Home » Istorie » Procesul bizar de violare de domiciliu: NASA a fost trimisă în judecată de trei oameni care susţineau că Marte a aparţinut strămoşilor lor

Procesul bizar de violare de domiciliu: NASA a fost trimisă în judecată de trei oameni care susţineau că Marte a aparţinut strămoşilor lor

Procesul bizar de violare de domiciliu: NASA a fost trimisă în judecată de trei oameni care susţineau că Marte a aparţinut strămoşilor lor
Publicat: 19.11.2017
Nu te alegi cu multe procese care ţin de încălcare a proprietăţii atunci când trimiţi rovere şi sateliţi pe alte planete, dar acest lucru s-a întâmplat acum 20 de ani, când NASA a fost acuzată de trei bărbaţi din Yemen că a „călcat” pe Marte fără acordul lor.

„Am moştenit planeta de la strămoşii noştri acum 3.000 de ani”, au precizat aceştia în ziuarul Al-Thawri.

Adam Ismail, Mustafa Khalil şi Abdullah al-Umari şi-au bazat reclamaţia pe arborele genealogic, susţinând că provin din himairiţi şi sabaeeni, grupuri care trăiau în sudul Arabiei. Conform mitologiilor, aceste civilizaţii dispărute aveau câte şapte temple pe fiecare planetă din Sistemul Solar. Aşa cum susţineau în ziarul local, cei trei aveau documente „legale” care să le susţină dreptul, relatează The Vintage News.

Nimeni, în afară de procuror, nu a văzut aceste documente, iar după ce s-a renunţat la caz, a descris grupul de oameni ca fiind „anormali”, avertizându-i cu închisoarea dacă vor încerca să-i dea din nou în judecată pe cei de la NASA.

Misiunile care au dus la acest eveniment au fost Pathfinder şi Sojourner. O relatare a CNN din iulie 1997 prezintă un fragment din reclamaţia realizată de cei trei: „Sojourner şi Pathfinder, care aparţin guvernului Statelor Unite, au ajuns pe Marte şi au început să o exploreze fără să ne informeze sau să obţină aprobarea noastră”.

Aceştia au mai cerut ca explorările pe Planeta Roşie să înceteze, iar orice studiu cu privire la această planetă să ajungă la ei.

Acesta nu este singurul caz din categoria lui. Cu o altă situaţie, un individ pe nume Sylvio Langevin a declarat că deţine toate planetele din Sistemul Solar. Altul, pe nume Dennis Hope, a încercat să îşi însuşească Luna în anii ’80 şi, conform acestuia, a vândut peste două milioane de hectare din lună cu preţul de 20 de dolari per hectar. A existat şi „Naţiunea Spaţiului Celest” care susţinea că deţine tot ce există în spaţiu şi Gregory Nemitz care a susţinut că îi aparţine un asteroid.

Cei trei oameni din Yemen nu au renunţat odată cu respingerea cazului. În următorul an au început să vândă bucăţi din planetă cu 2 dolari pe metru pătrat.

În realitate, nu este posibil să deţii o porţiune din spaţiu (în niciun caz totul). În 1967, Naţiunile Unite au emis Outer Space Treaty (semnat inclusiv de Yemen) care menţionează că nicio ţară nu poate avea drepturi asupra teritoriului extraterestru.

Totuşi, odată cu avansarea într-o eră spaţială, regulile se pot schimba. Dacă este să facem o comparaţie cu descoperirea Americilor, oricine poate susţine dreptul asupra unei părţi din cosmos, aşa cum cu sute de ani în urmă diferite persoane sau companii susţineau dreptul asupra unui petec de pământ din Americi (care din întâmplare avea potenţial în industria minieră sau agricultură).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Aceasta este cea mai nouă sondă spaţială japoneză, Hayabusa-2, care va explora un asteroid (FOTO/VIDEO)

Staţia Spaţială Internaţională poate fi explorată cu ajutorul Google Street View de la un click distanţă

NASA nu poate transporta omenirea pe Marte, din lipsă de fonduri

Cum va arăta următoarea generaţie de roboţi de explorare spaţială? (VIDEO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?