Home » Istorie » Rolul femeilor din România în Primul Război Mondial, prezentat într-o expoziţie în Veneţia

Rolul femeilor din România în Primul Război Mondial, prezentat într-o expoziţie în Veneţia

Rolul femeilor din România în Primul Război Mondial, prezentat într-o expoziţie în Veneţia
Publicat: 01.07.2018
Expoziţia foto-documentară "Femeile de pe front (1916 - 1918). Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri", despre rolul femeilor din România în timpul conflictului mondial, va fi deschisă pe 3 iulie, la Veneţia, Italia, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Participarea femeilor din România la efortul de război din timpul primei conflagraţii mondiale este subiectul expoziţiei pregătite de Muzeul Naţional de Istorie a României şi de Arhivele Naţionale ale României, de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi în parteneriat cu Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia şi Cultural Flow Zone, scrie Mediafax.

Expoziţia „Femeile de pe front (1916 – 1918). Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri” se deschide pe 3 iulie, la ora 18.00, la Veneţia, la sediul Ca’ Foscari Zattere – Cultural Flow Zone al Universităţii Ca’ Foscari.

La inaugurare sunt invitaţi să ia cuvântul Flavio Gregori, din partea Universităţii Ca’ Foscari, Cristian Luca, din partea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Cornel Ilie, director adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a României, şi Şerban Marin, din partea Arhivelor Naţionale ale României.

Cornel Ilie şi Monica Negru, de la Arhivele Naţionale ale României, în calitate de curatori ai evenimentului, au documentat contribuţia femeilor din România la Primul Război Mondial, în calitate de combatante pe front şi în spatele liniilor, ca asistente şi infirmiere, ca membre ale Crucii Roşii, în spitalele de campanie şi ca activiste în variile asociaţii înfiinţate cu scopul de a-i sprijini pe refugiaţii şi orfanii de război.

„Fragmente importante din expoziţie îi sunt dedicate reginei Maria, a cărei contribuţie la organizarea Crucii Roşii Române şi a serviciului de ambulanţă a fost esenţială. Expoziţia documentează, de asemenea, abnegaţia cu care regina a întreprins, în ciuda condiţiilor deosebit de dificile, nenumărate vizite pe front şi în spitalele de campanie pentru a ridica moralul soldaţilor şi al răniţilor. Propune, totodată, şi o bogată galerie de portrete ale unor femei aviator, ofiţer, avocat – adevărate excepţii în epocă – infirmiere, scriitoare, activiste pentru emanciparea femeilor, călugăriţe care au participat la evenimentele belice”, arată organizatorii.

La traducerea expoziţiei în limba italiană au colaborat Roxana Roman şi Anda Amelia Neagu, studente ale cursului masteral de literatura română a Primului Război Mondial de la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia.

Expoziţia rămâne deschisă publicului până pe 19 iulie.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase