Home » D:News » Şi în acest an, donatorii de sânge vor avea intrarea gratuită la Untold sau Neversea

Şi în acest an, donatorii de sânge vor avea intrarea gratuită la Untold sau Neversea

Şi în acest an, donatorii de sânge vor avea intrarea gratuită la Untold sau Neversea
Publicat: 25.05.2018
Persoanele care donează sânge în cadrul unor caravane mobile din Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov sau Constanţa primesc şi în acest an câte un bilet gratuit la Untold sau Neversea, iar cei care vor dona sânge în centre de transfuzii vor beneficia de reduceri.

Realizată împreună cu Institutul Naţional de Transfuzii Sanguine şi cu platforma tehnologică de donare de sânge „Şi Eu Donez”, campania, care la ediţiile trecute a mobilizat mii de tineri din România, se desfăşoară în acest an în perioada 29 mai – 29 iunie, în toate centrele de transfuzii din ţară, scrie Mediafax.

”De la o ediţie la alta, campania Blood Network iniţiată de organizatorii festivalurilor Untold şi Neversea se dezvoltă puternic, atât în privinţa numărului de oameni care donează sânge în centrele fixe, cât şi la caravanele mobile Blood Network. Şi în acest an, festivalierii vor putea dona şi la caravanele mobile, de această dată, din şase oraşe ale ţării: Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Constanţa. Toţi cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit de o zi la Untold sau Neversea”, au anunţat, joi, organizatorii festivalurilor.

Festivalierii care donează la unul dintre centrele de transfuzii din ţară trebuie să acceseze, în funcţie de festivalul la care vor să ajungă, site-ul untold.com sau neversea.com, secţiunea Blood Network, unde trebuie să completeze formularul solicitat şi să ataşeze o poză cu adeverinţa de donator. Ei vor primi apoi pe adresa de mail un cod cu care vor putea cumpăra abonamentele cu reducere, de aproximativ 150 de lei, Astfel, la Untold, preţul special este de 499 de lei plus taxe, din preţul final de 650 lei plus taxe al abonamentului, iar la Neversea preţul special este de 399 de lei plus taxe, din preţul final de 550 lei plus taxe al abonamentului.

”În fiecare an ne dorim ca această campanie să se dezvolte în cât mai multe oraşe din România. Dacă în anii trecuţi aveam caravanele mobile de donare de sânge în patru oraşe din ţară, în acest an campania a crescut cu încă două oraşe: Iaşi şi Braşov. Pentru anul viitor ne gândim să mai adăugăm în listă şi alte oraşe şi de ce nu, să mergem cu această campanie şi peste hotare”, a precizat Edy Chereji, director de marketing şi comunicare Untold&Neversea.

În acest moment, reţeaua donatorilor benevoli de sânge de pe platforma ”Şi eu Donez” numără 5.200 de membrii.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă din viața sa
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă ...
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?