Home » D:News » Stephen Hawking: „Raiul este o poveste inventată pentru oamenii care se tem de moarte”

Stephen Hawking: „Raiul este o poveste inventată pentru oamenii care se tem de moarte”

Stephen Hawking: „Raiul este o poveste inventată pentru oamenii care se tem de moarte”
Publicat: 16.05.2011
Într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, omul de ştiinţă Stephen Hawking a împărtăşit gândurile sale despre moarte.

Credinţa în rai sau în viaţa după moarte este doar o poveste
necesară oamenilor care se tem de moarte, afirmă Stephen
Hawking.

Cel mai cunoscut om de ştiinţă din Marea Britanie a declarat că
nu există nimic dincolo de momentul în creierul «pâlpâie» pentru
ultima dată.

Hawking a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică laterală la
vârsta de 21 de ani, o boală incurabilă. Doctorii nu se aşteptau ca
acesta să trăiască mai mult de câţiva ani de la apariţia primelor
simptome.

„De 49 de ani trăiesc cu perspectiva unei morţi timpurii, aşa că
nu mă tem de moarte. Dar nu mă grăbesc să mor, mai am atâtea de
făcut până atunci”, a declarat el.

Privesc creierul ca pe un computer care va înceta să
funcţioneze atunci când componentele sale se vor strica. Nu există
rai sau viaţă după moarte pentru computere. Aceasta este doar o
poveste pentru oamenii ce se tem de întuneric
„, a adăugat
Hawking.

Ultimele comentarii făcute de Hawking sunt mai incisive decât
afirmaţiile făcute în cartea publicată de el 2010, The
Grand Design, în care acesta susţinea că nu este nevoie de
un creator pentru a explica existenţa universului. Cartea a
provocat o reacţie din partea unor lideri religioşi, printre care
şi Marele Rabin, Lord Sacks, care l-a acuzat pe Hawking de „erori
elementare de logică”.

Hawking respinge noţiunea de viaţă dincolo de moarte, subliniind
necesitatea de a ne îndeplini potenţialul nostru pe Pământ printr-o
bună utilizare a vieţii noastre. Întrebat cum ar trebui să trăim,
Hawking a răspuns: „Trebuie să căutăm cea mai mare valoare pe care
o putem obţine din acţiunile noastre”.

Întrebat dacă existenţa oamenilor se datorează exclusiv
norocului, fizicianul a explicat: „Ştiinţa prezice că mai
multe tipuri de universuri vor fi create spontan din nimic. Este o
chestiune de şansă că ne aflăm în acesta
„.

Sursa:
The Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece