Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cine sunt membrii grupului etnic Mandinka?

Cine sunt membrii grupului etnic Mandinka?

Cine sunt membrii grupului etnic Mandinka?
Publicat: 12.05.2016
Aceştia sunt menţionaţi în documente începând cu secolul al XII-lea.
Mandinka (Mandingo sau Malinke) este o populaţie răspândită în Africa de Vest, în ţări precum Guineea, Coasta de Fildeş, Mali, Senegal, Gambia sau Guineea-Bissau. Numărând circa 11 milioane de suflete, Mandinka este cel mai cunoscut grup etnic al popoarelor Mande. 
 
Poporul Mandinka este descendentul celui care a format, în urmă cu circa 500 de ani, Imperiul Mali. Începând din secolul al XVI-lea, o mare parte a acestei populaţii a fost capturată şi transportată în cele două Americi. Dintre cei aproximativ 388.000 de africani care au debarcat în America, ca urmare a comerţului cu sclavi, istoricii cred că 92.000 proveneau din Confederaţia Senegambia (uniune statală care cuprindea, la sfârşitul anilor ’80, Senegalul şi Gambia). Mulţi dintre cei forţaţi să plece făceau parte din grupurile etnice Mandinka şi Bambara. 
 
O parte a populaţiei Mandinka s-a convertit la Islam încă din secolul al XII-lea, însă această religie devine majoritară de-abia după 700 de ani, când musulmanii reuşesc să impună prin forţă cuvântul lui Allah. Cea mai mare parte a populaţiei Mandinka trăieşte în mediu rural, în comunităţi guvernate de şefi locali. Bărbaţii se ocupă cu agricultura de subzistenţă, în care cultivatul alunelor ocupă un loc principal. De asemenea, există plantaţii de mei, porumb şi sorg. Pe lângă rolul de mame şi soţii pe care îl au, femeile Mandinka se mai ocupă şi de exploatarea culturilor de orez.  
 
Printre obiceiurile practicate de grupul Mandinka se numără circumcizia (atât în cazul băieţilor, cât şi al fetelor), căsătoriile aranjate şi poligamia (bărbaţilor le este permis să aibă până la patru neveste). Populaţia are o puternică tradiţie orală, în care grioţii (poeţi-cântăreţi ambulanţi, cărora le sunt atribuite puteri supranaturale) păstrează vii poveştile satelor şi ale familiilor. Alfabetizarea este scăzută în rândul populaţiei Mandinka, mai ales în ceea ce priveşte cunoaşterea alfabetului latin. Aproximativ jumătate dintre indivizi cunosc, însă, alfabetul arab, predat, de obicei, în şcolile musulmane din satele Mandinka. 
 
Sursa: history.com
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?