Home » D:News » Scurt ghid al stării de bine pe timpul iernii

Scurt ghid al stării de bine pe timpul iernii

Publicat: 17.12.2017
Ne place sau nu, corpul nostru este influenţat de cantitatea de lumină sau de vremea de afară, existând o simbioză între mediul înconjurător şi modul nostru de funcţionare şi de dezvoltare.
În opinia profesoarei de yoga Dana Ţupa, impactul luminii asupra comportamentului nostru se măsoară prin două elemente – MELATONINĂ şi SEROTONINĂ – care acţionează ca directoare artistice ale dispoziţiei noastre. În limbaj popular, sunt denumite şi hormonii fericirii, deci se pare că fericirea nu este un concept chiar atât de abstract pe cât credeam, ci este legată cumva de chimie, mai precis de chimia corpului nostru.

“Serotonina are un rol important în procesele mentale şi afective, în producerea somnului, în funcţii motorii, în termoreglare, în reglarea presiunii arteriale, sexualitate, în actul vomei şi în funcţiile hormonale. Serotonină e produsă la nivelul creierului şi este implicată în procesul depresiei şi în senzaţia de somnolenţă asociată cu trezitul mult prea târziu, printr-un mecanism pe cât de rapid, pe atât de simplist: când soarele apune, serotonină e transformată în melatonina, iar la răsăritul soarelui acest proces se opreşte, numai dacă reuşeşti să fii treaz”, declară profesoara de yoga Dana Ţupa, acreditată internaţional de cele unul dintre cele mai importante foruri din lume.

 
De ce suntem mai fericiţi vara decât iarna?
 
Numeroase studii au demonstrat legătura între producţia de serotonină şi alternanţa zi-noapte, şi au ajuns la concluzia că oamenii sunt mai fericiţi în timpul verii (datorită duratei mai mari a zilei, deci a cantităţii mai mari de lumină).
 
“Melatonina se află în strânsă legătură cu momentul zilei şi lumina la care suntem expuşi, este produsă de glanda pineală şi reglează starea de somn. Pentru funcţionarea noastră optimă, această trebuie să fie în echilibru cu serotonină, altfel ne vom confruntă cu dereglări ale ritmului circadian, cu impact direct asupra stării noastre de spirit”, explică Dana Ţupa (foto).
 
Cum echilibrăm starea de bine pe timpul iernii?
 
Din cauza că, pe timp de iarnă, suntem supuşi unei cantităţi mult mai mici de lumină, există riscul tot mai crescut să dezvoltăm de la uşoare stări de depresie la stări tot mai avansate. Pentru a ajuta la echilibrarea celor doi hormoni, avem la dispoziţie următoarele soluţii naturale şi la îndemână oricui:
 
1. Luminoterapia
 
Dacă avem posibilitatea, ideal ar fi să ne programăm la începutul lui ianuarie o vacanţă de 15 zile, într-o ţară cu mult soare. Varianta mai puţin costisitoare este o lampa specială, echipată cu un bec de 10.000 lucşi, pe un spectru luminos solar lipsit de ultraviolete şi infrarosii.
“Recomand amplasarea acestei lămpi în bucătărie, astfel ca, la micul dejun, să puteţi beneficia de aceasta pentru cel puţin 20 de minute. În plină iarnă, când stratul de nori este situat jos, şi când ajungem acasă pe întuneric, ar fi ideal să o pornim pentru 20 minute, dar nu după ora 19:00, pentru a evita riscul de insomnie din lipsa trecerii de la serotonină la melatonina. Nu e obligatoriu să staţi nemişcaţi lângă lampa, e suficient să fiţi inundaţi de lumină, practicând activităţile obişnuite. Este eficient să plasati lampa în zona în care activaţi şi o puteţi achiziţiona fie online, fie de la magazinele specializate”, declară profesoară de yoga Dana Ţupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy.
 
De asemenea, specialistul este de părere că lumânările naturale parfumate sau beţişoarele naturale indiene frumos mirositoare, băile cu săruri, ceaiurile cu mirodenii şi aromaterapia cu uleiuri naturale esenţiale, vor creşte substanţial starea interioară de bine.
 
2. Plimbările
 
În mijlocul iernii, nu doar luminozitatea scade, ci şi căldura. Paradoxal, cu cât stăm mai mult la căldură, cu atât ne va fi mai frig. Avem tendinţa să creştem temperatura din interiorul casei, iar cel mai bun exemplu este atunci când cineva din exterior ne vizitează şi experimentează direct atmosfera prea călduroasă şi sufocantă din casă.
 
“Cei care stau toată ziua la cald iarna sunt persoanele care vor răci cel mai des, pentru că nu putem minţi organismul că trăim la tropice în timp ce afară ninge. Corpul nu se poate pregăti pentru a înfrunta frigul, iar odată ieşiţi afară, diferenţa bruscă de temperatura este trăită ca o agresiune violentă. Reactivitatea corpului persoanei care exercită o activitate în exterior şi care stă mai puţin timp la cald va fi mai bună, motiv pentru care nu trebuie să supraîncălziţi interiorul casei. Decât să staţi în tricou în casă, mai bine îmbrăcaţi o bluza mai groasă cu mâneci lungi”, explică profesoară de yoga Dana Ţupa.
 
Specialistul afirmă că este indicat să vă plimbaţi zilnic iarnă, cel puţin 20 de minute în cel mai călduros moment al zilei, îmbrăcaţi bine. Odată întorşi acasă, consumaţi un ceai cald cu lămâie, ghimbir şi scorţişoară.
 
3. Practicarea yoga pe timp de iarnă
 
La fel de bune pentru creşterea imunităţii şi pentru a pune sângele în mişcare, dar într-un mod mai blând şi sigur, sunt clasele de YOGA pe timp de iarnă.
 
Dana Ţupa este Expert Yoga Teacher din România acreditat la Yoga Alliance  International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional.
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă din viața sa
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă ...
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga