Home » D:News » Cât de molipsitoare sunt stările de ”fericire” şi ”tristeţe”

Cât de molipsitoare sunt stările de ”fericire” şi ”tristeţe”

Publicat: 31.10.2017
S-a demonstrat că dispoziţia se poate transmite de la persoană la persoană, putând fi „molipsitoare”. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Warwick, din Marea Britanie, analizând date dintr-un studiu amplu, care a inclus numai adolescenţi.

Experţii care au aplicat modelarea matematică (descrierea unui sistem, utilizând concepte şi termeni matematici) au găsit informaţii interesante, informează Rador

Comunicarea cu un număr mare de prieteni şi rude cu o dispoziţie proastă măreşte probabilitatea unor probleme legate de emoţii negative, care ar putea duce chiar şi la depresie. Opusul se aplică şi dacă suntem înconjuraţi de oameni fericiţi, atunci ne vom „infecta” instantaneu cu o stare bună. Oamenii de ştiinţă speră că descoperirile lor vor contribui la dezvoltarea de noi metode de combatere a depresiei la tineri.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens

Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?

Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman

Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece

Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023

Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”

Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare