Home » D:News » Lista factorilor ce contribuie la infertilitatea feminină: fumatul şi bolile ginecologice netratate

Lista factorilor ce contribuie la infertilitatea feminină: fumatul şi bolile ginecologice netratate

Lista factorilor ce contribuie la infertilitatea feminină: fumatul  şi  bolile ginecologice netratate
Publicat: 06.03.2018
Anual, sute de cupluri din România ajung la medicii specialişti în infertilitate pentru că nu-şi pot îndeplini o mare dorinţă: aceea de a deveni părinţi. După un an de încercări nereuşite de a obţine o sarcină pe cale naturală, urmează o serie de investigaţii şi tratamente, a căror valoare poate ajunge la câteva mii de euro.
“Problemele de fertilitate apar în special în decada 30-40 de ani. În ultimul timp, asistăm la amânarea concepţiei, multe femei aleg să-şi construiască mai întâi cariera şi lasă sarcina pe locul al doilea. Trebuie ştiut că, după vârsta de 35 de ani, fertilitatea scade în mod natural într-un ritm accelerat, şi diagnosticul de infertilitate se pune după numai 6 luni de încercări nereuşite”, afirmă dr. Ioan Boleac, medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Clinicii de Fertilitate Gynera.
 
Specialiştii clinicii au ajuns la concluzia în 30 la sută din situaţii problemele sunt diagnosticate la femei, în alte 30 de procente la bărbaţi, iar în 20 la sută din situaţii, ambii parteneri au probleme. Rămâne o cifră de 20 la sută în care diagnosticul este infertilitate de cauză necunoscută. 
 
“La femeile cu infertilitate de cauză necunoscută pot fi necesare mai multe proceduri FIV decât la alte paciente. Depinde mult de vârstă, de moştenirea genetică, de stilul de viaţă. Cu cât pacienta e mai tânără, cu atât şansele de reuşită sunt mai mari, mai ales dacă are un stil de viaţă sănătos. În principiu, după trei proceduri FIV se obţine sarcina la aproximativ 80% din cazurile de infertilitate cu cauză necunoscută la pacientele sub 40 de ani. După 40 de ani, peste 90% dintre ovule au defecte genetice şi şansele de succes sunt mult reduse”, remarcă dr. Dorina Codreanu, medic primar obstetrică-ginecologie, 
 
Stilul de viaţă dezechilibrat este unul dintre factorii incriminaţi pentru  apariţia infertilităţii în cuplu. Obezitatea, stresul şi alimentaţia dezechilibrată scad mult şansele de a procrea. În plus, un sfert dintre paciente fumează şi nu sunt dispuse să renunţe la acest obicei extrem de nociv.
 
“Fumatul afectează toate organele, inclusiv pe cele reproductive. De asemenea, fumatul afectează atât capacitatea de obţinere a sarcinii, cât şi pe cea de menţinere a sarcinii. Cu cât numărul ţigărilor este mai mare, cu atât efectele sunt mai puternice. De aceea, e foarte important ca pacienţii să înţelegă că ei se pot ajuta singuri. Avem persoane la care fertilitatea s-a îmbunătăţit considerabil prin renunţarea la fumat”, spune medicul Ioan Boleac.
 
Medicii trag un semnal de alarmă în privinţa altui fenomen îngrijorător: insuficienţa ovariană. Multe dintre paciente se confruntă cu reducerea excesivă a numărului de ovule după 30 de ani, iar rezerva ovariană nu corespunde vârstei lor, ci unei persoane mult mai în vârstă. Aceste fenomen afectează atât fertilitatea naturală, cât şi şansele de succes al tratamentelor de fertilizare. Tranziţia către menopauză începe înainte de 30 ani, fără niciun simptom, iar  menopauza se poate instala precoce, înainte de 40-45 de ani. 
 
Extrem de importante sunt şi tratarea corectă a infecţiilor genitale, pentru ca şansele de a obţine o sarcină să nu fie compromise pe termen lung.
 
“Cele mai importante sunt infecţiile cu Chlamydia, Mycoplasma şi gonococ, care sunt principalele cauze ale anexitei, ale bolii inflamatorii pelvine (BIP). Lăsate netratate sau tratate incorect, aceste afecţiuni scad şansele de obţinere a unei sarcini, dar pot afecta şi evoluţia unei sarcini. Trebuie ştiut că un episod de anexită duce la infecţie cronică, care afectează anatomia trompei şi a ovarului. De aceea, boala inflamatorie pelvină trebuie luată în serios şi tratată corespunzător, fără a avea contact sexual în această perioadă”, avertizează medicul Ioan Boleac.
 
“În cazul pacientelor cu ovare polichistice, medicul de familie are un rol foarte important. Boala ovarelor micropolichistice nu înseamnă doar menstruaţii rare, neregulate şi, eventual, infertilitate. Este o boală metabolică complexă, iar la pacienta respectivă riscul de diabet zaharat de tip II şi de boli cardiovasculare la vârste relativ tinere (45-55 ani) este semnificativ crescut. De aceea, aceste paciente ar trebui cât de curând îndrumate la medicul ginecolog, la cel endocrinolog şi la nutriţionist care, împreună, îi vor explica necesitatea schimbării stilului de viaţă şi vor recomanda tratamente corespunzătoare. Uneori sunt recomandate anticoncepţionalele, dar acestea nu tratează cauza, ci doar regularizează menstrele. În plus, anticoncepţionalele nu trebuie luate pe termen lung pentru că unele studii suspectează că, în timp, scad rezerva ovariană şi determină intrarea la menopauză mai devreme”, completează medicul Dorina Codreanu.
 
Dacă la bărbaţii din România cauzele infertilităţii sunt similare celor din alte ţări, la femei, medicii au constatat o frecvenţă mai mare a sechelelor inflamatorii genitale ca urmare a unor boli cu transmitere sexuală nedepistate, a chiuretajelor uterine sau endometriozei evolutive. Şi prezenţa fibroamelor poate fi o cauză a infertilităţii.
 
“Fibromul poate fi depistat ecografic, dar chiar şi la un consult ginecologic de rutină se poate preciza dacă este o tumoră voluminoasă şi unde este localizată. Aşadar, prin palparea tumorii fie în peretele uterului, fie în afara acestuia, medicul poate depista tipul de fibrom, volumul acestuia şi poziţionarea. Fibroamele care afectează fertilitatea şi reduc şansele de implantare sunt cele care se dezvoltă către cavitatea uterină, denumite fibroame submucoase. Dacă sunt dezvoltate complet în cavitatea uterină, fibroamele pot juca rolul unui sterilet, scăzând astfel şansele de fixare a sarcinii”, descrie impactul fibroamelor asupra fertilităţii medicul primar ginecolog Ionela Anghelescu
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo aplicație practică”
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo ...
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane ...
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE