Home » D:News » Cum îşi pot testa românii sănătatea emoţională

Cum îşi pot testa românii sănătatea emoţională

Cum îşi pot testa românii sănătatea emoţională
Publicat: 23.03.2018
Depresia, anxietatea şi stresul sunt motivele pentru care pentru care românii ajung tot mai des la psiholog. Emoţiile negative provoacă azi boli fizice. De aceea, peste 30 de specialişti în psihologie şi psihiatrie din România şi-au unit forţele şi au lansat primul program naţional de testare a sănătăţii emoţionale a românilor.
Medicii şi psihologii au lucrat în echipă în echipă şi au constatat că emoţiile şi sănătatea fizică a corpului nostru sunt în strânsă legătură. Programul constă într-un test complex de evaluare psihologică, cu aplicabilitate periodică şi are ca principal scop prevenirea unor afecţiuni medicale, de la cele mai uşoare –  hiperaciditate, o durere trecătoare, la cele mai grave – ulcer, alergii, afecţiuni dermatologice, boli cardiovasculare, boli autoimune şi chiar cancer. Acesta poate fi accesat atât sub forma unui abonament corporate, oferit de companii angajaţilor, cât şi sub forma unui abonament individual, de către persoanele fizice. „Aşa cum există testele şi analizele obligatorii de sânge efectuate anual, este la fel de importantă existenţa unui sistem de testare anuală a sănătătii emoţionale” – declară Oana Nicolau, coordonatoarea echipei de specialişti din spatele acestui program naţional.
 
Anxietatea, depresia, stresul şi manifestările lui în general – insomnie, lipsa de concentrare, iritabilitate, stare de slăbiciune, palpitaţii, şi altele – sunt fenomene atât de extinse la nivelul întregii populaţii, încât riscă să fie confundate cu starea de normalitate.
 
Chiar şi în lipsa unor evenimente  traumatice semnificative, programul zilnic încărcat, traficul, schimbările rapide din viaţa personală sau profesională, incertitudinea în creştere a vieţii de zi cu zi îşi pun amprenta  în mod semnificativ asupra echilibrului nostru interior.
 
Atunci când vorbim de sănătate, ne limităm doar la cea fizică, la ceea ce se vede, la ceea ce se simte organic şi pune în pericol viaţa pacientului, în modul cel mai vizibil. Nu putem însă vorbi de starea de sănătate fără a lua în calcul atât partea fizică, cât şi partea emoţională.
 
Citeşte continuarea pe CSID.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției