Home » D:News » Poate fi reînviată limba vorbită de Iisus?

Poate fi reînviată limba vorbită de Iisus?

Poate fi reînviată limba vorbită de Iisus?
Publicat: 30.05.2012
Două sate din comunitatea creştină din Israel încearcă să reînvie limba vorbită de Iisus Hristos, la multe secole după ce aceasta a dispărut în cea mai mare parte a Orientului Mijlociu.

Proiectul ambiţios a primit şi un mic ajutor tehnologic. Este vorba despre un canal de televizune din Suedia, menţinut de comunităţi de imigranţi vorbitori ai limbii antice şi în cadrul căruia sunt prezentate programe în limba aramaică.

Într-un sat mic din Palestina, numit Beit Jala, din apropierea Bethleemului, o comunitate vârstnică, vorbitoare de limba aramaică, înceracă să le insufle nepoţilor pasiunea pentru „limba sfântă”. În satul arabo-israelian Jish, din apropierea dealurilor Galileei, copiii din şcoala primară învaţă limba aramaică. Mare parte dintre copii aparţin comunităţii creştine maronite. În Biserica Maronită, liturghia încă se ţine în limba aramaică, însă puţini sunt aceia care mai înţeleg rugăciunile.

Dialectul utilizat în cele două sate, Jish şi Beit Jala, este numit „siriac” şi a fost utilizat de strămoşii lor creştini. Steven Fassberg, un expert în studierea limbii aramaice, de Universitatea Ebraică din Jerusalim, susţine că dialectul siriac ar fi foarte asemănător cu cel pe care Iisus l-a învăţat în Galileea.

Acum, în Jish, aproape 80 de copii din clasele I-V învaţă voluntar aramaica de două ori pe săptămână, iar Ministerul Educaţiei din Israel a alocat fonduri pentru ca aceste cursuri să se poată desfăşura până la finalul clasei a VIII-a.

În urmă cu câţiva ani, mai mulţi rezidenţi din Jish au făcut lobby pentru a se permite studierea limbii aramaice, dar ideea a întâmpinat rezistenţă, căci musulmanii din localitate au considerat proiectul drept o încercare de a atrage copiii spre creştinism. Pe de altă parte, unii creştini au obiectat spunând că proiectul i-ar lipsi de identitatea lor arabă. Problema este foarte sensibilă pentru mulţi arabi musulmani şi creştini din israel, care preferă să fie identificaţi după etnie şi nu după religie.

Cu toate acestea, directorul şcolii din Jish a iniţiat proiectul de predare a limbii aramaice şi, astfel, unitatea de învăţământ a reuşit să devină prima şcoală publică din Israel în care se predă aramaica. Eforturile celor de aici sunt reflectate în şcoala Mar Afram din Beit Jala, condusă de Biserica Ortodoxă Siriană. Aici, preoţii i-au învăţat limba aramaică pe cei 320 de elevi pe care i-au avut în ultimii cinci ani. Preoţii spun că principalul avantaj adus de învăţarea acestei limbi este acela că, prin acest proces, copiii vor învăţa să îşi aprecieze originile.

Ambele şcoli au fost inspirate şi au primit asistenţă din partea celor trei comunităţi aramaice refugiate în Suedia. Aceste comunităţi sunt formate din descendenţi ai unor locuitori din Orientul Mijlociu, oameni care au dorit să păstreze vie limba lor. Acum ei publică un ziar numit „Bahro Suryoyo”, pamflete şi cărţi pentru copii, menţinând totodată postul de televiziune „Soryoyosat”.

De asemenea, în divizia suedeză există o echipă aramaică de fotbal numită „Syrianska FC”.

Pentru mulţi maroniţi şi mulţi creştini de religie ortodoxă siriană din Ţara Sfântă, televiziunea specializată din Suedia a reprezentat prima sursă din care au auzit limba aramaică.

Sursa: AP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?