Home » D:News » Donald Trump, NOUL PREŞEDINTE al Statelor Unite ale Americii. Efectele NEGATIVE ale rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA asupra ştiinţei

Donald Trump, NOUL PREŞEDINTE al Statelor Unite ale Americii. Efectele NEGATIVE ale rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA asupra ştiinţei

Donald Trump, NOUL PREŞEDINTE al Statelor Unite ale Americii. Efectele NEGATIVE ale rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA asupra ştiinţei
Publicat: 09.11.2016
Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press. Americanii au ales cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat. Ca în fiecare an electoral, rezultatele din câteva state cheie vor indica anticipat rezultatul final al alegerilor, astfel că întreaga atenţie este aţintită asupra lor. În ceea ce priveşte problemele ştiinţei şi problemele legate de mediu, Trump nu le acordă niciun pic de atenţie , iar mai jos se află câteva dintre acestea, potrivit listei întocmite de IFL Science.

1. Schimbările climatice

Partidul Republican, al cărui lider de facto a fost acum Trump, a fost foarte mult timp interesat de ştiinţă. Însă, impulsionat de suportul pe care îl are din partea industriei combustibililor fosili, s-a transformat imediat într-o organizaţie care consideră schimbările climatice doar nişte ipoteze create de către conspiraţionişti. Mai mult, Trump a considerat-o o conspiraţie înainte de începerea campaniilor electorale, susţinând că provine din partea Chinei, pentru a stopa concurenţa fabricilor pe care o resimte din partea SUA.

2. Mediul înconjurător

Atunci când a fost întrebat ce guvern ar elimina pentru a economisi bani, răspunsul său a fost prompt: ”Oh, bineînţeles. Departamentul pentru Mediu. Ne distruge economia.” Acest departament nici măcar nu există în SUA, Trump referindu-se, probabil, la Agenţia pentru Protecţia Mediului, care are ca scop conservarea lumii naturale, păstrarea purităţii aerului şi să protejeze sănătatea oamenilor.

3. Vaccinurile

Donald Trump a afirmat că acestea provoacă autismul. Această teorie a căpătat substanţă după ce controversatul cercetător Andrew Wakefield a publicat un articol cu privire la acest fenomen. Nu s-a demonstrat nicio legătură între vaccinuri şi apariţia autismului, dar faptul că Trump susţine cu tărie acest lucru ar putea influenţa populaţia din SUA.

4. Somnul

De multe ori, Trump a declarat că nu are nevoie de multe ore de somn pentru a se odihni, susţinând că uneori îi sunt de ajuns şi doar 3 ore de somn. Însă,oamenii de ştiinţă susţin că persoanele care dorm puţin îşi pierd capacitatea de a gândi raţional, de a îşi controla emoţiile  şi de a face diferenţa între deciziile morale şi cele imorale.

5. Universul

În momentul în care Trump a fost întrebat de către un copil de 10 ani ce părere are despre NASA, răspunsul său a fost tranşant: ”Spaţiul este înspăimântător. În acest moment, avem probleme mai mari, trebuie să ne luptăm cu găurile din buget. Nu avem prea mulţi bani. ” Cu toate acestea, este arhicunoscut faptul că SUA este cea mai bogată ţară din lume, PIB-ul fiind de 16,99 trilioane de dolari. Mai mult, începând din anul 2009, economia a crescut şi asta datorită NASA.

Sursa: IFL Science  Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase