Home » Istorie » Ava Gardner, femeia pentru care Sinatra şi-ar fi dat viaţa. ,,O să mă căsătoresc cu fata asta într-o zi”

Ava Gardner, femeia pentru care Sinatra şi-ar fi dat viaţa. ,,O să mă căsătoresc cu fata asta într-o zi”

Publicat: 24.07.2017
Unele relaţii de iubire de la Hollywood au dus la mariaje de durată. În alte cazuri, deşi relaţia nu durează, iubirea dintre parteneri rămâne nemuritoare. La fel a fost şi în cazul poveştii de dragoste dintre Frank Sinatra şi Ava Gardner.

Pe când Sinatra era deja un cântăreţ renumit a întâlnit-o pe Gardner, fotografa unui reviste. În acel moment, Frank Sinatra i-a spus unui prieten: ,,O să mă căsătoresc cu fata asta într-o zi”. Însă în cadrul planului său, cântăreţul întâmpina un singur obstacol: Sinatra era căsătorit cu Nancy Sinatra, alături de care avea trei copii, notează Vintage News. 

Atunci când Sinatra a întâlnit-o personal pe Ava Gardner la petrecerea unui prieten, bărbatul era deja îndrăgostit nebuneşte de frumuseţea femeii. Însă Gardner nu era impresionată de bărbat, îl considera ,,prea arogant, compleşitor şi încrezut”. În acea perioadă, Ava se afla într-un mariaj nefericit cu Artie Shaw, despre care femeia povestea că era ,,un distrugător agresiv al stimei de sine”. 

Sinatra şi Ava au avut o nouă întâlnire în 10 februarie 1949, în cadrul unei aniversări MGM. Când Ava a ieşit din Cadillac-ul său verde, Sinatra şi-a ridicat pălăria pentru ca Gardner să-l observe. Mai tarziu, aceasta a declarat: ,,Era chipeş, avea faţa subţire şi ochi albaştri”. 

La scurt timp, Sinatra a învitat-o pe Ava în oraş. Cei doi s-au plimbat din Palm Spring către Indio. Prima întâlnire a pus bazele relaţiei de dragoste dintre cei doi. La scurt timp, cântăreţul i-a spus soţiei sale de aventura pe care o avea, informând-o că îşi va părăsi familia pentru o altă femeie. Actele de divorţ au fost semnate la scurt timp, iar în 1951 clopotele au sunat în timpul nunţii lui Sinatra cu Ava. Mariajul celor doi era urmărit îndeaproape de presă. În acel moment, Frank avea 35 de ani, iar Ava 28. 

Ambii aveau un temperament puternic, fiind deseori geloşi, ieşirile lor având loc chiar şi în public. Conform declaraţiei unui prieten apropiat al cuplului,,atunci când erai cu ei în public te simţeai ca şi cum ai fi pe coji de ouă. Nu ştiai niciodată când vor începe atacurile verbale”.

De asemenea, ambii parteneri îşi doreau atenţie şi deseori erau infideli unul altuia. Certurile lor au devenit tot mai agresive, iar în 1953 cuplul a divorţat. Sinatra a considerat că vina pentru ruptură  îi aparţine actorului Peter Lawford. Pe 18 noiembrie, Sinatra a fost găsit în liftul unui apartament cu încheieturile tăiate. A petrecut două zile în spital, afirmând că a fost vorba despre un accident.  Cei doi au reuşit să îşi urmeze viaţa în urma divorţului, dar Sinatra nu a trecut niciodată peste iubirea lui faţă de Ava. 

Gardner şi-a continuat viaţa implicându-se în noi relaţii, dar susţinând deseori că ,,eu şi Francis am devenit iubiţi pentru eternitate. Sunt cuvinte mari, ştiu, dar simt că orice s-ar întâmpla vom fi mereu îndrăgostiţi unul de celălalt”. 

În cele din urmă, Sinatra s-a căsătorit cu Mia Farrow, însă au divorţat după doi ani, apoi căsătorindu-se pentru a patra oară cu fostul model Barbara Blakeley, în 1976. Însă de ziua lui Ava, în fiecare an, Sinatra îi trimitea un buchet mare de flori pe care Gardner îl ţinea pe noptiera de lângă patul său. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase