Prima pagină Istorie

Care sunt dovezile istorice că Iisus a existat sau nu? Ce ştim până în prezent

04.16.2017 | ● Vizualizări: 9250

În continuare sunt voci care susţin că Iisus Hristos este "doar un concept", mai degrabă decât o figură istorică, însă, cu toate astea, există mai multe dovezi istorice care atestă existenţa sa în urmă cu 2.000 de ani, scrie în The Guardian Simon Gathercole, cercetător specializat în studii despre Noul Testament la Cambridge.

Cât de siguri putem fi că Iisus Hristos a trăit cu adevărat?

Dovada istorică privind existenţa lui Iisus din Nazaret a fost deopotrivă bine argumentată de ani buni şi larg împărtăşită, scrie Gândul.

La zeci de ani distanţă faţă de presupusa sa existenţă, El este menţionat de istoricii evrei şi romani, precum şi într-o sumedenie de scrieri creştine. Prin comparaţie cu Regele Arthur, care se spune că ar fi trăit în 500 d.Hr, vedem cum majoritatea înscrierilor istorice care fac referire la acea perioadă nici măcar nu îl menţionează pe Arthur, iar primele menţionări apar abia la 300-400 de ani de la domnia sa. În schimb, scrierile despre Iisus Hristos nu sunt limitate în timp. 

Ce ne spun scrierile creştine?

Valoarea acestor dovezi este redată atât de rapiditatea răspândirii lor, cât şi de conţinutul detaliat. Primele scrieri creştine care îl menţionează pe Iisus sunt epistolele lui Pavel, iar în timp s-a agreat faptul că primele au fost scrise la 25 de ani de la moartea lui Hristos, în timp ce biografia detaliată a Mântuitorului, care apare în Noul Testament, ar fi fost conturată la 40 de ani de la moartea sa. Prin urmare, este greu de imaginat de ce scriitorii creştini ar inventa în amănunt un salvator al evreilor într-o perioadă în care - sub Imperiul Roman - existau suspiciuni puternice privind aderarea la iudaism.

Ce nu au spus autorii creştini despre Iisus?

Din ceea ce ştim până acum, primul autor din afara bisericii care să îl menţioneze pe Iisus Hristos a fost istoricul evreu pe nume Flavius Josephus, care a scris despre istoria iudaismului în jurul perioadei 93 d.Hr.

Citeşte continuarea în Gândul!