Home » D:News » Camera pentru tratamentul arsurilor, care ar fi contat în cazul Colectiv a fost expusă de SMURD la BSDA

Camera pentru tratamentul arsurilor, care ar fi contat în cazul Colectiv a fost expusă de SMURD la BSDA

Camera pentru tratamentul arsurilor, care ar fi contat în cazul Colectiv a fost expusă de SMURD la BSDA
Publicat: 19.05.2018
SMURD a expus la expoziţia BSDA una dintre cele mai noi achiziţii pentru situaţii de urgenţă, cumpărată după incendiul de la „Colectiv”. Este vorba de o cameră pentru tratamente hiberbarice, în valoare de 1,2 milioane euro.

„Acest proiect a pornit în urma tragediei de la Colectiv, maşina fiind proiecată pentru arşi, intoxicaţi şi pentru scafandri. Este o cameră hiperbară în care pot fi tratate 7 persoane simultan, în şezut, şi este împărţită în două compartimente, cu o cameră secundară şi una principală. Cea secundară este folosită şi pentru acces”, a explicat pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Lucian Cosor, subofiţer operativ la ISU Dobrogea, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentantului ISU, statul are în prezent în dotare două astfel de camere, montate pe camioane.

„La o persoană arsă, schimbul de fluide este foarte rapid. Aducând rănitul în această cameră şi comprimându-l, nu-i mai dai voie lichidului din corp să iasă atât de repede şi să elimine toate substaţele nutritive ale organismuui. Pe de altă parte, oxigenul ajută la vindecare. Se administrează numai oxigen pur. Momentan, în ţară sunt două astfel de camere mobile, urmând ca până la sfârşitul anului să mai apară încă două. Vor fi patru, iar strategia este ca ţara să fie împărţită în patru cu aceste dotări”, explică reprezentantul ISU.

Potrivit sursei citate, preţul unei astfel de camere este de aproximativ 1,2 miloane de euro, din bani europeni şi include şi TIR-ul, marca MAN.

„Din fericire nu a fost folosită până acum şi sperăm să nu o folosim. Din punctul meu de vedere, dacă am fi avut această cameră la momentul Colectiv, ar fi contat enorm”, conchide Lucian Cosor, angajat ISU.

Camera pentru tratamente hiperbarice poate fi văzută şi vineri la expoziţia BSDA, salon care se încheie la sfârşitul zilei.

Până pe 18 mai, la complexul expoziţional ROMAERO, are loc a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA), care reuneşte peste 200 de firme din 24 de ţări.

Pe pagina oficială a evenimentului, organizatorii anunţă că ediţia din acest an a BSDA reuneşte peste 200 de expozanţi din 24 de ţări, care aduc cele mai noi şi performante tehnologii din domeniul apărării şi securităţii terestre, aeriene şi maritime.

Alături de prezentarea exponatelor, programul evenimentului include şi numeroase demonstraţii practice, privind funcţionarea tehnologiei.

De asemenea, în cadrul expoziţiei a fost lansat, joi, şi Monitorul Apărării, care aparţine trustului MEDIAFAX.

Monitorul Apărării şi Securităţii este o publicaţie on-line (www.monitorulapararii.ro), care reuneşte informaţii, monitorizări şi analize din domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale şi internaţionale.
Monitorul Apărării şi Securităţii are secţiuni dedicate pentru bugete, echipamente militare, legislaţie, război informaţional, securitate cibernetică, organizaţii internaţionale, crize internaţionale, ordine publică.
Monitorul Apărării şi Securităţii beneficiază de analize originale, în care se regăseşte expertiza unor reprezentanţi ai elitei militare între care generalul (r) Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei României, generalul (r) Sergiu Medar, fost şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii, generalul (r) Ştefan Oprea, fost reprezentant militar al României la NATO şi Uniunea Europeană, generalul (r) Cristian Dincovici, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare.

Monitorul Apărării şi Securităţii va fi disponibil pe bază de abonament, separat sau împreună cu alte produse de subscripţie ale MEDIAFAX Group.
Monitorul Apărării şi Securităţii poate fi accesat la adresa web www.monitorulapararii.ro.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase