Home » D:News » Morgan Freeman a fost acuzat că ar fi agresat sexual opt femei

Morgan Freeman a fost acuzat că ar fi agresat sexual opt femei

Morgan Freeman a fost acuzat că ar fi agresat sexual opt femei
Publicat: 25.05.2018
Celebrul actor în vârstă de 80 de ani Morgan Freeman a fost acuzat că ar fi agresat sexual şi verbal opt femei, făcând remarci nepotrivite privind siluetele sau ţinutele lor, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Una dintre femei, care a lucrat cu acesta în 2015, ca asistent de producţie la comedia „Going in style”, a declarat că a experimentat luni de hărţuire, timp în care a trebuit să suporte o serie de atingeri nepotrivite din partea actorului, scrie Mediafax.

Aceasta povesteşte cum Freeman a încercat să îi ridice fusta şi ar fi întrebat-o dacă poartă lenjerie intimă. Alan Arkin, un alt actor care juca în film, i-a cerut lui Freeman să se oprească, mai spune femeia.

Într-o declaraţie, Freeman a afirmat: „Oricine a lucrat cu mine ştie că nu sunt o persoană care să supere în mod intenţionat sau care să vrea să facă pe cineva să se simtă stânjenit. Îmi cer scuze faţă de oricine s-a simţit stânjenit sau nerespectat, nu aceasta a fost intenţia mea”.

Morgan Freeman, care a cunoscut succesul în cinema după ce a trecut de vârsta de 50 de ani, a primit, în februarie 2005, premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar, pentru prestaţia din „O fată de milioane/ Million Dollar Baby”, de Clint Eastwood. Actorul a mai fost nominalizat la Oscar pentru rolurile din „Strada/ Street Smart”, „Şoferul Doamnei Daisy/ Driving Miss Daisy”, „Închisoarea Îngerilor/ The Shawshank Redemption” şi „Neînfrânt/ Invictus”.

Cu vocea sa specială, Freeman a colaborat ca narator la documentarul premiat cu Oscar „March of the Penguins” (2005). De asemenea, a fost gazda „The Story of God”, un serial TV care încearcă să explice factorul divin din viaţa omului, lansat în 2016, pe National Geographic Channel şi Nat Geo Mundo.

În ianuarie, Morgan Freeman a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild), dar asociaţia ia în considerare în prezent retragerea acestei distincţii, după cum au declarat reprezentanţii acesteia pentru AFP.

Aceştia au adăugat că Freeman are dreptul la un proces corect, dar acuzaţiile sunt „devastatoare”.

Morgan Freeman este cea mai recentă personalitate de la Hollywood acuzată de abuzuri sexuale, de la declanşarea scandalului Weinstein.

Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein, în vârstă de 66 de ani, a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiilor din New York, Los Angeles şi Londra.

Poliţia din New York a deschis o anchetă după ce actriţele Lucia Evans şi Paz de la Huerta l-au acuzat pe Weinstein de viol.

De altfel, surse apropiate uneia dintre anchete au declarat, joi, pentru postul TV american CNN că Harvey Weinstein se va preda vineri poliţiei din New York.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul „#MeToo” („Şi Eu”, n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.

Scandalul a afectat şi carierele altor bărbaţi puternici de la Hollywood, printre care actorul Kevin Spacey şi producătorul Brett Ratner.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase