Home » D:News » Camera video cu diametrul de 0.99 mm face posibile noi operaţii medicale

Camera video cu diametrul de 0.99 mm face posibile noi operaţii medicale

Camera video cu diametrul de 0.99 mm face posibile noi operaţii medicale
Publicat: 06.05.2011
Camerele video devin din ce în ce mai mici cu o rapiditate incredibilă. Dacă în urmă cu o săptămână, camera Naneye a fost declarată ca fiind cea mai mică astfel de cameră video, având dimensiunile de 1 mm x 1 mm, recordul acesteia nu a durat mult!

Firma Medigus a făcut publică o cameră video care are o lăţime de doar 0.99 milimetri, preluând recordul de la Naneye.

Deşi diferenţa de o fracţiune de milimetru poate părea neînsemnată, aceasta poate fi importantă în cazul unei endoscopii, unde şi grosimea unui fir de păr contează.

Procedurile medicale care nu puteau fi puse în practică până în prezent au devenit realizabile graţie acestei camere minuscule. Dezvoltarea tehnologiei a dus la furnizarea unui tratament de calitate şi necostisitor pentru pacienţi”, a declarat doctorul Elazar Sonnenschein, şeful Medigus.

Camera video creată din silicon are încorporat un senzor de 0.66 mm x 0.66 mm, care are o rezoluţie de 45.000 de pixeli. Preţul camerei încă nu a fost comunicat, Medigus susţine că va fi unul suficient de scăzut pentru a putea fi utilizată în dispozitive de unică folosinţă.

Firma producătoare a declarat că va mări numărul de eşantioane în următoarele săptămâni pentru companiile din Statele Unite şi Japonia, pentru utilizarea lor în echipamentele chirurgicale sau endoscopice folosite în cardiologie, ortopedie, gastroenterologie şi ginecologie.

Sursa: CNET

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase