De ce şi cum celibatul a devenit obligatoriu pentru preoţii catolici?

Astfel, există multă atenţie în ceea ce priveşte această practică a preoţilor catolici. Există voci, inclusiv unele timide din sânul Bisericii, că este nevoie de renunţarea la celibat, ceea ce ar diminua, teoretic, numărul scandalurilor sexuale, precizează Live Science.

Un element important al acestui subiect este originea practicii, care include atât date istorice, cât şi teologia creştină, adică interpretarea unor versete.

• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
• Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Istoria celibatului

Potrivit istoriei celibatului creştin, acesta îşi are originile chiar de la începutul formării acestei religii, sau mai mult, celibatul a fost un element primordial în creştinismul timpuriu, având în vedere celibatul lui Isus. Acesta a fost un exemplu de urmat de către oamenii bisericii timpurii.

De asemenea, apostolul Pavel, din ale cărui scrisori reiese că şi acesta era necăsătorit, a devenit un exemplu de ascetism. 

Mai mult decât atât, în primele secole ale creştinismului, era un mediu propice pentru dezvoltarea unor practici ascetice. Pe de-o parte, creştinii au moştenit de la evrei ideea de monoteism, coduri de etică şi practici ritualice precum postul şi importanţa autorităţii spirituale. De la greco-romani, creştinii au adoptat idealuri de auto-control (grecescul enkrateia) şi retragere (anachoresis), ultimul fiind un termen care a fost aplicat pustnicilor creştini.

Astfel, disciplina şi auto-controlul au însemnat controlul asupra emoţiilor, gândurilor şi comportamentului, altfel spus o viaţă ascetică şi austeră lipsită de gânduri care nu sunt „utile” pentru viaţa spirituală, nelumească. Această diversitate de idei filosofice şi teologice din spaţiul mediteranean al secolelor III şi IV s-au coagulat în virtutea celibatului.

Mai târziu, alături de ideea celibatului, s-a cristalizat şi ideea suferinţei, după ce creştinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman în timpul Împăratului Constantin. Martirii au devenit elemente centrale în mentalul creştin, dar şi în formarea instituţiei în sine, odată cu apariţia mănăstirilor unde grupuri de bărbaţi şi femei trăiau o viaţă de abstinenţă, rugăciune şi muncă fizică.

Acestea erau totuşi idei care erau aplicate cel mult zonal, sau chiar de la persoană la persoană. Prima încercare de a sistematiza celibatul şi de a-l impune clericilor a fost în anul 325 la Consiliul de la Niceea, unde Împăratul Constantin a adresat această problemă. Impunerea celibatului a fost însă respins. A fost în discuţie câteva secole mai târziu şi, deşi a avut un oarecare succes, nu a fost acceptat în unanimitate în toată lumea creştină.

Cu timpul, celibatul a devenit un măr al discordiei între creştinii din est şi cei din vest, fiind un factor care a dus la Marea Schismă din 1054.

Cinci secole mai târziu, problema celibatului a reapărut în timpul Reformării şi a apariţiei protestantismului, jucând şi aici un rol important.

Originile celibatului în lumina contextului de astăzi

Având în vedere originile extrem de adânci, atât istorice, cât şi teologice, este greu de crezut că se va schimba ceva în viitorul apropiat. Într-adevăr, scandalurile sexuale aprind discuţiile care cer, într-un fel sau altul, rezolvarea acestui flagel din interiorul Bisericii Catolice. Se pare însă că totul rămâne doar la gradul de discuţie. Am discutat deja în cadrul altui articol (aici), cum, în ciuda aparentei dorinţe de schimbare a Pontifului Francisc, atitudinea reală faţă de scandalurile sexuale rămâne neschimbată.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cultul religios care a atras cei mai mulţi adepţi. Vaticanul îi numeşte o ”blasfemie împotriva religiei” – VIDEO

Un sex-shop din Spania a lansat nişte obiecte ”speciale” cu ocazia Crăciunului. Scandalul a pornit imediat: ”Ascultă-mă dacă vrei să apuci 2017”

Iisus nu a predicat propria sa doctrină, ci a revitalizat un cult ebraic. Codexurile şi tabletele din plumb care pot rescrie istoria creştinismului

Atunci când au apărut cruciaţii, musulmanii au crezut că au apărut semnele Apocalipsei. Care a fost răspunsul musulmanilor în faţa cruciadelor?