Prima pagină Istorie

Au fost găsite dovezi ale existenţei unei civilizaţii dispărute de pe teritoriul Statelor Unite

Alexandru Voiculescu | 08.11.2017 | ● Vizualizări: 3564
Credit: Wikipedia     + zoom
Galerie foto (1)

Mostrele de ADN prelevate din rămăşiţele curcanilor sugerează existenţa unui popor numit Pueblo, care a migrat, iar descendenţii acestuia se găsesc în sud-vestul Statelor Unite.

În secolul al XII-lea, membrii acestei culturi au construit o aşezare cu structuri magnifice realizate din blocuri de gresie şi lemn la baza unei faleze în Parcul Naţional Mesa Verde din Colorado, scrie Science Alert.

Apoi, după un secol, aşezarea a fost abandonată: câteva zeci de mii de oameni au dispărut în doar câteva decenii.

Exodul i-a lăsat pe arheologi cu un mister de rezolvat, unul dificil şi din cauza statutului acestei aşezări, considerată sacră de comunităţile din jur.

S-a speculat că exodul a avut loc din cauza tulburărilor sociale ale comunităţii, dar nu exista nicio dovadă concludentă în acest sens. Fără să aibă oase umane la dispoziţie, o echipă de cercetători americani a studiat următorul lucru cel mai bun: oasele animalelor.

Cercetătorii au susţinut că o comparare între populaţiile de animale, precum câinii şi curcanii, poate dezvălui semne ale migraţiei, unele care pot furniza indicii în acest sens. Astfel, aceştia au extras ADN mitocondrial de la sute de oase de curcani şi de la câteva zeci de oase de câine de la Mesa Verde.

Doar oasele curcanilor au indicat un influx care a avut loc acum şapte secole. Înainte de 1280, curcanii din zona Mesa Verde şi nordul regiunii Rio Grande aveau genealogii complet diferite. După acest an, curcanii din Rio Grande au început să aibă ADN care aparţinea celor din Mesa Verde, ceea ce reprezintă o dovadă clară a amestecului celor două populaţii.

Astfel, cercetătorii au precizat că populaţia şi-a adunat lucrurile (inclusiv curcanii) şi a migrat în est, în regiunea care astăzi face parte din nordul New Mexico.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Anasazii razboinicii falezelor

Un studiu arată că pădurea amazoniană a fost modelată de băştinaşi, cu mult înaintea sosirii coloniştilor europeni

Pieile rosii – drama unei civilizatii (I)

Cine a descoperit, de fapt, America?