Home » D:News » De ce ne e frică de eşec. Explicaţia pe care mulţi nu o iau în calcul

De ce ne e frică de eşec. Explicaţia pe care mulţi nu o iau în calcul

De ce ne e frică de eşec. Explicaţia pe care mulţi nu o iau în calcul
Publicat: 10.04.2017
Oamenii se tem să nu fie citicaţi sau respinşi, de aceea ezită să ia decizii. Acest lucru îi împiedică însă să trăiască cu adevărat, cred specialiştii.

 „Una dintre cele mai obişnuite temeri ale oamenilor este frica de eşec, fiind parte integrantă chiar din structura ADN-ului nostru, deoarece îşi are originile în frica colectivă de a eşua în supravieţuirea ca specie”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru, citată de Gândul.

Frica de eşec poate conduce, în plan emoţional, la depresie, pierderea motivaţiei, evitarea asumării riscurilor, dependenţa de succes şi perfecţionismul, furie şi resentimente faţă de oameni, faţă de sine, faţă de divinitate sau faţă de viaţă. De cealaltă parte, la nivelul fiziologic, frica de eşec va duce la scăderea sistemului imunitar, deoarece ne-am concentrat toate energiile în acea direcţie, iar funcţiile de bază ale sistemului imunitar vor fi neglijate.

“Dusă la extrem, străduinţa de a aparţine, de a corespunde, de a fi acceptaţi, se poate transforma într-o capcană atunci când ne dorim cu orice preţ să fim percepuţi într-un anume fel, să facem într-un anume fel lucrurile, să părem că suntem conform cerinţelor şi regulilor unui grup care credem noi că ne poate asigura „supravieţuirea” şi uităm astfel să fim noi înşine”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

Strămoşii noştri ştiau că, dacă rămâneau împreună şi funcţionau în grupuri în care indivizii şi familiile aveau responsabilităţi şi deprinderi diferite, îşi puteau astfel creşte şansele de supravieţuire. “Dacă un individ era alungat, risca aproape sigur moartea. Frica de eşec presupune de fapt, frica de a nu fi acceptat din punct de vedere social sau personal într-un grup, comunitate, cuplu, familie. De multe ori, în spatele fricii de neacceptare stă instinctul de supravieţuire”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Citeşte continuarea în  Gândul!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase