Home » D:News » Ce efecte are asupra copiilor hărţuirea online

Ce efecte are asupra copiilor hărţuirea online

Ce efecte are asupra copiilor hărţuirea online
Publicat: 29.07.2016
Cyberbullying-ul este intimidarea intenţionată, persecuţia sau abuzul, cu care copiii şi adolescenţii se pot confrunta pe Internet.

Hărţuirea online, cunoscută sub numele de cyberbullying, poate provoca în cazul copiilor depresie, coşmaruri şi anorexie, arată studiul „Growing Up Online – Connected Kids”, realizat de Kaspersky Lab, relatează Go4it.

Interesant de remarcat, copiii între 8 şi 16 ani sunt mult mai atenţi la această ameninţare decât părinţii lor. Potrivit studiului, 13% dintre copii şi 21% dintre părinţi consideră cyberbullying-ul inofensiv. În acelaşi timp, 16% dintre copiii intervievaţi se tem mai mult de hărţuirea online decât de cea offline, în timp ce jumătate (50%) se teme la fel de mult de ambele tipuri de hărţuire, reală sau virtuală.

Părinţii nu ar trebui să minimalizeze pericolele cyberbullying-ului. În ciuda faptului că studiul a arătat că doar 4% dintre copii recunosc că au fost hărţuiţi online (comparativ cu 12%, în realitate), în 7 din 10 cazuri consecinţele au fost traumatizante.

Hărţuirea pe Internet le-a afectat serios echilibrul emoţional: părinţii a 37% dintre victime au remarcat o stimă de sine diminuată, 30% – rezultate mai slabe la şcoală, iar 28% au menţionat depresia. În plus, 25% dintre părinţi au afirmat că cyberbullying-ul a afectat somnul copiilor şi le-a cauzat coşmaruri (21%). Un alt grup, reprezentând 26% dintre părinţi, a remarcat, în cazul copilului lor, că a început să evite contactul cu alţi copii, iar 20% au descoperit că are anorexie.

La fel de îngrijorătoare sunt statisticile care arată că 20% dintre copii au văzut că alţii erau hărţuiţi online, iar în 7% din cazuri, au participat ei înşişi la hărţuirea cuiva. Studiul arată că, adesea, copiii ascund incidentele de cyberbullying de părinţi, ceea ce face mai complicată misiunea de a-i proteja.

Sursa: Go4it

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase