Home » Istorie » Cum erau vacanţele la mare în anii ’60

Cum erau vacanţele la mare în anii ’60

Publicat: 01.04.2018
Astăzi, vacanţă la Marea Neagră înseamnă, pentru cei mai mulţi, cluburi, petreceri până în zori şi animatoare pe plajă.

Nu la fel stăteau lucrurile în anii ’60, atunci când foarte mulţi români veneau la mare doar ca să se relaxeze, să se bronzeze, şi să se bucure de zile liniştite.

În anii ’60, vacanţele la mare nu erau sinonime cu petreceri neîntrerupte şi cluburi de noapte. Oamenii veneau la Marea Negră din toate colţurile ţării, cu familia şi copiii, ca să se bucure de soare şi de liniştea pe care o aducea sunetul valurilor.

Cu maşina sau cu trenul, mii de oameni luau cu asalt malul mării în fiecare sezon. Pe atunci, însă, litoralul nu însemna doar staţiunea Mamaia. Foarte populare erau toate staţiunile, iar, uneori, litoralul părea neîncăpător pentru toţi turiştii care doreau să petreacă la Marea Neagră câteva zile. Pescuitul, înotul şi voleiul pe plajă sunt, însă, activităţi pe care românii le preferă şi astăzi, între două nopţi de petrecere prin cluburi.

Sursa: Gândul

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase