Home » Lumea digitală » Hyundai a creat un robot-exoschelet funcţional, ce dă purtătorului forţa să ridice sute de kilograme

Hyundai a creat un robot-exoschelet funcţional, ce dă purtătorului forţa să ridice sute de kilograme

Hyundai a creat un robot-exoschelet funcţional, ce dă purtătorului forţa să ridice sute de kilograme
Publicat: 17.05.2016
Noua platformă botezată H-LEX include deja două variante de exoschelet.

Proiectat de inginerii Hyundai, robotul-exoschelet numit H-LEX poate fi purtat asemenea unui costum, conferind operatorului forţa de a ridica şi muta obiecte foarte grele aproape fără efort, scrie Go4it.

Potrivit companiei producătoare, exoscheletul robotizat şi-ar putea găsi aplicaţii în fabrici sau domeniul militar, dar şi în centrele medicale unde ar putea ajuta reabilitarea persoanelor paralizate complet sau parţial.

Aparent, echipamentul în care operatorul este fixat apelând la un sistem de chingi este controlat folosind clapete poziţionate la nivelul mâinilor, posibil şi senzori plasaţi in zone cheie (genunchi, coate, încălţăminte) cu rolul de a sesiza intenţia de mişcare.

Noua platformă botezată H-LEX include deja două variante de exoschelet, unul heavy-duty pentru folosirea în fabrici la ridicarea obiectelor deosebit de grele şi altul mai suplu şi uşor, creat pentru a reda mobilitatea persoanelor cu deficienţe locomotorii, potrivit Go4it.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase