Home » D:News » Vlad Ţepeş, personajul istoric preferat de români pentru conducerea ţării. Decebal este abia pe locul 6

Vlad Ţepeş, personajul istoric preferat de români pentru conducerea ţării. Decebal este abia pe locul 6

Vlad Ţepeş, personajul istoric preferat de români pentru conducerea ţării. Decebal este abia pe locul 6
Publicat: 09.02.2016
Câştigătorul unor alegeri prezidenţiale ipotetice, la care ar participa lideri istorici, ar fi Vlad Ţepeş, potrivit unui studiu realizat de Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic dat publicităţii marţi.

Infopolitic arată că rolul acestei cercetări este cel de a testa profilul dezirabil de preşedinte pe care românii şi l-au format.

35% dintre români l-ar alege pe Vlad Ţepeş, 21% l-ar vota pe Alexandru Ioan Cuza, 18% pe Ştefan Cel Mare, iar 9% pe Mihai Viteazu. În top se mai află Constantin Brâncoveanu şi Decebal cu 6%, urmaţi de Tudor Vladimirescu cu 2%.

Vlad Ţepeş este câştigător printre alegătorii de toate vârstele, fiind pe primul loc în preferinţele ambelor sexe. Bărbaţii sunt însă într-o mai mare măsură admiratori ai acestui model – 42% dintre ei optează pentru Vlad Ţepeş, în vreme ce doar 29% dintre femei l-ar alege. Doamnele şi domnişoarele se pronunţă în număr mai mare pentru Alexandru Ioan Cuza (25% faţă de 15% bărbaţii) şi Ştefan cel Mare (21% faţă de 15% cei de sex masculin).

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase