompenselor materiale pentru realizări. Pe de altă parte, feminitatea este preferinţa pentru consens, cooperare, modestie, grija pentru cei slabi şi pentru calitatea vieţii.

Rezultă că, dacă femeile doresc să aibă o poziţie mai înaltă în societate, lăsându-se mânate de ambiţie, atunci ele îşi asumă o poziţie masculină.

Toate acestea sugerează că tradiţia nu este doar ceva vechi care poate fi înlăturat, ci este ceva care funcţionează de foarte mult timp şi a cărei înlăturare produce efecte distructive. Rolurile tradiţionale ale femeilor şi ale bărbaţilor trebuie păstrate pentru a se menţine baza societăţii, fiinţa umană, având în vedere că reinventarea modernă a genului duce la mai puţine căsătorii şi la scăderea populaţiei.

Concluzii
După toate cele prezentate, putem concluziona că „prejudecăţile” despre necesitatea respectării unei identităţi de gen au o bază reală şi că neînţelegerea lor a provocat consecinţe grave:

•    Emanciparea femeilor a dus la o mai mare libertate în alegerea rolurilor, dar aceste roluri au pierdut o mare parte din încărcătura simbolică pe care le-o dădea complementaritatea de gen. Emanciparea femeilor a însemnat de fapt masculinizarea lor, antrenând feminizarea bărbaţilor şi creând astfel o societate unisex, în care căsătoria este în derivă.

•    Femeile au renunţat la o mare parte din rolul lor emoţional tradiţional în familie, contribuind astfel la instabilitatea cuplurilor şi la copii nesiguri. De multe ori, femeile au suferit cel mai mult, având două servicii (la locul de muncă şi acasă), devenind mame singure etc.

•    Rezultatul general a fost un pas spre o societate mai materialistă, mai săracă în valorile ei emoţionale, intangibile.

Sugestii

Lipsa respectului pentru femei a condus la o societate în care ele aveau drepturi inferioare faţă de ale bărbaţilor. Chiar dacă ele au acum drepturi, respectul faţă de ele încă nu s-a manifestat, şi ne referim acum la respectul faţă de feminitatea în sine, nu la cel faţă de femeile masculinizate care luptă dur pentru a fi luate în seamă. Pentru că respectul este rădăcina problemei, sugestiile au în vedere un respect veritabil al ambelor sexe, bazat pe înţelegerea importanţei pe care o are afectivitatea feminină:

•    Competiţia eternă între genuri nu pare să ducă spre ceva într-adevăr bun, ci spre distrugerea societăţii. O atmosferă de respect se poate obţine nu printr-un continuu asediu al rolurilor masculine din partea femeilor, ci printr-o complementaritate respectată de ambele părţi.

•    Pentru ca specificul feminin să se manifeste în societate cu o forţă la fel de mare ca a bărbaţilor, iar complementaritatea dintre femei şi bărbaţi să se dezvolte pe baza unei reale egalităţi, femeile ar trebui plătite superior pentru muncile specific feminine pe care le îndeplinesc. Un bărbat, de exemplu, poate găsi extrem de stresantă munca dintr-o grădiniţă, dar totuşi educatoarele sunt plătite ca pentru o muncă inferioară, deşi îşi folosesc în muncă resurse afective şi o dăruire care nu pot fi evaluate în bani.

•    Totuşi, complementaritatea aceasta nu ar trebui să fie impusă, aşa cum a fost impusă în trecut şi aşa cum în prezent se luptă contra ei. Nici nu se poate nega existenţa unor prejudecăţi distructive, a unei opresiuni şi discriminări faţă de femei, aspecte care trebuie combătute în continuare, în numele respectului.

•    Aşadar, femeile ar trebui să aibă posibilităţi deschise de a-şi manifesta drepturi egale în societate şi societatea ar trebui să le protejeze în continuare aceste drepturi. Această societate ar trebui să se asigure că femeile îşi pot dezvolta personalitatea prin educaţie şi prin munca pe care şi-au ales-o în mod liber, astfel urmând să fie stabilit în mod natural un echilibru între masculinitate şi feminitate.

Mulţumiri: Această lucrare a fost publicată cu sprijinul financiar al proiectului „Sistem integrat de îmbunătăţire a calităţii cercetării doctorale şi postdoctorale din România şi de promovare a rolului ştiinţei în societate”, POSDRU/159/1.5/S/133652, finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Referinţe bibliografice:
1.    Carney, Dana R.; Cuddy, Amy J.C.; Yap, Andy J. (2010). “Power posing: Brief nonverbal displays affect neuroendocrine levels and risk tolerance.” Psychological Science, 21, 1363-1368, http://www.decisionlab.harvard.edu/CPL/Cuddy/2010_carney_cuddy_yap_psych_science.pdf
2.    Gray, Jordan (2014) “8 Powerful Exercises To Increase Your Masculine Energy”, https://www.jordangrayconsulting.com/2014/01/exercises-to-increase-your-masculine-energy/
3.    Highfield, Roger (2005) “Attractive women are more than just a pretty face”, The Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1502002/Attractive-women-are-more-than-just-a-pretty-face.html
4.    Hofstede, Geert (2001) “Culture’s Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations”, 2nd edition, p 297.
5.    Lichten, Edward M. (2011), “Testosterone Information”, US Doctor, http://www.usdoctor.com/testone.htm
6.    Macrae, Fiona (2012) “Is infidelity written all over a man’s face? Angular jaw, square chin and prominent brow suggest man is prone to cheating”, Daily Mail, http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2243109/Is-infidelity-written-mans-face-Angular-jaw-square-chin-prominent-brow-suggest-cheating.html
7.    Nair, Swati (2013) “The Tactics and Critical Analysis of FEMEN”, Nirmukta, http://nirmukta.com/2013/05/10/the-tactics-and-critical-analysis-of-femen/
8.    Pontikos, Dienekes (2008) “Which of these two women is more attractive? (updated)”, Dienekes’ Anthropology blog, http://dienekes.blogspot.ro/2008/03/which-of-these-two-women-is-more.html
9.    Teta, Jade (2013) „Female Hormones: Estrogen (Oestrogen) & weight loss”, Metabolic Effect, http://www.metaboliceffect.com/female-hormones-estrogen/

Surse de imagini:
1 Afraz, Arash, http://news.mit.edu/sites/mit.edu.newsoffice/files/images/2010/20101123135945-2.jpg, imagine preluată din articolul Trafton, Anne (2010) “When gender isn’t written all over one’s face”, http://news.mit.edu/2010/face-gender-1126
2 Eurostat, https://familyinequality.files.wordpress.com/2013/06/eurostat-marriage-rates.jpg, imagine preluată din articolul: Cohen, Philip N. (2013) “Marriage is declining globally: Can you say that?”, https://familyinequality.wordpress.com/2013/06/12/marriage-is-declining/

Un articol realizat de lector. univ. dr. Adrian Sonea – Departamentul de Management-Economie, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, Universitatea „Petru Maior”, Tîrgu Mureş.

Responsabilitatea conţinutului acestui articol aparţine în totalitate autorului lui!