Home » Istorie » Povestea UIMITOARE a doi fraţi din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre ei a devenit ”Măcelarul din Praga” în timp ce al doilea a salvat sute de familii de evrei

Povestea UIMITOARE a doi fraţi din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre ei a devenit ”Măcelarul din Praga” în timp ce al doilea a salvat sute de familii de evrei

Publicat: 25.07.2017
Viaţa a doi fraţi, Heinze şi Reinhard Heydrich, a fost schimbată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Deşi făceau parte din aceeaşi familie au avut idealuri diferite în viaţă.

Fraţii s-au născut într-un oraş din sudul Germaniei. Reinhard era fratele cel mare născut pe 7 martie 1904, iar Heinze s-a născut anul următor pe 29 septembrie, notează War History Online.

Cei doi s-au născut într-o casă bogată, tatăl lor, Bruno Heydrich era compozitor şi cântăreţ de operă. Iar mama lor era fiica directorului Conservatorului Regal din Dresda. Niciunul dintre copii nu a urmat cariera tatălui lor. Ambii au fost atraşi de o carieră militară. 

În 1922, Reinhard s-a alăturat marinei, la început fiind cadet şi avansând până în 1928 la rangul de sublocotenent. Din nefericire viaţa personală a lui Reinhard a creat probleme ce îi puteau distruge viitorul. Era cunoscut pentru aventurile sale şi pentru popularitatea sa în rândul femeilor. În 1931 a cunoscut-o pe Lina von Osten, cea care i-a prezentat partidul nazist. În cele din urmă a fost dat afară din marină din cauza comportamentului său iresponsabil. În aceea perioadă Lina avea o poziţie clară în partidul nazist.. Aceasta şi-a folosit cunoştinţele pentru ca Reinhard să discute cu Himmler în vederea unui post în cadrul noului serviciu de informaţii. Bărbatul l-a impresionat pe Himmler şi a primit postul imediat.

Reinhard Heydrich/Credit: Bundesarchiv – CC BY-SA 3.0 

Între timp fratele său mai mic, Heinze devenea junalist de război. La fel ca fratele său şi Heinze era un adept al naţionalismului, deşi nu era de acord cu ideiile partidului nazist. 

În 1930 carieră lui Reinhard a ajuns la apogeu, fiind numit director al Serviciului de Informaţii German. Atunci când Hitler a ajuns la putere succesul său a continuat. În septembrie 1941, Reinhard a fost promovat la rangul de protector adjunct al Reich-ului din Boemia. Bărbatul a continuat politicile brutale de încarcareare şi execuţie a opozanţilor. În acest mod obţinând porecla de ,,Măcelarul din Praga”.

Asasinarea

În 27 mai, 1942, Reinhard călătorea către Berlin pentru a se întâlni cu Hitler. Pe şoseaua dintre Praga şi Dresda, maşina sa a încetinit. În faţa maşinii se aflau doi bărbaţi , agenţi guvernamentali cehi aflaţi în exil în Marea Britanie. Misiunea lor era să-l ucidă pe Măcelarul din Praga. 

Prima încercare cu o armă automată a eşuat, apoi o bombă a fost aruncată în maşină atunci când Reinhard a încercat să scape. Explozia la rănit pe bărbat şi pe unul dintre agenţi. Sângerarea puternică şi rănile interne i-au provocat moartea o săptămână mai târziu. 

Asasinarea fratelui său a avut un impact puternic asupra lui Heinze. Însă moartea s-a l-a influenţat într-un mod neaşteptat. 

Cu o zi înainte de înormântarea fratelui său, Heinze a primit toate dosare lui Reinhard, inclusiv planurile naziştilor privind ceea ce a devenit cunoscut ca Ultima Soluţie. Deşi Heinze susţinea guvernul nazist şi pe Hitler, anterior acesta nu ştia că Hitler încearcă să extermine evreii. Iniţial Heinze a dorit să ardă actele, însă apoi a încercat să găsească o metodă de a rezolva situaţia. Desigur nu a putut spune nimic public despre planurile naziştilor, dar şi-a folosit cunoştinţele pentru a ajuta nenumărate familii de evrei să scape de Ultima Soluţie a lui Hitler. 

Fiind informat că în redacţia la care lucra va avea loc o inspecţie, Heinze s-a panicat crezând că serviului de informaţii a aflat despre acţiunile sale. Pe 19 noiembrie 1944 Heinze s-a împuşcat. La mai puţin de doi ani ambii fraţi au suferit morţi brutale, în circumstanţe dramatice.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”