Home » Istorie » A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României

A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României

Publicat: 27.05.2023
Astăzi se împlinesc 423 ani de la un moment care a marcat profund istoria României. Pe 27 mai 1600, Mihai Viteazul unea Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.

A reuşit astfel ceea ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci, unirea celor trei principate romane, devenind în acest fel un simbol al luptei pentru independenţă şi unitate.

 

 

I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul să înfrunte forţa uriaşă a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar şi toate celelalte naţiuni vremelnic potrivnice din jurul României: ungurii, polonezii, tătarii şi ruşii.

Alungat, dar reîntors vitejeşte un an mai târziu, Mihai Viteazul a fost victima unui omor premeditat, în dimineaţa zilei de 9 august 1601, pe câmpia Turzii. „Si căzu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru că nu ştiuse nici se împrileji sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc. Citeşte continuarea în „Mihai Viteazul – Aventurier sau erou national?”

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 27 mai:

1703 – A fost întemeiat oraşul Sankt Petersburg, viitoare capitală a Imperiului ţarist.

1821 – Tudor Vladimirescu a fost ucis, lângă Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti (n. 1780).

1840 – A murit Niccolo Paganini, unul dintre marii virtuozi ai viorii (n. 27 octombrie 1782).

1878 – S-a născut Isadora Duncan, dansatoare americană (d. 1927).

1910 – A murit bacteriologul german Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei (n. 1843).

1928 – S-a născut Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi iniţiatorul Legii privind accesul la dosarele fostei securităţi (d. 5 decembrie 2008).

1984 – A avut loc inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră, considerat, la vremea respectivă, al treilea canal de navigaţie, ca importanţă, după Suez şi Canalul Panama. Lucrările de construcţie au durat 11 ani.

1984 – A fost resfinţită Biserica Neagră din Braşov, după ce s-au încheiat lucrările de restaurare începute în anul 1970.

Sursă: Mediafax

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase