Prima pagină D:News

VIDEO Monowi, oraşul cu un singur locuitor

Oana Bujor | 02.11.2018 | ● Vizualizări: 1546
Sursa: Youtube     + zoom
Galerie foto (1)

Bun venit în Monowi, Nebraska, populaţie 1. Fiind singura persoană din Monowi, Elsie Eiel, în vârstă de 84 de ani, este şi primarul, funcţionarul, trezorierul, bibliotecarul şi barman al oraşului printre altele.

În fiecare an, femeia amplasează un semn în tavernă pentru anunţarea alegerilor, iar apoi se votează singură. Conform Oddity Central, anual, legile federale o obligă pe femeie să realizeze un plan pentru realizarea unei şosele municipale şi plăteşte 500$ taxe pentru menţinerea apei potabile şi a electricităţii deschise. De asemenea, realizează documentele pentru menţinerea statutului de oraş al lui Monowi. 

''Atunci când realizează documentele, licenţele pentru alcool şi tutun, anual, autorităţile le trimit către secretarul oraşului care sunt tot eu. Aşadar, le semnez ca secretar şi funcţionar şi apoi  le trimit proprietarului barului, adică mie,'' a declarat Eilel. ''Sunt fericită, aici este locul în care am crescut  şi cu care sunt obişnuită,'' a adăugat ea. 

În 1930, Monowi era un punct de oprire de pe calea ferată Elkhorn, cu o populaţie de 150 de locuitori, trei magazine, câteva restaurante şi chiar o închisoare. La 19 ani, Eiler s-a căsătorit cu Rudy şi au avut doi copii. În 1971, cuplul a decis să redeschidă taverna din oraş ce aparţinea tatălui lui EIler. În 1974, atât Eiler, cât şi copiii săi, s-au mutat doarece şcoala din oraş s-a închis. Până în 1980, populaţia oraşului ajungea la 18 locuitori. După 20 de ani, Rudy şi Eiler reprezentau întrega populaţie a oraşului, până când Rudy a decedat în 2004. 

În cei 14 ani decât Monowi are un singur locuitor, oraşul a fost vizitat de oamenii din întreaga lume ce au semnat până în prezent patru cărţi de oaspeţi. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Tag-uri: ora | locuitori | sua | singur