”Femeia Maimuţă”, Julia Pastrana, ciudăţenia secolului XIX care a devenit o celebritate datorită înfăţişării sale hibride

Julia Pastrana s-a născut în munţii din vestul Mexicului în anul 1834. Viaţa sa a fost definită de înfăţişarea sa. Avea doar 1,3 metri şi cântărea 50 de kilograme. Întreg corpul era acoperit cu păr şi trăsăturile faciale includeau o mandibulă supradezvoltată, buze şi sprâncene groase şi nas proeminent, scrie The Vintage News.

Mama sa era convinsă că o forţă supranaturală a fost de vină pentru înfăţişarea fiicei, în timp ce triburile mexicane dădeau vina pe vârcolacii naualli care (sic) cauzau avorturi şi malformaţii la naştere.

• Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
• Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin

„Faţa sa semăna cu cea a unei gorile”

Charles Darwin a descris-o ca fiind „o femeie remarcabilă, dar avea o barbă masculină şi o frunte păroasă, dar ceea ce ne ne atrage atenţia constă în setul dublu neregulat de dinţi din mandibulă şi din maxilar, un rând fiind plasat în celălalt. De la această redundanţă a dinţilor gura sa era supradezvoltată, iar faţa sa semăna cu cea a unei gorile”.

Julia şi-a petrecut copilăria într-un orfelinat, devenind o celebritate locală. După ce a auzit de ea, guvernatorul statului Sinaloa, Pedro Sanchez, a adoptat-o pentru a-i fi animatoare şi servitoare, potrivit The Washington Post. A stat în casa sa până la 20 de ani, după care a decis să plece pentru a se întoarce la tribul său.

Totuşi, nu şi-a terminat călătoria, pentru că pe drum l-a întâlnit pe M. Rates, un manager care a convins-o să apară pe scenă. Astfel, şi-a început cariera în Statele Unite şi Europa, luând parte la diferite spectacole.

Julia a avut succes şi a devenit cunoscută ca „Femeia Maimuţă” sau „Doamna Babuin”. Debutul său a avut loc la Gothic Hall de pe Broadway din New York, în anul 1854. A purtat o rochie roşie şi a cântat cântece spaniole. Avea public numeros, dorind să vadă „femeia urs din sălbăticia Mexicului”, aşa cum era promovată. Un reportaj din acea vreme o descrie în felul următor: „Ochii acestei creaturi ciudate strălucesc cu inteligenţă, în timp ce fălcile, ghearele şi urechile sunt teribil de hidoase… aproape tot corpul este acoperit cu păr lung. Vocea sa este armonioasă, pentru că acest semi-om este perfect docil şi vorbeşte limba spaniolă”.

Ideea că Julia era semi-om a fost stabilită de savantul Alexander B. Mott, care a examinat-o şi a declarat că este un hibrit între un om şi urangutan. Managerii Juliei au susţinut această afirmaţie, promovând-o şi folosindu-se de această latură animală. În acestea, a fost descrisă ca provenind dintr-un trib duşmănos şi greu de guvernat, care trăia cu animalele şi ai cărui membri aveau relaţii sexuale cu ele.

Totuşi, Julia era o femeie amabilă şi foarte inteligentă, care învăţa repede. Astfel, în scurt timp a învăţat două limbi străine (limba maternă fiind spaniola), să danseze şi să cânte. Adora să călătorească, să gătească şi să coasă. De asemenea, se supunea de bună voie cercetării medicale de la acea vreme.

Înainte de a ajunge în Europa, Julia s-a căsătorit cu următorul său manager, Theodor Lent, dar aceasta a avut loc în secret. Mulţi credeau că Julia s-a căsătorit din iubire, în timp ce Lent din interes. Totuşi, în unul dintre interviuri, Julia a precizat că a refuzat peste 20 de propuneri în căsătorie pentru că bărbaţii nu erau suficient de bogaţi.

Julia a creat controverse atunci când în 1857 a apărut pe scena din Germania, europenii considerând spectacolul grotesc şi de prost gust.

„Mor fericită. Ştiu că am fost iubită”

În ianuarie 1860, în timp ce era la Moscova, a născut un băiat care a murit după doar două zile. La trei zile după moartea băiatului, Julia şi-a pierdut viaţa din cauza complicaţiilor iar ultimele sale cuvinte au fost: „Mor fericită. Ştiu că am fost iubită”.

Soţul şi managerul Juliei a vândut corpul soţiei şi al copilului la un profesor de anatomie pe nume Sukolov, din Moscova. Acesta a îmbălsămat corpurile şi le-a afişat publicului. Atunci când Lent a auzit de succesul expoziţiei, a cerut corpurile înapoi. După ce le-a căpătat, în următorii şase ani, Lent le-a expus în diferite expoziţii din întreaga lume.

În acest timp, managerul a întâlnit-o pe Marie Bartel, care semăna cu Julia pentru că suferea de aceeaşi condiţie. A profitat de poziţia ei şi s-a însurat, redenumind-o Zenora Pastrana, prezentând-o ca sora Juliei.  După ce a murit, a mumificat corpul şi a prezentat-o la fel cum a făcut cu Julia.

Corpurile au fost furate, ajungând în Norvegia, de unde au fost recuperate de autorităţi în 1967. Corpurile au fost ţinute la Universitatea din Oslo până în 2005, când au fost returnate în Mexic. Abia în 2013, pe 12 februarie, Julia Pastrana, considerată „cea mai urâtă femeie din lume”, a fost îngropată.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Faţa murdară a capitalei: cât de des se spălau bucureştenii din Vechiul Regat

Cum erau sfătuiţi poliţiştii să se apare în secolul al XIX-lea. Tehnicile de luptă au fost inspirate din codul samurailor – FOTO

Ultima persoană în viaţă născută în secolul XIX. Care este secretul longevităţii acestei femei. De la 20 de ani face acest lucru zilnic

O ”bucurie” nu vine niciodată singură! Războiul Civil American a adus cu sine câteva boli înfricoşătoare