Home » Istorie » Selfie-uri cu Stalin şi copii care vin să ţină arme în mâini. Muzeul care onorează Uniunea Sovietică

Selfie-uri cu Stalin şi copii care vin să ţină arme în mâini. Muzeul care onorează Uniunea Sovietică

Selfie-uri cu Stalin şi copii care vin să ţină arme în mâini. Muzeul care onorează Uniunea Sovietică
Publicat: 03.11.2016
La muzeul "Stalin Line" din Belarus, vizitatorii pot viziona reconstituiri ale celui de-al Doilea Război Mondial, arme de foc din era sovietică, dar şi să se fotografieze lângă un monument împodobit cu coroană de flori al lui Iosif Vissarionovici Stalin însuşi.

Complexul de 30 km (19 mile) a fost construit în aer liber, în afara capitalei Minsk, pentru a marca comemorarea de 60 de ani de la sfârşitul războiului. În muzeu se află unele dintre fortificaţiile construite pentru a proteja flancul Uniunii Sovietice de Vest. Buncăre de beton şi amplasamente pentru arme denumite „Stalin’s Line”.

Mai mult de 20 de milioane de soldaţi sovietici şi civili au murit în război şi muzeul este dedicat celor ucişi pe linia frontului de Vest.

„Eu vin de multe ori aici. Întotdeauna cu fiii mei. Le place să se uite la lupte şi apoi urcă pe postamentele unde e expus echipamentul militar propriu-zis, ba chiar ţin arme în mâinile lor. Este cel mai bun mod de a ne aminti istoria ţării noastre”, a declarat Vera, mamă a doi copii.

Alţi vizitatori s-au arătat îngrijoraţi că muzeul pare să-l onoreze pe Stalin pentru înfrângerea Germaniei naziste, fără a menţiona politicile sale represive care au dus la moartea a milioane de oameni în timpul sângeroaselor epurări hotărâte de Uniunea Sovietică. Sau în vremea colectivizării forţate a fermelor.

„Stalin e reprezentat într-un mod unilateral aici – nu e nici un cuvânt despre, să zicem, rolul lui Stalin în represiunile în masă, de la sfârşitul anilor 1930”, a spus programatorul Andrei pentru Reuters, refuzand să-şi dea numele de familie.

Stalin a condus Uniunea Sovietică din 1920 până la moarte, în 1953. Stalin este venerat de unii foşti partizani a ceea ce a fost odată Uniunea Sovietică, pentru rolul său în calitate de conducător de război. Dar zeci de milioane de oameni – numărul exact nu este cunoscut – au murit în urma politicilor sale.

Belarus este cel mai apropiat aliat al Rusiei şi a fost orientată de-a lungul liniilor de comandă de tip sovietic de către preşedintele Aleksandr Lukaşenko din 1994, în ceea ce Statele Unite a descris în 2005 drept „ultima dictatură a Europei.”

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase