Prima pagină Istorie

Viaţa şi cariera lui Charles Darwin, tânărul leneş care a ajuns să producă o nouă ştiinţă care ne influenţează pe toţi

Alexandru Voiculescu | 02.11.2018 | ● Vizualizări: 1834
Credit: Wikipedia     + zoom
Galerie foto (5)

Charles Robert Darwin (12 februarie 1809 - 18 aprilie 1882) este cel mai bine cunoscut pentru elaborarea unei teorii a evoluţiei speciilor menite să explice schimbările biologice în timp ale organismelor.

Chiar şi astăzi, la un secol şi jumătate de la publicarea cărţilor Originea Speciilor (1859) şi Descendenţa Omului (1871), există multe interpretări eronate în cunoaşterea populară a teoriei sale. Într-o oarecare măsură, acest lucru este de înţeles, întrucât schimbarea pe care a produs-o teoria evoluţiei merge mult dincolo de domeniul ştiinţific. A presupus, chiar de atunci, şi o schimbare radicală a modului în care omul percepe viaţa şi, mai mult decât atât, a modului în care se percepe pe sine. Este aşadar mai mult decât o teorie ştiinţifică - reprezintă una dintre puţinele dar marile revoluţii ale umanităţii, în care nu lumea s-a schimbat, ci noi înşine, prin modul în care ne percepem. O miză a articolului de faţă este să clarifice unele aspecte legate de evoluţia darwiniană şi a principiului său de bază, selecţia naturală. Clarificarea va avea ca fir central nu o istoriografie a contextului care a dus la emergenţa ştiinţei darwiniene, ci îl va avea în centru chiar pe omul Darwin, unde revoluţia sa interioară a dus la revoluţia umanităţii.

Introducere în concepte

Totuşi, trebuie înţeles că articolul de faţă nu va face dreptate complexităţii şi volumului incredibil de informaţii care există despre acest subiect (care încă este departe de a fi epuizat). Se urmăreşte în schimb întocmirea unei scheme utile şi exacte pe care cititorul o poate construi ulterior în direcţia dorită. Iar direcţiile sunt multe şi de diverse feluri, de la cele care ţin de ştiinţă, precum teoria evoluţiei cu mecansimul său de selecţie naturală, la cele de filosofie şi istoria filosofiei, precum aprofundarea modului în care conceptul de evoluţie a evoluat de-a lungul timpului sau legătura ştiinţei darwiniene cu religia (în speţă creştinismul), sau schimbările sociale care acoperă o imagine de ansamblu a ceea ce a însemnat Darwin pentru societăţile umane.

Pentru a pleca cu o definiţie clară, trebuie adresată problema conceptului de evoluţie. Astăzi, evoluţia denotă teoria schimbărilor speciilor organice în timp. Înainte de a doua jumătate a secolului XIX, termenul a fost folosit în principal, dacă nu exclusiv, într-un sens embriologic pentru a desemna dezvoltarea embrionilor în timpul gestaţiei.  În 1852, Herbert Spencer a folosit termenul pentru a exprima atât schimbări cosmice, cât şi schimbări biologice de la „omogenitate” la „heterogenitate”. Zece ani mai târziu, a început să fie folosit în unele contexte pentru a descrie schimbările organismelor. Chiar Darwin nu a folosit termenul decât foarte târziu, în 1871, în cartea Descendenţa Omului. De aceea, trebuie înţeles că, la început, în contextul perioadei lui Darwin, evoluţia era un termen ambiguu şi abia apoi a început să fie asociat aproape exclusiv cu teoria selecţiei naturale, acesta din urmă fiind cauza/mecanismul prin care schimbările speciilor aveau loc, relatează Stanford Encyclopedia of Philosophy. Aşadar, evoluţie nu înseamnă neapărat un progres sau o îmbunătăţire, ci doar anumite schimbări care pot fi privite şi ca „involuţii”. De aceea, nu putem vedea măselele de minte sau apendicele (cu durerile pe care le provoacă) ca fiind schimbări în bine. Acestea sunt vestigii ale organismului care nu au fost încă eliminate şi, în cel mai fericit caz, sunt inutile.

Mai trebuie înţeles că teoriile ştiinţifice sunt entităţi istorice, aşa cum precizează Stanford Encyclopedia of Philosophy. Aşa cum şi organismele vii suferă schimbări, aşa şi teoriile ştiinţifice se modifică odată cu timpul. Aşadar, inexactităţile unei teorii trebuie în primul rând adresate în contextul istoric în care acestea au apărut, nu ca argument împotriva acelei teorii, aşa cum se întâmplă uneori.

Desigur, pe parcursul acestui articol vor exista şi alte concepte, inclusiv selecţia naturală, dar acesta, alături de altele, vor fi explicate atunci când vor apărea.

Charles, într-o familie înstărită şi într-o perioadă cu schimbări radicale în Marea Britanie

Aceste două aspecte au făcut ca Charles să se găsească la locul şi timpul potrivit. Bunicul său, Erasmus Darwin, era un medic prosper şi cunoscut care locuia în partea de vest a Angliei. Acesta era, de asemenea, un filosof „radical” care promova idei apărute în mediul francez, idei despre egalitate şi libertate, inclusiv libertatea de gândire liberă cu privire la existenţa lui Dumnezeu şi originea naturală a creaturilor. La acea vreme, în Franţa domina transformismul, ideea că organismele se transformă odată cu timpul. Acesteia îi lipsea totuşi un principiu de bază care să explice de ce şi cum în organisme apar schimbări.

Robert Darwin, tatăl lui Charles, a urmat aceeaşi direcţie non-conformistă a lui Erasmus şi, de asemenea, a devenit medic.

Charles a fost al cincilea copil din şase. Mama sa, Susannah Wedgewood, provenea dintr-o familie celebră de olari. A murit când Charles avea doar opt ani, scrie Famous Scientists.

La nouă ani, a fost trimis la Şcoala Shrewsbury, aflată la aproape doi kilometri de casă. A fost nevoit să se mute acolo, întorcându-se rareori acasă.

Şcoala urma o curiculă tradiţională specifică Angliei victoriene, care se concentra pe greacă veche şi latină, pe care Charles le detesta. Nu era considerat special sau foarte inteligent, iar aptitudinile sale de învăţare a limbilor străine erau modeste.

Îi plăcea să vâneze şi să se plimbe. De mic avea o înclinaţie de a observa şi a colecţiona lucruri din natură. A devenit atât de obsedat de vânătoare încât tatăl său i-a spus la un moment dat: „nu îţi pasă de nimic decât de vânătoare, câini şi prinderea şobolanilor şi vei fi o ruşine pentru tine şi pentru familia ta”.

În ciuda acestei ieşiri necaracteristice pentru tatăl său, tânărul Charles nu şi-a schimbat obiceiurile şi entuziasmul pentru ştiinţă. A fost învăţat geometrie de un tutore privat şi îi plăcea să înţeleagă cum funcţionează lucrurile complexe. A fost captivat de o carte numită Wonders of the World (Minunile Lumii), care i-a plantat sămânţa călătoriei. Sămânţa va încolţi şi se va dezvolta în expediţia sa faimoasă de pe HMS Beagle.

Fratele său a construit un laborator de chimie în curte, iar Charles îl ajuta cu experimentele, deseori târziu în noapte. Astfel, chimia a devenit unul dintre subiectele sale favorite. Din păcate, nu făcea parte din curicula şcolară şi a fost descurajat de profesori să „nu îşi mai piardă timpul cu chimia”.

În 1825, la 16 ani, Charles a devenit, din nou, împotriva voinţei sale, un student la facultatea de medicină la Universitatea din Edinburgh, la fel cum a fost tatăl său. Spre deosebire de acesta, lui Charles nu i-a plăcut medicina.

Disecarea oamenilor îl dezgusta, iar vizitarea spitalelor era stresantă pentru tânărul Charles. Mai mult decât atât, cursurile îl plictiseau. Măcar aici a putut să facă chimie. „Facultatea de la Edinburgh era compusă în întregime din cursuri care erau incredibil de plictisitoare, cu excepţia celor de chimie”, a relatat Darwin în Autobiografia scrisă în 1876.

Având siguranţă financiară, nu era interesat foarte mult de facultate şi de luarea examenelor. În al doilea an la Edinburgh, a devenit interesat de zoologie. A participat la cursuri de geologie, dar l-au plictisit.

Tatăl său spera că fiul  leneş va deveni membru al Bisericii Anglicane

Tatăl său exasperat a decis să întrerupă cursurile lui Charles la medicină. L-a retras de la Edinburgh şi l-a trimis la Cambridge, cu ideea deloc neinspirată că fiul său leneş va deveni un membru al Bisericii Anglicane.

La începutul lui 1828, înainte de împlinirea a 20 de ani, Charles Darwin s-a înscris la Universitatea Cambridge pentru a studia artele. După trei ani uşori, în care s-a distrat cum a putut, a obţinut licenţa.

Această perioadă este extrem de importantă în dezvoltarea lui Darwin întrucât a descoperit cartea Evidences of the existence and Attibutes of the Deity (1800) a lui William Paley de care a rămas fascinat. Autorul a folosit alegoria ceasului şi a ceasornicarului ca argument pentru susţinerea ideii conform căreia lumea naturală a fost proiectată de Dumnezeu. Fiecare specie este mult mai complexă decât un ceas, de aceea speciile au fost proiectate de cineva, iar acesta este Dumnezeu.

Este de la sine înţeles că Darwin şi-a continuat interesele în această perioadă, mai ales în botanică şi zoologie, iar cea mai mare pasiune a sa a devenit colecţionarea de insecte.

A citit cartea Personal Narrative of travels (1799-1804) a lui Alexander von Humboldt şi Introduction to the Study of Natural Philosophy de John Herschel, care l-au inspirat pe Charles.

De aici a pornit adevăratul drum al lui Darwin care l-a făcut părintele teoriei evoluţiei. După ce a terminat la Cambridge, a început să aibă un interes serios pentru geologie, studiind rocile de lângă casa sa din Shrewsbury şi a fost într-o expediţie de două săptămâni în Ţara Galilor, unde a ajutat la cartare.

În această perioadă, a devenit familiarizat cu lucrările geologului Charles Lyell, în principal cu lucrarea sa Principles of Geology.

Voiajul cu HMS Beagle - expediţia care a schimbat totul

La sfârşitul verii lui 1831, lui Darwin i s-a oferit o poziţie de naturalist pe HMS Beagle, una dintre navele expediţionare ale Flotei Regale Britanice. Darwin a obţinut poziţia din noroc. Prima dată, i s-a oferit lui John Henslow, un geolog şi naturalist la Cambridge, dar acesta a refuzat şi l-a recomandat pe Charles.

Beagle trebuia să meargă în apele Americii de Sud (tot voiajul prezentat în harta de mai jos). Darwin a trebuit să plătească pentru locul său pe navă, dar avea libertatea de a colecta specimene şi a le trimite înapoi în Marea Britanie în funcţie de interesele lui.

Credit: Wikipedia

Darwin a fost foarte entuziasmat de călătorie, putând urma paşii lui Alexander von Humboldt. Totuşi, tatăl său era reticent. Chiar şi aşa, l-a lăsat pe Charles să meargă în expediţie.

Voiajul dura cinci ani, timp în care tânărul Darwin s-a maturizat. Beagle a plecat pe 27 decembrie 1831, iar până în 1836 Darwin a stat doar 18 luni la bordul navei, restul l-a petrecut în junglele braziliene, în Munţii Anzi şi bineînţeles pe Insulele Galapagos, unde a pus bazele principiului de selecţie naturală.

A devenit fascinat de bogăţia pădurilor tropicale, care, după părerea sa, contrastau cu natura rea a omului. Dar Darwin recunoştea că natura are propriul său rău, în forma paraziţilor şi a prădătorilor, relatează Encyclopaedia Britannica.

Acest voiaj nu a fost important pentru Darwin doar din punct de vedere ştiinţific, aici, Charles a văzut o formă a societăţii umane instabilă, total străină de ce cunoştea până atunci. Genocidul, sclavia şi alte atrocităţi l-au dezgustat pe tânărul naturalist, ajungând un adept înverşunat pentru abolirea sclaviei.

Descoperirile sale de fosile au ridicat multe întrebări, scoţând la iveală oase de mamifere de dimensiuni mari în Bahia Blanca şi Portul St Julian. Aceste descoperiri l-au împins să îşi imagineze o lume primordială dominată de astfel de bestii şi să încerce să găsească o explicaţie pentru dispariţiile lor.

A mai observat că relieful era într-o continuă schimbare, văzând că Munţii Anzi sunt în creştere - lucru confirmat ulterior. Darwin a adoptat poziţia lui Lyell, care susţinea că mişcările cumulate şi uniforme ale Pământului au determinat aceste schimbări.

La sfârşitul expediţiei, în  septembrie1835, pe drumul de întoarcere, a ajuns în Galapagos. Este un complex de insule vulcanice, cu iguane marine şi ţestoase gigantice. Totuşi, nu aici a fost momentul de evrika, dar a notat în jurnalul său că speciile de mierle diferă pe patru insule. Deşi şi alte specii erau diferite în funcţie de insulă, Darwin nu a acordat o atenţie deosebită acestui detaliu.

S-a întors prin Noua Zeelandă, apoi Australia, apoi Oceanul Indian. La sfârşitul voiajului, Darwin avea un jurnal de 770 de pagini şi 1.750 de pagini de notiţe, 12 cataloage cu 5.436 de desene care ilustrau oase, piele şi carcase. Mai mult, a rămas cu o serie de întrebări: dacă mierlele de pe Galapagos reprezentau o varietate produsă natural? Cum a dispărut leneşul gigantic? S-a întors acasă cu suficiente probleme cât să-l ţină toată viaţa.

Sfârşitul călătoriei şi începutul teoriei sale

A ajuns înapoi în octombrie 1936. Darwin cel leneş şi mediocru de dinainte a devenit Darwin cel matur şi muncitor. Mai mult, a fost Darwin cel curajos, având cutezanţa să privească dincolo de rigiditatea gândirii victoriene pentru răspunsuri.

A intrat în mediul academic şi a devenit prieten cu Lyell, relaţie care a pus bazele geologice ale teoriei sale.

Între 1838 şi 1843 a publicat o serie de lucrări în care descria specimenele găsite în America de Sud numite Zoology of the Voyage of H.M.S. Beagle. A devenit cunoscut pentru publicarea jurrnalului său în Journal of Researchers into the Geology and Natural History of the Various Countries Visited by H.M.S. Beagle în 1839. Datorită ascensiunii sale în lumea academică, s-a stabilit la Londra.

Pe de altă parte, contextul social din prima jumătate a secolul XIX era cu tulburări civile, unde nonconformiştii şi liberalii criticau monopolul Bisericii Anglicane asupra puterii. Concepţia sa de egalitate în drepturi şi faptul că era împotriva sclaviei au contribuit la imaginea sa cu privire la rolul omenirii în natură.

Vorbind de context, mediul academic l-a ajutat pe Darwin în elaborarea teoriei sale, în sensul că diverşi cercetători au putut analiza fosilele şi notiţele sale. Anatomistul Richard Owen a observat în urma analizării fosilelor că speciile de astăzi sunt succesoarele celor dispărute, găsite în fosile. Ornitologul John Gould a observat că păsările găsite de Darwin pe Galapagos nu erau un amestec din mai multe specii, ci erau organisme special adaptate pentru acel mediu.

În timp, Darwin a renunţat la teoria ceasornicarului a lui Paley, care era, mai mult sau mai puţin, literă de lege şi manual în subiectul originea speciilor. A adoptat ideea transformismului, opusă celei enunţate de Paley.

De aici a început munca sa cu adevărat asiduă, încercând să aducă argumente pentru evoluţie. Din start, a inclus în argumentarea sa pe om, observând asemănări în comportament între primate şi om.

Un alt element care a avut un rol central în elaborarea teoriei evoluţiei şi a principiului de selecţie naturală l-a avut principiul populaţiei enunţat de economistul Thomas Malthus. Darwin a realizat că o explozie a populaţiei va duce la lupta pentru resurse, iar competiţia îi va elimina pe cei nepotriviţi. A aplicat această idee în natură (înainte credea că populaţiile de animale rămân stabile). Mecanismul malthusian modificat şi adaptat la natură a fost numit selecţie naturală. Argumentul spunea că natura nu era caritabilă, ba dimpotrivă. Dacă un mediu era suprapopulat, apărea o luptă grea, în timp îndelungat. Toate variaţiile, bune sau rele, erau supuse testului, iar cele mai potrivite pentru un anumit mediu treceau testul timpului şi specia ducea mai departe trăsăturile specifice acestor variaţii. Un exemplu elocvent: iepurii cu auz mai bun, mai rapizi, care făceau mai mulţi pui şi erau mai alerţi chiar şi în timpul somnului aveau şanse mai mari de supravieţuire. De aceea, există acum expresii precum „a dormi ca iepurele” sau „a te înmulţi ca iepurii”. Variaţiile acestea au rezistat condiţiilor vitrege pentru iepuri, cu prădători feroce.

Darwin a acceptat că şi alte noţiuni precum condiţia mintală şi instinctele variază, deci au un rol în selecţia naturală.

Pentru un timp îndelungat (20 de ani), Darwin şi-a camuflat o parte din opinii, după ce a văzut că şi soţia sa, care era şi verişoara sa, Emma Wedgewood, a fost şocată de opiniile sale. Un motiv a constat că o lume în care toate organismele se află în competiţie, plină de atrocităţi şi nedreptăţi, lăsa puţin loc pentru existenţa şi intervenţia divinităţii. Chiar şi aşa, Darwin credea că Dumnezeu este judecătorul suprem al universului.

În 1842, a întocmit o schiţă de 35 de pagini a teoriei sale a selecţiei naturale şi a extins-o în 1844, dar nu avea intenţii imediate de a o publica. I-a scris lui Emma o scrisoare că dacă murea înaintea ei, să plătească un editor să publice lucrarea.

S-a mutat împreună cu familia sa în Downe, care se afla la 26 de kilometri de centrul Londrei, unde a putut să-şi desfăşoare în linişte studiile. A publicat cărţi despre recifi, iar în 1846 i-au asigurat reputaţia de geolog de carieră.

Rar menţiona secretul său. Atunci când făcea acest lucru, de obicei botanistului Joseph Dalton Hooker, Darwin a afirmat că se simţea că este ca la confesarea unei crime. În acel context, nu era deloc departe. Ateii foloseau transformismul/evoluţia ca parte din armele pe care le aveau împotriva opresiunii anglicane, fiind încarceraţi pentru blasfemie.

De asemenea, Darwin era conştient de ofensa pe care o aduce moralităţii acelei perioade. Omul nu mai era o fiinţă specială, ci era susceptibilă schimbării, imperfecţiunilor şi avea descendenţi în lumea animală.

Originea Speciilor - începutul unei noi ştiinţe

Mediul din Anglia s-a potolit la mijlocul secolului XIX, iar balanţa a început să se echilibreze. Profesioniştii aveau mai multă putere, stabilindu-se treptat o meritocraţie. Schimbarea mediului academic, marcată de biologul liber-cugetător Thomas Henry Huxley promitea o mai bună primire a teoriei lui Darwin. Huxley, filosoful Herbert Spencer şi alţii optau pentru o natură seculară în publicaţia Westminster Review.

Creştinismul oricum potolit al lui Darwin a mai primit o lovitură în 1851, odată cu decesul fiicei sale, Annie.

În 1854, a rezolvat ultima problemă majoră a sa, elaborând un model prin care speciile se diversificau. A folosit o analogie a diviziunii muncii: competiţia în „piaţa” aglomerată a naturii ar favoriza variaţii care ar exploata diferite aspecte ale unei nişe. Astfel, a apărut principiul de divergenţă a speciilor, care putea explica punctul de început a apariţiei de noi specii.

În 1856, Darwin a început să scrie o carte în trei volume, numită Natural Selection, care avea menirea de a zdrobi opoziţia cu un volum imens de dovezi. În această perioadă, Darwin avea deja o autoritate ştiinţifică şi socială însemnată. Încurajat de Lyell, Darwin a continuat să scrie. În 1857, s-a născut al zecelea şi ultimul său copil, Charles Waring Darwin, care s-a născut cu un handicap.

Spre deosebire de Darwin cel din anii '30 care credea că speciile rămân perfect adaptate până se schimbă mediul, Darwin cel de peste 20 de ani credea că variaţiile au loc mereu şi fiecare este imperfectă, iar lupta continuă era regula naturii.

Până la 18 iunie 1858, Darwin a scris un sfert de milion de cuvinte în lucrarea sa. În acea zi a primit o scrisoare de la Alfred Russel Wallace, un colecţionar de specii din Arhipelagul Malay, împreună cu schiţa teoriei sale care era extrem de similară cu a sa.

A început să scrie în grabă un „abstract” al Natural Selection, care a devenit cartea mai accesibilă numită complet On the Origin of Species by Means of Natural Selection, or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life. La 22 noiembrie 1959, a fost publicată, iar stocul primei ediţii a fost epuizat aproape imediat.

Cartea a provocat multe tensiuni şi discuţii, iar una în mod special a ieşit la iveală, dar care a fost evitată de Darwin: evoluţia oamenilor din primate, ceea ce era de neconceput într-o lume creştină, negând nemurirea omului.

Această parte a dezbaterii a fost ţinută de Huxley, acum prietenul său bun, care adora astfel de dezbateri. A scris trei recenzii după Originea Speciilor şi a apărat evoluţia umană la un simpozion la Oxford al British Association for the Advancement of Science.

În această perioadă, noua biologie intra tot mai mult în subiectele taboo, crescând forţa comunităţii ştiinţifice din acest domeniu emergent.

Deja bătrân, în anii '60 ai secolului XIX, Darwin se confrunta cu probleme de sănătate ce l-au lăsat slab şi fragil. Într-o situaţie, a vomitat 27 de zile consecutiv. În acest timp, Emma, soţia sa (imaginea de mai jos), a fost protectoarea patriarhului. Deşi Charles Darwin era înaintea timpului său, era tot produsul societăţii victoriene: femeile erau inferioare şi deşi era pentru abolirea sclaviei, credea că celelalte rase erau inferioare.

Credit: Wikipedia

Chiar şi aşa, Originea Speciilor a apărut în şase ediţii, alături de alte publicaţii care aveau menirea de a completa argumentul său despre validitatea selecţiei naturale. În jurul acestui principiu, a creat o ştiinţă cu toate aspectele acesteia. A consultat o varietate de indivizi din afara mediului academic, lucru extrem de rar întâlnit şi un aspect care spune multe despre persoana Charles Darwin, care recunoştea că sunt lucruri de învăţat chiar şi de la fermieri sau colecţionari. În 1868 a pus bazele selecţiei artificiale în cartea Variation of Animals and Plants under Domestication. În aceasta a explicat unul dintre principiile care vor sta la baza geneticii, anume pangeneza, care explica moştenirea trăsăturilor. Îşi imagina că fiecare ţesut al unui organism avea mici „gemule”, care ajungea la organele sexuale şi permiteau generarea de noi „copii” care alcătuiau noua generaţie. Totuşi, vărul lui Darwin, Francis Galton, nu a găsit aceste particule în sângele iepurelui şi s-a renunţat la teorie.

Munca sa în botanică era de asemenea legată de mecanismul său evolutiv, publicând cărţile The Effects of Cross and Self Fertilization in the Vegetable Kingdom (1876) şi The Different Forms of Flowers on Plants of the Same Species (1877). Acestea au inclus şi analize asupra plantelor insectivore şi căţărătoare.

„Omul nu este decât un vierme”

Problema cea mai arzătoare rămânea însă locul omului în lume, iar în cartea de două volume numită The Descent of Man, and Selection in Relation to Sex aborda tocmai această problemă. Primul volum discuta evoluţia civilizaţiei şi originile omului în maimuţele din Lumea Veche. Al doilea volum răspundea la criticile aduse teoriei sale, concentrându-se pe cele ştiinţifice. Selecţia sexuală a devenit un principiu prin care societăţile primitive acceptau diverse noţiuni ale frumuseţii şi preferinţe estetice, care au contribuit la originea raselor umane. 

Darwin nu a dorit însă să se amestece în dezbaterile cu tentă religioasă sau socială. Dacă este de la sine înţeles că nu era de acord cu o poziţie teologică asupra unui subiect ştiinţific, mai complicat a fost în cazurile sociale. Au apărut avocaţii darwinismului social, care spuneau că civilizaţia modernă îi portejează de dispariţie pe cei „nepotriviţi”. Pe toată durata vieţii sale, Darwin a stat departe de astfel de subiecte, nedorind să contamineze teoria evoluţiei cu elemente politice, sociale sau desigur religioase.

Chiar şi aşa, efectele au fost resimţite. O dovadă concludentă o reprezintă imaginea de mai jos unde se ilustrează evoluţia omului (lui Darwin) dintr-un vierme, cu titlul ”Man is but a Worm” (omul nu este decât un vierme).

Credit: Wikipedia

O altă imagine (jos), des întâlnită, care a intrat în mentalul colectiv, este aceea care îl înfăţişează pe Darwin cu corp de maimuţă, ilustrând o idee cu privire la impactul social şi popularitatea teoriei.

Credit: Wikipedia

Între 1876 şi 1881, Darwin şi-a scris autobiografia. A fost compusă pentru nepoţii săi şi nu pentru publicare. Aici acoperea o serie de subiecte care nu se încadrau în domeniul ştiinţific şi a arătat o altă faţă a lui Charles. Autobiografiile sale au ajutat istoricii să înţeleagă ce se află la baza omului Darwin, care a produs o nouă ştiinţă. La fel ca în cariera lui, acesta era rezervat în a emite declaraţii extreme, găsind întotdeauna o cale de mijloc. Aceste scrieri de la sfârşitul vieţii au făcut clar pentru cercetătorii care au urmat că moderaţia şi modestia tipică unui erudit autenitc era trasăturile principale ale personalităţii care au dus la elaborarea unei dintre cele mai importante teorii ştiinţifice de astăzi. A declarat, printre multe altele, că este agnostic, ceea ce înseamnă că percepţia asupra divinităţii sau a existenţei sale era una lipsită de o doctrină.

A murit la 19 aprilie 1882, lăsând o moştenire pentru întreaga umanitate. Efectele gândirii acestui om au schimbat fundamental felul în care ne înţelegem. Dacă Galilei şi Copernic au scos lumea omului din centrul universului, Darwin a scos omul din centrul lumii. Schimbarea continuă şi astăzi, unde, în unele ţări, teoria evoluţiei nu este nici măcar în curicula şcolară, deşi pe baza teoriei au putut apărea o serie de domenii precum genetica, bacteriologia şi medicina modernă. Datorită lui Darwin ştim astăzi să eliminăm bacterii şi virusuri şi să înţelegem efectele pe care schimbările climatice le pot avea asupra speciilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum a ajuns ''ruşinea familiei'', Charles Darwin, să schimbe omenirea. Cinci lucruri puţin ştiute

ZIUA DARWIN. Si totusi cine a fost Charles Darwin?

Teoria propusă de Charles Darwin în urmă cu 150 de ani este corectă. Porumbeii chiar comunică prin intermediul aripilor

Darwin nu a afirmat că omul se trage din maimuţă. Cine ar fi strămoşul oamenilor?