Prima pagină Istorie

Otrăviri şi lupte pentru putere: arheologii au scos la iveală scene demne de ”Urzeala Tronurilor” din inscripţii antice mongole

Alexandru Voiculescu | 01.04.2018 | ● Vizualizări: 1049
Credit: Universitatea Osaka, Japonia şi Institutul de Istorie şi Arheologie a Academiei Mongole de Ştiinţe     + zoom
Galerie foto (1)

O structură veche de 1.300 de ani care conţine 14 coloane de piatră a fost descoperită recent în Mongolia, indicând lupte pentru putere care au avut loc timp de sute de ani şi care s-au terminat în asasinate.

Inscripţiile sunt scrise într-o limbă turcică şi precizează că o persoană îngropată în acel loc (al cărui nume nu este clar) a devenit a doua cea mai puternică persoană într-un imperiu care controla părţi din Mongolia de astăzi şi din nordul Chinei, scrie Live Science.

Acestea se întâmplau la secole înaintea lui Ginghis Han şi a hoardelor sale mongole.

Inscripţiile spun că un anumit individ al cărui nume nu se cunoaşte a primit titlul de vice-rege (Yagbu) în timpul domniei lui Bilge Qaghan (716-734), conducător care ulterior a fost otrăvit. Qaghan este un titlu care poate fi considerat echivalentul unui împărat în Europa.

Persoana fără nume a trăit mai mult decât Bilge Qaghan şi de asemenea a obţinut titlul de „regalitate în est” (Tölis-Shad) în timpul lui Tengri Qaghan (734-741). Titlul nou l-a făcut pe individ „comandant şi cel mai important om din estul Mongoliei”, precizează cercetătorii de la Universitatea Osaka din Japonia şi cei de la Institutul de Istorie şi Arheologie a Academiei Mongole de Ştiinţe care au realizat această descoperire.

Nu se ştie ce rol a avut acest Yagbu în otrăvirea lui Bilge Qaghan, dar se cunoaşte că imperiul din estul Asiei era măcinat de conficte politice interne. Tengri Qaghan a fost şi el otrăvit după şapte ani de domnie.

Cercetătorii încă analizează inscripţiile de pe cele 14 coloane în încercarea de a găsi mai multe indicii despre lupta pentru putere din Mongolia secolului al VIII-lea, dar şi despre credinţele din acea zonă şi perioadă, conchid cercetătorii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Necunoscuta şi nebuneasca aventură mongolă a Baronului von Ungern

Mongolia desertul tatarilor

În ce sezon din serialul Urzeala Tronurilor au murit cele mai multe personaje

Hackerii au atacat reţeaua de televiziune HBO: a fost vizat şi cunoscutul serial "Game of Thrones"